image

Vizita lui Richard Nixon în România (1969), în documentele contraspionajului român

Invitația lui Nicolae Ceaușescu pentru ca Imperialistul numărul 1 să viziteze o țară socialistă a fost considerată un act deosebit de grav la adresa influenței și autorității liderilor Uniunii Sovietice în Europa Centrală și de Est. În culise se afirma că americanii, occidentalii în general, voiau să-și ia revanșa față de sovietici după ce aceștia din urmă la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial au ocupat politic și militar jumătate din Europa, profitând atunci de unele slăbiciuni ale anglo-americanilor.

Planul „imperialist” ar fi prevăzut scoaterea Cehoslovaciei și a României din Organizația Tratatului de la Varșovia (OTV), acțiune care să ducă la prăbușirea flancurilor de vest și sud-vest ale securității „Imperiului sovietic”. Simțind pericolul, în august 1968 sovieticii au intervenit militar în Cehoslovacia pentru a „elibera” această țară de sub influența „imperialiștilor” și ar fi făcut același lucru și contra României și Iugoslaviei dacă Statele Unite nu ar fi avertizat Kremlinul să se oprească. China avea și ea dispute ideologice și teritoriale cu Moscova și era în așteptare, alături de Iugoslavia și Albania.

Sâmbătă, 2 august 1969, la amiază, a sosit la Bucureşti preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, la invitaţia lui Nicolae Ceauşescu. Era prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial. Preşedintele Richard Nixon a fost însoţit de soţia sa, Patricia Nixon, de Henry A. Kissinger, asistent special al preşedintelui pentru problemele securităţii naţionale, de Martin J. Hillenbrand, asistent al secretarului de stat pentru problemele europene, şi de alte persoane oficialei.

După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureşteni au participat la manifestările de simpatie faţă de Preşedintele american. Efervescenţa creată în rândul românilor a făcut ca momentul să fie perceput şi să rămână în memoria colectivă ca o oază de speranţă şi optimism în mijlocul constrângerilor impuse de regimul comunistii și amenințarea sovietică timp de jumătate de secol.

Vizita preşedintelui american Richard Nixon în România (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 43/1969)
Vizita lui Richard Nixon în România (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 43/1969)

Între structurile care au monitorizat această vizită s-a aflat și Sectorul contraspionaj state socialiste, înființat în aprilie 1963 în cadrul Direcției Contraspionaj a Ministerului de Interne din Româniaiii. Ofițerii acestui departament au surprins unele aspecte ale vizitei americane și efectele acesteia în mediile sovietice și pro-sovietice din țara noastră, din care reies și următoarele:

Încă din 30 iunie 1969 s-a semnalat că Viaceslav Demenciuciv, „cadru de informații” acoperit în funcția de „secretar III” la Ambasada sovietică din Bucureşti, a fost „deosebit de furios când a aflat că românii au negociat în secret ca Richard Nixon să viziteze România, comunicatul de presă luând prin surprindere conducerea URSS, mai ales că Brejnev urma să facă o vizită în România înaintea lui Nixon (la lucrările Congresului al X-lea al PCR, n.n.)”. Conform lui Demenciuc, „prin această mișcare, partea română a urmărit să contracareze vizita lui Brejnev în România cu invitarea Imperialistului nr. 1”. Demenciuc a afirmat către o sursă: „Aţi ajuns la manifestări antisovietice, că naţionalism, har Domnului, există suficient. Mai lipsea ajutorul din afară, care va fi realizat şi petrecut cu prilejul vizitei lui Nixon... Ţine minte ziua de mâine și fii atent la evenimentele care vor urma, că începe o nouă istorie în viaţa României”.

Însă cel mai mult se îngrijorau sovieticii „aflați la post” în țara noastră de culisele militare ale acestei vizite. Rezidenta sovietică Ludmila Bărbulescuv a fost raportată că a confiat unor apropiați că în cadrul Ambasadei sovietice „ar exista informații” potrivit cărora „românii intenţionează să facă un pact militar cu SUA cu scopul de a obţine armament, astfel că nu este vorba de o simplă vizită”. „La Clubul diplomaţilor” (din Ambasada sovietică, n.n.) li s-a spus cetăţenelor sovietice aflate pe teritoriul României (unele căsătorite, n.n.) că liderul sovietic Leonid Brejnev şi prim-ministrul Alexei Kosîghin „vor veni la Bucureşti în timpul vizitei lui Nixon pentru a discuta cu acesta ca să nu sprijine România”, „deoarece un astfel de sprijin va dăuna relațiilor bilaterale sovieto-americane”.

