Drama lui Emil Rebreanu: Povestea adevăratului Apostol Bologa

Cu siguranță că ați citit și recitit de fiecare dată cu vădită emoție și plăcere romanul „Pădurea spânzuraților“. Cu aceeași emoție ați văzut și revăzut probabil excelenta ecranizare după romanul cu același titlu, unde actorii Liviu Ciulei și Victor Rebengiuc (foto sus) au interpretat magistral două roluri de excepție. Dar câți dintre dumneavoastră știu că Emil Rebreanu - cel care se regăsește parțial în personajul Apostol Bologa din romanul menționat anterior – a făcut Școala militară de ofițeri la Târgu Mureș și că tot de aici, de la Târgu Mureș, avea să plece apoi pe drumul fără de întoarcere al morții? Mai mult chiar, a existat și un mureșan care l-a cunoscut foarte bine.

Cochetând cu literatura

Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, în Revista de istorie și teorie literară editată de Academia Română, cercetătorul Stancu Ilin valorifica o parte din scrisorile familiei Rebreanu - din care reproducem câteva fragmente mai jos -, cea mai mare parte dintre acestea aflându-se la Biblioteca Academiei. Ajunseseră acolo grație doamnei Fany Rebreanu, soția marelui scriitor. Aceasta le donase după moartea soțului ei, survenită intempestiv în anul 1944. Un fond bogat, în care se află și o bună parte din corespondența purtată de Emil Rebreanu, fratele scriitorului, cu familia, dar și cu prietena sa apropiată Cornelia Dănilă din comuna Cătina, raionul Sărmaș, fiica protopopului ortodox Ieronim Dănilă.

Emil Rebreanu, personaj deosebit de complex și profund în manifestări și sentimente - așa cum rezultă de altfel și din scrisorile sale -, intenționa să se căsătorească după război cu fiica protopopului cu care a purtat o intensă corespondență, inclusiv pe front.

Unul dintre frații mai mici ai lui Liviu Rebreanu, Emil, s-a născut la 17 decembrie 1891, în comuna Maieru, unde tatăl lor era învățător. În timpul vacanțelor școlare, Emil s-a angajat ca notar în comunele Pata, Ilva Mică și Nușfalău. A fost nevoit să facă acest lucru pentru că, după ce Liviu trecuse munții, el rămăsese principalul sprijin al familiei, mai ales că în 1910, tatăl lor, Vasile Rebreanu, a ieșit la pensie, iar patru ani mai târziu, bătrânul învățător a și murit. Greul întreținerii familiei a căzut atunci pe umerii săi.

Încă de foarte tânăr, Emil cocheta și el cu scrisul. Avea însă probleme de exprimare, așa cum rezultă dintr-o scrisoare din 1913, trimisă la București fratelui său Liviu Rebreanu:

“Cu literatura încă mă ocup și încă foarte mult… Și eu scriu: poezii, nuvele, frânturi de teatru…Nu mi s-a publicat încă nimic din pricina limbii, care cred însă că mi s-a mai tocmi trăind mai multă vreme între români”.

Ca și pe fratele său, și pe Emil îl atrăgea mirajul României, fapt care rezultă dintr-o altă scrisoare:

“…Unica dorință mi-a fost încă de acum trei ani de zile să trec în România, să studiez și să scriu…”.

Tot în același an, 1913, Emil Rebreanu lucra ca ajutor de notar în comuna Cătina, raionul Sărmaș. Se înscrisese la Facultatea de Drept din Cluj – aflat pe front va continua chiar să-și dea examenele – și bineînțeles continua să scrie. În comuna Cătina a cunoscut-o pe Cornelia Dănilă, fiica protopopului ortodox Ieronim Dănilă. Îndrăgostit de aceasta, va purta cu ea o vie și interesantă corespondență, grație căreia avem ocazia să-l cunoaștem ca pe un tânăr marcat de profunde trăiri sentimentale, dar și de întrebări existențiale într-un context istoric deosebit de încărcat. Din păcate s-au păstrat destul de puține scrisori din perioada respectivă.

Târgu Mureș sau scurtul răgaz de dinainte de moarte

În vara anului 1914, Emil Rebreanu (foto dreapta) a fost încorporat în armata austro-ungară și trimis la Școala militară de ofițeri din Târgu Mureș (Oșorhei, cum apare în scrisoare). Ce va fi simțit oare Emil Rebreanu în plimbările sale prin orașul de pe Mureș, de fapt un târg ceva mai mare. Va continua și de aici să corespondeze cu frumoasa Cornelia. În toamna aceluiași an, semnele apropiatei sale plecări pe front, dar și presimțirile funeste sunt tot mai evidente, fapt rezultat chiar din scrisorile pe care i le trimite Corneliei.

“Astăzi ne-o venit poruncă să ne vopsim în negru săbiile, scrie el. Va trebui probabil să omor oameni pe care nu-i cunosc. Niciodată nu puteam să mă uit nici când tăiam vreo găină…Cătănie-măgărie…”.

La un moment dat, așa cum rezultă dintr-o altă scrisoare scrisă Corneliei, aflat pe peronul gării din Târgu Mureș, Emil îi rezumă alte impresii funeste:

“Aseară am fost și eu de față la plecarea la război a rezerviștilor de la regimental 62…Toți acești soldați erau oameni însurați cu nevestele lângă ei. Oare ce se petrecea în inimile lor pline parcă de amarul înmormântării? Într-adevăr, înmormântare părea acest trist convoi, fără dangăt de clopot doar…”.

Pe data de 23 martie 1915, cu sufletul de două ori îndoit - între timp tatăl iubitei Cornelia îi refuzase cererea în căsătorie, catalogând-o drept “joacă de copii” –, Emil Rebreanu pleacă de la Târgu Mureș pe frontul din Galiția. Va continua să-i scrie Corneliei Dănilă, dar și din acea perioadă s-au păstrat foarte puține scrisori.

