Benjamin Ferencz, un erou uitat al celui de-Al Doilea Război Mondial

Istoria ne-a oferit de-a lungul timpului personalități marcante care și-au dedicat întreaga existență unor idealuri precum lupta pentru dreptate și adevăr, drepturile omului sau pace, idealuri de la care nu au derapat sub nicio formă indiferent de consecințe.  În mod cert, Benjamin Ferencz, sătmăreanul născut în România dar atât de necunoscut românilor se află în vârful unui piedestal ridicat prin muncă neîncetată în numele dreptății.

Benjamin Ferencz a marcat istoria omenirii el fiind totodată ultimul procuror aflat în viață al proceselor naziștilor de la Nurenberg. Contribuția sa asupra deconspirării crimelor nazismului și asupra Holocaustului, așa cum îl percepem astăzi este colosală și poate prea puțin apreciată de noi, românii.

Născut în Satu Mare la 11 martie 1920 dintr-o familie de evrei intelectuali, la vârsta de numai 10 luni Benjamin Ferencz emigrează în Statele Unite ale Americii. Pasionat de drept, va absolvi Facultatea de Drept a prestigioasei universități Harvard unde se specializează pe crime de război, domeniu în care tânărul Benjamin va scrie o pagină a istoriei mondiale mult mai rapid decât și-ar fi imaginat vreodată.

Odată cu terminarea studiilor universitare, acesta s-a înrolat în armata americană iar la finele războiului excelentele sale abilități în drept internațional l-au propulsat printre procurorii ce au anchetat liderii naziști în celebrul proces de la Nurenberg. După încheierea războiului, Benjamin Ferencz s-a stabilit în Germania. Aici, a continuat neîncetat lupta pentru reabilitarea victimelor nazismului.

De numele său se leagă și fondarea Curții Internaționale de Justiție aflată la Haga, Olanda, principalul organ judiciar al Națiunilor Unite – ONU, o instituție care astăzi are un prestigiu de nivel mondial și care soluționează litigiile statelor membre.

Dar contribuția sa asupra pedepsirii celor care au comis genociduri, crime de război sau crime împotriva umanității era departe de a se fi încheiat. Dimpotrivă, sătmăreanul a dat dovadă de transparență totală și nu s-a sfiit să devină un critic acerb chiar al guvernului american în lupta sa neîncetată pentru dreptate. Astfel, ca răspuns la crimele de război ale Statelor Unite în războiul din Vietnam, Benjamin Ferencz pune bazele  Curții Penale Internaționale, cu sediul tot la Haga, Olanda. Această insituție are menirea să judece persoane ce au comis genociduri. De menționat este faptul că până în acest moment nu mai puțin de 94 de state au ratificat statutul Curții, printre care și România dar el nu a fost semnat de nume grele precum SUA, Rusia sau Israel.

În 2006 după invadarea Irakului de către Statele Unite, Ferencz, mereu în prima linie în bătălia pentru drepturile omului a ținut capul de afiș al presei americane dar și europene după ce a criticat în termeni foarte duri acțiunea SUA. Mai mult, a mers mai departe și a declarat public că ”nu doar Saddam Hussein ar trebui judecat pentru crime de război ci și George W. Bush”.

Îi este recunoscută contribuția excepțională pe care acesta a adus-o societății când i se acordă premiul Erasmus în 2009.

Pe plan internațional remarcabil a fost și aportul lui Benjamin Ferencz în încheierea acordului de reparații din 10 septembrie 1952 între Israel și Germania de Vest și a Legii Restituirii prin care Germania era obligată să restituie sau să plătească despăgubiri victimelor nazismului.

”Dacă Dumnezeu există, va trebui să îmi implore iertarea” – text scrijelit pe pereții unui lagăr de concentrare. Procesul de la Nurenberg

Nu există nimic în lumea asta care poate justifica crima. Justificarea ei nu o poate face nicio religie sau nicio ideologie. Ea trebuie pedepsită indiferent de cât de lung este drumul pe care trebuie să îl străbați pentru adevăr și dreptate. Dar atunci când crima ia aspectul unei acțiuni generale menite să distrugă deliberat și sistematic un grup etnic – cum este cazul de față – avem de a face cu un genocid. Astfel gândea și Benjamin Ferencz imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Printre aceste rânduri cu certitudine gravita în timpul procesului de la Nurenberg.