Demenciuc insista să transmită rusofililor din țara noastră că vizita președintelui Richard Nixon era o acțiune care urmărea slăbirea securității blocului statelor socialiste în această parte a Europei, în condițiile în care, constata „diplomatul” sovietic, „NATO este foarte bine organizată”, în sensul că „fiecare ţară a Pactului a pus la dispoziţia Comandamentului trupe, pe arme şi zone, astfel că în timp foarte scurt să poată fi aruncate în luptă forţe serioase”.

Vizita preşedintelui american Richard Nixon în România. Coloana maşinilor oficiale pe una dintre arterele Capitalei (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 44/1969)
Coloana maşinilor oficiale în București (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 44/1969)

Or, din cauza României, acuza Demenciuc, „în cadrul OTV nu s-a ajuns în stadiul ca forţe ale tuturor statelor membre să se găsească sub o comandă unică” (adică sovietică, n.n.). Demenciuc se plângea în acest sens citându-l pe Nicolae Ceauşescu care la întâlnirea cu cadrele MFA „a atras atenţia că Armata Română (în cadrul OTV, n.n.), nici integral, nici parţial, nu va fi comandată decât de comandamente naţionale şi de secretarul general al PCR”. Și sublinia Demenciuc, „această cuvântare se deosebeşte fundamental de articolul ministrului Forţelor Armate ale României publicat în Crasnaia Zvesda - cu ocazia vizitei acestuia în URSS - în care milita pentru colaborarea între armatele frăţeşti”.

În aceste condiții, concluziona Demenciuc, „manevrele prevăzute a se face în România pe linia OTV, dacă vor avea loc, de fapt nu vor fi manevre, căci se pare că trupele române vor fi comandate doar de români, iar ceilalți doar vor asista”. El confia unei surse că „sovieticii deţin date certe cu privire la pierderile înregistrate de economia României ca urmare a lipsei de colaborare cu statele socialiste şi a optării pentru active relaţii cu Occidentul” (pierderi provocate intenţionat de sovietici prin programul de măsuri active contra României, n.n.).

Potrivit lui Demenciuc, „URSS nu poate lua de piept România şi nici nu o poate forţa să-şi îndeplinească angajamentele, dar la cea de a XXIV-a sesiune a Consiliului CAER, fin şi de departe, se va arăta că unii n-au prea colaborat şi că ar fi bine pe viitor să se facă mai mult”. Demenciuc aprecia ca fiind de neînţeles lipsa de încredere a României „faţă de cei care au eliberat-o, care i-au dat posibilitatea să pornească pe calea socialismului”.

„Datorită vizitei ce urmează să o facă Nixon în această perioadă în România”, în iulie 1969 contraspionajul român a sesizat că la Ambasada Uniunii Sovietice din București s-a primit ordin de la Moscova ca personalul, „specialiștii” și „diplomații” să fie consemnați la Ambasadă, „concediile și permisiile fiind anulate”. Surse din cadrul Ambasadei sovietice afirmau că „odată cu vizita lui Nixon în România vor veni în ţara noastră un număr mare de turişti din URSS”!

Aceleași surse susțineau că „preşedintele Nixon ar fi fost invitat şi în Uniunea Sovietică, însă acesta nu a acceptat invitaţia, iar pentru acest fapt Brejnev va căuta cu ocazia vizitei ce o face să se întâlnească cu Nixon”.

La ambasada sovietică de aprecia că „Preşedintele SUA va sta în ţara noastră doar 20 ore şi va fi primit pe aeroportul Otopeni”, precum și faptul că „soţia lui Nixon ar avea unele rude în Transilvania”.

La 2 august 1969 ora 11.35 ambasadorul sovietic la Bucureşti, Alexandr Vasilevici Basovvi, a comunicat la Moscova (convorbire interceptată, n.n.) lui Oleg Borisovici Rahmanin, „legătura sa de la CC al PCUS” (Comitetul Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică), că „va pleca la aeroport pentru a-l întâmpina pe preşedintele Nixon”. Basov a informat Moscova că „pe străzile Bucureştiului deja au ieşit zeci sau sute de mii de oameni”, dacă se are în vedere lungimea traseului de 11 km. (...) Străzile sunt păzite de soldaţi cu automate, aşa cum se cuvine primirii unui oaspete înalt”. De asemenea, Basov a transmis că „la sosirea lui Nixon vor fi prezenţi peste 600 corespondenţi de presă, iar când a venit De Gaulle au fost numai 200”.

Apoi, Oleg Rahmanin i-a cerut ambasadorului Basov să iasă pe străzi și „să informeze Moscova cât mai detaliat, preferabil în scris; să acorde atenţie tuturor amănuntelor legate de vizită; să comunice corespondenţilor de presă să-şi facă datoria aşa cum se cuvine”.

