Amanta ţarului Alexandru al II-lea

Ecaterina Dolgorukova sau Katia cum era ea numită în intimitate a fost femeia care timp de paisprezece ani l-a influenţat pe ţarul Alexandru al II-lea sub toate aspectele vieţii sale.

Născută pe 14 noiembrie 1847, într-o familie cu opt copii, Katia purta în spatele său o adevărată istorie. Iuri Dolgoruki, străbunicul ei, era întemeietorul Moscovei. Astfel  aceasta se învârtea printre cercuri aristocraţiei înalte. Fetiţa Katia şi Alexandru aveau să se întâlnească pentru prima data la Institutul Smolny, unde ţarina Maria făcea acte de caritate deseori. 

Cum s-a născut o mare dragoste la curtea imperială rusă

Când Katia avea vârsta de 17 ani, cei doi se îndrăgostesc.  Pentru Katia faptul că Alexandru era cu 30 de ani mai mare decât ea sau faptul că era căsătorit nu conta. Singurul inconvenient era faptul că era ţar. Însă într-o seară de iulie tânăra cedează în faţa iubirii. În aceea zi, Alexandru scria:“Azi, din păcate, nu sunt liber, dar cu prima ocazie mă voi căsători cu tine, căci te consider, acum şi pentru totdeauna, ca soţia mea în faţa lui Dumnezeu…Pe mâine, te binecuvântez!” 

Din acest moment cei doi amanţi vor fi de nedespărţit. Ţarul obişnuia să-i scrie Katiei în fiecare zi: “Nu uita că toată viaţa mea e în fiinţa ta, îngerul  sufletului meu, şi că singurul scop al acestei vieţi este să te văd fericită atât cât putem fi fericiţi în această lume. Cred că ţi-am dovedit, de la 13 iulie, că, atunci când iubesc cu adevărat pe cineva, nu ştiu să iubesc într-un mod egoist…Vei înţelege că nu mai trăiesc decât cu speranţa de a te revedea joia viitoare în cuibul nostru”. 

Acest cuib al lor se afla în Palatul de Iarnă. Ecaterina intra acolo printr-o  uşă ascunsă, apoi se strecura într-o cameră legată de apartamentul lui Alexandru printr-o scară secretă.

 Relaţia lor nu a fost tocmai una uşor de menţinut. Atât famila ei cât şi familia regală erau scandalizate de această legătură. Prima persoană care s-a opus vehement a fost marchiza Cercemaggiore, cumnata Ecaterinei. Aceasta încearcă s-o despartă de ţar şi o obligă să locuiască la Napoli. Cu toate acestea ţarul reuşeşte s-o salveze pe Katia cu ocazia vizitei sale la Expoziţia Universală de la Paris. Ţarul ordonă familiei Dolgoruki să vină la Paris. Aici cei doi se întâlneau pe furiş în apartamentul sau de la Elysée.

Ecaterina evita ieşirile în public. Petrecea mult timp în odăile ţarului. Deseori  ţarul, pe parcursul serii, o desena pe Katia goală, întinsă pe pat.(Aceste schiţe imperiale se află în arhivele ruseşti).

Bastarzii imperiali, recunoscuţi oficial

 Punctul culminant al scandalului a fost în ziua de 30 aprilie 1872, când Katia aduce pe lume un băieţel George. Naşterea a fost una dificilă şi se relatează cum Alexandru exclamase:“Dacă e nevoie, sacrificaţi copilul, dar pe ea salvaţi-o cu orice preţ!”. Lucrurile nu se opresc aici, deoarece un an mai târziu Katia o aduce pe lume pe Olga. Acest lucru îi înfurie de-a dreptul pe membrii familiei imperiale. Reacţia ţarinei Maria întârzie să apară, aceasta preferând să se retragă în rugăciune.

 În data de 11 iulie 1874, Alexandru emite următorul ucaz:“Pentru minorii George Alexandrovici şi Olga Alexandrovna Iurievski. Acordăm drepturile care aparţin nobilimii şi îi ridicăm la rangul de prinţ cu titlul de altete”. Astfel copiii nelegitimi erau acum recunoscuţi oficial.

Din amantă, sfătuitoare de taină şi soţie

 După războiul împotriva Turciei, Alexandru întors acasă, o numeşte pe Katia domnişoară de onoare a împărătesei şi o instalează în Palatul de Iarnă. Katia nu a pretins niciodată aceste dovezi materiale din partea ţarului. Singura ei alinare era iubirea acestuia, însă în ciuda lipsei de interes pentru curte se instalează acolo, supunându-se voinţei amantului ei.

 Cu toate evenimentele din viaţa lui tumultoasă, ţarul nu pierdea din vedere reformele ce aveau să schimbe istoria Rusiei. În toată aceasta perioadă, Ecaterina a fost sfătuitoarea lui în materie de politică. Rusia era acum măcinată în interiorul ei, iar valurile de teroare puneau presiune pe Casa Regală.  Pe acest fundal, ţarina Maria Alexandrovna şi amanta Ecaterina aveau păreri total opuse. Maria combătea toate ideile progresiste, pe când Katia dorea proclamarea unei Carte constituţionale.

În iunie 1880 Maria moare. La 18 iulie Ţarul Alexandru se căsătoreşte cu marea lui iubire, Katia. La scurt timp după acest eveniment are loc încoronarea Katiei. Ţarul îşi vedea, după paisprezece ani, visul împlinit. Acest moment a fost văzut de prim-ministrul Loris-Melikov ca o oportunitate de-al convinge pe ţar să semneze Carta. Astfel la 1 martie 1881 ţarul Alexandru al II-lea semnează Carta.  Însă toate aceste lucruri frumoase aveau să se sfârşească în mod tragic. 

Sfârşitul tragic al mariajului

 După semnarea Cartei, Alexandru se duce la manejul Mihail pentru a asista la schimbarea gărzii. O primă bombă explodează lângă trăsura imperială. Alexandru coboară pentru a adresa câteva cuvinte de încurajare răniţilor. În acel moment a doua  bombă explodează, lovindu-l pe ţar mortal. Corpul îi este sfâşiat, piciorul drept smuls, faţa şi capul pline de răni. Katia îngenuncheată lângă el, sărutându-i  mâinile albe murmură:“Sasa…”.

 Un diplomat francez relatează scena apariţiei fugitive a Katiei la funeraliile ţarului:“A urcat treptele catafalcului cu pas tremurător. Apoi, căzând în genunchi, s-a cufundat în rugăciune, cu capul sprijinit de sicriu. După câteva minute, s-a ridicat cu greutate, l-a luat din nou în braţe pe contele Adlerberg şi s-a îndreptat încet spre fundul bisericii… Din toate amintirile pe care le voi păstra din această călătorie, una dintre cele mai impresionante a fost apariţia fugară a prinţesei Iurievskaia în catedrala fortaretei”.

 Ecaterina se stinge din viaţă, patruzeci de ani mai târziu, la 15 februarie 1922, la Nisa. Dispariţia sa a fost remarcată doar de apropiaţi. Cu toate acestea ea va rămâne în istorie drept marea iubire şi inspiratoarea unui mare reformator, ţarul Alexandru al II-lea, cel care la data de 2 martie 1861, proclamase egalitatea cetăţenilor ruşi.