Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, sărbătorită cu mare fast la Moscova
Circa 30 de şefi de state şi de guvern din întreaga lume partidipă duminică, la Moscova, la manifestările dedicate aniversării a 65 de ani de la victoria asupra naziştilor.
Parala militară din Piaţa Roşie a început la ora 10.00 (9.00 ora României) şi va dura exact 72 de minute. Evenimentul va avea două părţi, prima "istorică" şi a doua "contemporană".
La manifestările de duminică de la Moscova iau parte principalii aliaţi din cel de al Doilea Război Mondial-Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Polonia-precum şi foşti membri ai URSS-Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Ucraina. Militari din aceste ţări vor defila alături de soldaţi ruşi în principala piaţă din Moscova.
Printre personalităţile marcante care participă la evenimentele de duminică de la Moscova se numără cancelarul german, Angela Merkel, şi liderul chinez Hu Jintao. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul italian Silvio Berlusconi şi-au anulat sâmbată vizita pe care urmau să o facă în Rusia, pentru a se ocupa de criza financiară care destabilizează euro.
La paradă nu participă nici Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, şi vicepreşedintele american, Joe Biden, ale căror prezenţă a fost refuzată de premierul rus Vladimir Putin.
Preşedinţii Ucrainei, Moldovei şi Belarusului nu participă
Liderii belarus, ucrainean şi moldovean sunt singurii preşedinţi din Comunitatea Statelor Independente care au refuzat să participe la parada de al Moscova, sărbătorind Ziua Victoriei în ţara lor. Cei trei au trimis însă trupe care să participe la paradă.
Preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu a refuzat să meargă la Moscova, afirmând că acolo merg doar învingătorii.
"Cum să particip la paradă alături de armata care ne-a adus comunismul, a organizat foametea şi ne-a deportat în Siberia? Astăzi ea se află în cetatea lui Stefan cel Mare. Aceasta armată a stat şi la baza formării Transnistriei"
Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, ale cărui relaţii cu Moscova sunt tensionate în urma războiului din august 2008, nu a fost invitat la parada de Ziua Victoriei. În locul preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili, Rusia a invitat un lider al opoziţiei, fosta preşedintă a parlamentului de la Tbilisi, Nino Burdjanadzé, lider al Mişcării democratice Georgia Unită.
Niciun lider al României nu a fost invitat
Autorităţile ruse nu au invitat niciun oficial român, preşedintele Dmitri Medvedev trimiţând invitaţia de a participa la paradă doar Regelui Mihai I. Despre acest lucru, Regele Mihai I a afirmat că invitaţia pune accentul pe rolul pe care l-a jucat Armata Română în scurtarea războiului.
"Invitaţia pe care am primit-o acum este foarte diferită de atmosfera generală care a fost acum mulţi ani în urmă şi accentul pe care l-a pus preşedintele rus - să nu se meargă pe chestiuni politice. El a pus accentul pe Armată Română şi pe mine ca fost comandant, singurul care a rămas în toată lumea în viaţă. Invitaţia sa se răsfrânge mai degrabă faţă de Armata Română. Bineînţeles că sunt bucuros că fac parte din ea", a afirmat Majestatea Sa.
Parada Paradelor costă 30 de milioane de euro
Evenimentul din acest an din Piaţa Roşie este denumit "Parada Paradelor" şi se vrea o reeditare a celei organizate de Stalin în 1945, când a marcat stârşitul celui de al doilea război mondial.
Alături de cei 10.000 de militari ruşi, pentru prima dată vor defila şi soldaţi din state membre NATO (Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi Polonia).. Publicul va putea vedea 160 de echipamente moderne şi istorice, de la legendarul tanc T-34, până la descendentul său modern T-90.
De asemenea, va avea loc prima prezentare a sistemului de rachete strategice Topol-M şi a celui antiaerian cu rază scurtă de acţiune Panţir. Aeronave precum elicopterul de atac Ka-52 şi bombardierul strategic Tu-160 vor zbura deasupra Kremlinului, la altitudini de circa 300 de metri.
La ora locală 22.00 (21.00 ora României), va avea loc un foc de artificii.
Pentru organizarea evenimentelor, Ministerul rus al Apărării a alocat pentru organizare 1, 2 miliarde de ruble (30 de milioane de euro), fiind cea mai scumpă paradă organizată în Piaţa Roşie.
Măsurile de securitate în capitala rusă vor fi foarte stricte, asigurate de cei peste 20.000 de poliţişti desfăşuraţi.
Victoria din 1945, percepută ca un simbol crucial şi fundamentul identităţii naţionale ruse, va fi sărbătorită în majoritatea oraşelor din ţară.