Ziua în care Armata Română, victorioasă în Războiul de Independență, a intrat în București
Întoarcerea trupelor române învingătoare a avut loc pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci se va numi Calea Victoriei. A fost un moment de mare bucurie pentru oficialități și bucureșteni, care i-au primit pe militari cu flori și urale. Victoriile de la sud de Dunăre ale armatei române vor consfinți independența de către tânărul stat român, statut internațional pe care marile puteri ale vremii îl vor recunoaște la Congresul de la Berlin, desfășurat în vara anului 1878.
La 8 octombrie 1878, a avut loc primirea solemnă a armatei române în București, pe lângă omagierea jertfei militarilor români, se cuvine să ne reamintim rolul principelui Carol, devenit din 1881 Rege al României, atât în dobândirea independenței, cât și în modernizarea statului român. Carol, având și pregătire militară, a fost desemnat comandatul trupelor române și ruse ce au luptat la Plevna și a avut merite incontestabile în negocierile de pace. În lunga sa domnie, de nu mai puțin 48 de ani, a asigurat o stabilitate țării propice dezvoltării, a dotat țara cu o serie de instituții moderne și nu în ultimul rând a fondat o dinastie.
Muzeul de Etnografie Brașov îl omagiază pe regele Carol I și domnia sa printr-o frumoasă carte poștală aflată în colecția Fond documentar (foto sus). Cartea poștală a fost trimisă din București în anul 1899 unei familii din Brașov. Pe fața cărții poștale se poate vedea vechiul Palat regal, dar și clădirea Fundației Universitare ”Carol I”, instituție creată de rege și inaugurată în 1895. În prezent, în palatul Fundației Universitare ”Carol I”, se află sediul Bibliotecii Centrale Universitare.
Pe lângă mesajul citeț trimis de expeditor familiei brașovene, se mai pot observa militari care defilează în fața Palatului Regal, fapt care sugerează ideea de stat așezat. Nu în ultimul rând, atrag atenția cuvintele imprimate cu majuscule în centrul cărții poștale „SALUTĂRI DIN ROMÂNIA”, ce puteau să aibă o semnificație aparte pentru românii brașoveni, notează Muzeul de Etnografie Brașov, pe pagina de Facebook a instituției.