Banditul – poet. Charles Earl Bolles, unul din personajele legendare ale Vestului Sălbatic
Charles Earl Bolles este unul din numeroasele personaje legendare ale Vestului Sălbatic, fiind cunoscut sub numele de Black Bart sau Banditul Poet. Bolles (născut în anul 1829) a dus în primii 40 de ani ai vieții o existență care nu anunța cu nimic „aventurile” la care avea să fie părtaș. Mai întâi a fost miner în California (în timpul Goanei după Aur), iar după ce s-a căsătorit cu Mary Elizabeth Johnson s-a stabilit în Illinois, ca fermier.
După începerea războiului civil s-a înrolat în armata nordistă, la sfârșitul conflictului având gradul de locotenent. S-a întors la ferma din Illinois, apoi a făcut prospecțiuni miniere în Montana, dar viața de familist începuse să-l plictisească. De altfel, din anul 1871, soția sa nu a mai primit nicio veste de la el și a crezut că a murit. Bolles s-a stabilit în California, și-a schimbat numele în Charles Bolton și a început să ducă a viață de „dandy”: locuia în cele mai scumpe hoteluri, mânca la cele mai bune restaurante și se îmbrăca cu cele mai de soi haine. Pentru acest stil de viață avea însă nevoie de bani și astfel a început să jefuiască diligențe.
Primul jaf a avut loc pe 1 iulie 1875, când a atacat o diligență în Calavera County. Cei jefuiți au rămas surprinși de purtarea banditului: îmbrăcat elegant, foarte politicos și curtenitor cu doamnele. Bolles și-a luat numele de Black Bart (acesta era un personaj care jefuia diligențe și se îmbrăca în negru, erou al unui serial ce apărea în ziarul Sacramento Union,) și a adăugat la „marca” sa încă o caracteristică: scurte poezii pe care le lăsa la locul jafului (primul poem a fost lăsat după un jaf din 4 august 1877). Între 1875 și 1883 Black Bart a efectuat numeroase atacuri asupra diligențelor com- paniei Wells Fargo, care a pus recompense pe capul lui și a angajat detectivi pentru a-l prinde.
La ultimul jaf (3 noiembrie 1883, lângă orașul Copperpolis), a fost rănit dar a reușit să fugă. A fost însă descoperit la San Francisco, și arestat de detectivii Harry Morse și James Hume. Pentru cele 26 de jafuri a fost condamnat la doar șase ani de închisoare, pe care i-a efectuat la închisoarea San Quentin. A fost eliberat pentru bună purtare în 1888, după care a dispărut. Se pare că s-ar fi dus la New York, unde ar fi trăit încă foarte mulți ani. Ba chiar unele voci au afirmat că a fost plătit de compania Wells Fargo să plece în altă parte, pentru a scăpa de viitoarele atacuri ale lui Black Bart asupra diligențelor companiei.