Cele ce au urmat sunt – condițiile morții sale – însă bine cunoscute grație romanului Pădurea spânzuraților. Moartea lui Emil Rebreanu o va anunța familiei Jovan Kurici, ordonanța sa, croat de origine, care va face acest lucru prin trei scrisori succesive, tocmai pentru a fi sigur că, în condițiile instabile ale frontului, măcar una dintre ele va ajunge la destinație. Au ajuns însă toate trei.

Mureșanul care l-a cunoscut pe Emil Rebreanu

Vasile Horga, fost avocat și om politic în perioada interbelică, a avut o viață bogată în evenimente, cu adevărat demnă de intriga unui roman de aventuri. Cele mai multe dintre ele l-au marcat profund și definitiv. Marginalizat de regimul comunist după ce a făcut câțiva ani de închisoare pe considerente politice – fusese membru al PNL –, a murit în 1977, dar a apucat să-și scrie memoriile, care în prezent se găsesc la unul dintre cei doi fii ai săi, dr. Mircea Horga, și care mi le-a pus la dispoziție cu multă amabilitate.

Așternute cu grijă, dovedind o mare preocupare pentru detalii, memoriile lui Vasile Horga se dovedesc a fi astăzi un instrument deosebit de util pentru oricine vrea să înțeleagă atmosfera Mureșului interbelic. Originar de lângă Teaca, din localitatea Ocnița, Vasile Horga era în 1906 elev la Liceul românesc din Bistrița. A fost coleg de bancă și de clasă cu Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu. De altfel, cu Emil a legat o prietenie trainică.

Nu au apucat însă să termine liceul la Bistrița pentru că au fost exmatriculați. Motivul? Au citit în fața clasei un text de-al lui Alexandru Vaida Voievod, deputat în Parlamentul de la Budapesta. Textul a fost considerat a avea conținut injurios, și de aici măsura excluderii din școală care s-a luat împotriva celor doi elevi.

S-au despărțit, dar peste câțiva ani s-au reîntâlnit, pentru scurt timp, pe frontul din Galiția. Erau amândoi ofițeri în armata austro-ungară. După aceea nu s-au mai revăzut niciodată. Emil Rebreanu a încercat să dezerteze la români, dar, așa cum se știe, a fost prins, judecat, condamnat la moarte și executat prin spânzurătoare.

Vasile Horga a reușit însă să dezerteze la ruși împreună cu ordonanța sa. A stat un timp într-un lagăr din Rusia și tot în Rusia l-a prins revoluția bolșevică. Cu mare greutate - în timp ce revoluția era în plină desfășurare – a reușit să se reîntoarcă în țară. S-a înrolat voluntar în armata română, cu care de altfel a intrat în Transilvania și a fost primul ofițer care a intrat în Ocnița, localitatea sa natală, în uniforma armatei române. Mult mai târziu, după război, avea să afle de soarta fostului său coleg și prieten, Emil Rebreanu, devenit între timp personaj (tragic) de roman.

O dramă de conștiință într-un roman clasic

Scriitorul Liviu Rebreanu (foto dreapta, circa 1910) avea să mărturisească mai târziu faptul că romanul Pădurea spânzuraților a fost inspirat de două evenimente asociate și determinante: o tragedie trăită și o întâmplare conjuncturală. Tragedia, așa cum am văzut, era una personală, fratele scriitorului, Emil, ofițer în armata austro-ungară, fusese condamnat și spânzurat pentru că încercase să treacă linia frontului la români.

La această tragedie s-a adăugat și puternica impresie generată de faptul că scriitorul văzuse o fotografie care-l cutremurase: o imagine care reprezenta o pădure de a cărei copaci atârnau spânzurați militari cehi. Cu o viață interioară bogată și profundă, oscilând între îndoieli, elanuri și căderi, frământat de întrebări fundamentale, Emil Rebreanu a fost cu siguranță un personaj complex, atât în viața reală - așa cum ni se relevă ea fragmentar, din scrisorile scrise de la Târgu Mureș –, cât și în transfigurarea sa literară din romanul Pădurea spânzuraților.

Apostol Bologa, personajul romanului, împrumută o bună parte din însușirile și trăirile personajului real pe care îl întruchipează și pe care scriitorul Liviu Rebreanu reușește atât de magistral să le redea. În același timp, personajul romanului sugerează o conștiință trează, neliniștită, un intelectual avid de explicații logice despre bine și adevăr, mereu în căutare de certitudini.

În roman - de fapt o evocare realistă și obiectivă a Primului Război Mondial - accentul cade pe condiția tragică a intelectualului ardelean silit să lupte la un moment dat împotriva propriului neam. Până la un punct – atâta timp cât a luptat pe fronturile din Galiția sau Italia –, Emil Rebreanu a fost un militar exemplar, care s-a evidențiat pe front, fiind chiar decorat. Dar el nu poate face rabat de la propria sa conștiință atunci când este pus în situația să lupte cu cei de același neam.

Când viața îl pune în situația să aleagă între sentimentul datoriei de cetățean al statului austro-ungar și apartenența la etnia românească, atât personajul real, cât și personajul romanului – este unul dintre cele mai importante puncte de convergență între cele două personaje – Emil trăiește profund o dramă de conștiință, care îl va conduce în cele din urmă spre un final tragic, dar previzibil. E de presupus că, fără tragedia fratelui său, romanul Pădurea spânzuraților n-ar fi fost scris sau poate ar fi avut o altă versiune.

Foto sus: Victor Rebengiuc și Ana Széles în ecranizarea romanului Pădurea Spânzuraților