După înfrângerea Germaniei naziste, Aliații au adus în fața Tribunalului Militar Internațional la data de 20 septembrie 1945 liderii naziști rămași în viață. Cunoscute astăzi sub denumirea de procesele de la Nurenberg ele au rămas în istorie prin condamnarea unor nume grele ale nazismului precum Herman Goring, Joachim von Ribbentrop sau Albert Speer. Adolf Hitler, Joseph Goebbels și liderul SS Heinrich Himmler, la fel de vinovați, nu au putut fi judecați deoarece s-au sinucis.

Procesul liderilor naziști rămași în viață numit deseori ”cel mai mare proces din istorie” a fost condus de procurorul șef american Robert Jackson. Acesta a ales să își construiască cazul pe documentele emise de naziști și nu pe mărturiile victimelor pentru a evita acuzații potrivit cărora ancheta s-ar bazata pe mărturii părtinitoare.

Tânărului Benjamin Ferencz i-a fost încredințată misiunea de a se deplasa la Berlin. Aici, a strâns dovezi împotriva numelor grele ale regimului contribuind astfel în mod decisiv la condamnarea celor responsabili pentru Holocaust și crime împotriva umanității. Dar misiunea sa era departe de a se fi încheiat.

În al nouălea proces din cele doisprezece procese de la Nurenberg, Benjamin Ferencz a fost numit procuror șef al Statelor Unite ale Americii. Este vorba de procesul Einsatzgruppen. Einsatzgruppen se traduce prin ”grup de intervenție”. Mai exact, erau unități paramilitare operate de SS, organizația paramilitară ce reprezenta baza partidului nazist și care a ajuns la o infulență colosală în Reich. Aceste grupuri înaintau spre Est împreună cu Armata germană și aveau ca unic scop eliminarea și anihilarea tuturor elementelor etnice dar și politice pe care regimul nazist le considera subumane. Evrei, Cumpără acumromi, oameni cu dizabilitați etc. Se estimează că au fost executați prin împușcare de aceste adevărate comandouri ale morții aproximativ 1 milion de oameni. Femei, bătrâni sau copii toți purtau aceeași vină biologică:etnia.

Benjamin Ferencz a acuzat în procesul Einsatzgruppen nu mai puțin de douăzeci și patru de ofițeri și comandanți Gestapo sau SS. În marea majoritate cu toții au fost condamnați. Din cei douăzeci și patru de acuzați, cinci dintre ei au fost condamnați și executați prin spânzurare. Nouă au fost condamnați la moarte prin spânzurare dar pedepsele le-au fost comutate în închisoare de la 15 ani la detenție pe viață. Opt condamnați au primit sentințe directe între 15 ani și închisoare pe viață iar doi dintre ei nu și-au mai aflant sentința. Unul nu a mai fost judecat din cauza problemelor medicale, decedând ulterior iar celălalt s-a sinucis în arest.

Însă culpabilitatea crimelor împotriva umanității și a Holocaustului nu se rezumă la doar câțiva zeci de oameni. Benjamin Ferencz a înțeles asta iar Nurenberg nu a reprezentat pentru el decât o ușă pe care a deschis-o și pe care o ține deschisă în continuare la 96 de ani pentru apărarea celor care nevinovați au plătit prețul suprem căzând victime ideologiei și politicii totalitare.

Benjamin Ferencz, sătmăreanul născut în România și-a dedicat întreaga existență reabilitării victimelor nazismului dar mai presus de orice a arătat omenirii ceea ce o ființă umană este capabilă să comită atunci când ideologia acaparează rațiunea. În speranța că niciodată nu vom mai deschide această cutie a Pandorei, Benjamin Ferencz continuă la o vârstă foarte înaintată să fie un reper al dreptății și al luptei pentru adevăr.

Sursă:www.benferencz.org