La ora 16 ambasadorul Basov a revenit în ambasadă şi a luat legătura cu Moscova. A comunicat că „au fost câteva sute de mii de oameni (...). Nixon a coborât de câteva ori din maşină şi a salutat oamenii; a rostit câteva cuvinte de salut; au fost multe steguleţe româneşti şi americane; nu au fost decât două lozinci. Ceauşescu a cuvântat scurt şi conform protocolului; Nixon a vorbit mai mult și, într-un spirit agitator, a relevat că este prima lui vizită într-o ţară socialistă europeană: colaborare, prietenie etc.”

„În intervenţiile ulterioare, ambasadorul Basov a comunicat că s-a întâlnit cu Nixon la recepţia dată în ziua de 2 august 1969, întâlnire ce i-a fost facilitată lui Basov de către Nicolae Ceauşescu, care i l-a prezentat oaspetelui. Nixon l-a întrebat de Basov din ce raion este de loc; apoi Nixon i-a spus că a fost în URSS de trei ori şi că în viitor poate va mai face vizite în URSS”.

Discuție între președintele american Richard Nixon și Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 46/1969)
Discuție între Nixon și Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 46/1969)

La 5 august 1969, la ora 14.20, ambasadorul sovietic Alexandr Basov a telefonat la Moscova pentru a lua legătura cu Konstantin Fiodorovici Katuşev (secretar al CC al PCUS), comunicând că a primit o invitație de la Nicolae Ceauşescu şi „nu ştie ce atitudine să ia”. Konstantin Katuşev i-a transmis ambasadorului Basov să onoreze invitația ocazie cu care „să fie atent și să asculte dacă cumva Ceauşescu se va referi la semnificaţia pe care o reprezintă această vizită pentru România”, iar atunci Basov să-i spună: „Interes prezintă, dar imperialismul rămâne întotdeauna imperialism şi, în consecinţă, Nixon, ca şef al celei mai mari puteri de acest gen, se străduieşte să-şi exercite politica imperialistă asupra oricărui stat socialist; aceasta este o chestiune tactică”. Ambasadorul Basov a fost de acord cu considerațiile lui Katușev, completând că „doar nu e de crezut că Nixon a venit aici să ne arate nouă, statelor socialiste, cum se construieşte comunismul”. În aceeași zi, la ora 16.51, s-a semnalat că ambasadorul Alexandr Basov a reluat legătura cu Konstantin Katuşev, căruia i-a raportat despre primirea sa la Ceauşescu, arătând că „discuţiile au durat o jumătate de oră”.

La 6 august 1969, ofițerii români de contraspionaj au raportat că în urmă cu două zile generalul Gheorghi Pavlovici Romanov, reprezentantul CFAU la București (Comandamentul Forțelor Armate Unite al OTV, n.n.), şi col. Gheorghi Sergheevici Voronin, ataşatul militar sovietic, „au făcut un schimb de păreri asupra vizitei lui Richard Nixon în România, a desfăşurării acesteia, semnificaţiei şi consecinţelor pe care le are”. Col. Voronin a exprimat părerea că „sovieticii trebuie să tragă concluzii dintre cele mai profunde, întrucât niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva”. La remarca lui Romanov că „totul este clar” şi că „în zadar ne tot facem iluzii întotdeauna”, Voronin l-a întrebat de ce URSS nu-şi reconsideră politica faţă de România, căci „nu trebuie să ne mai facem iluzii”. Pornind de la aceasta, Romanov a afirmat că „prin vizita efectuată în ţara noastră (Nixon, n.n.) a câştigat foarte mult, în timp ce lumea socialistă şi ţările care luptă împotriva imperialismului american n-au câştigat nimic, ci dimpotrivă au pierdut mult. (...) El (Nixon, n.n.), care în ţările capitaliste când le-a vizitat a fost întâmpinat cu puternică antipatie, aici, într-o ţară socialistă, este aclamat de 500 000 de oameni în frunte cu conducerea; asta, de bună seamă, e prea de tot”.

Generalul Romanov s-a arătat indispus și de faptul că „fotoreporterii şi reporterii cinematografici au înregistrat totul” şi „vor putea demonstra în întreaga SUA, fapt din care Nixon a câştigat o formidabilă autoritate, mai ales că primirea ce i s-a făcut este privită pe fondul primirilor ce i s-au făcut în diversele ţări pe care le-a vizitat înainte de a veni aici”.

La rândul său, atașatul militar sovietic colonelul Voronin a calificat drept „greţos modul cum s-a jubilat, câtă bucurie sufletească era pe ei” (pe cetăţenii Bucureştiului, n.n.), atât generalul Romanov cât și col. Voronin ajungând la concluzia că „românii au procedat astfel înadins, pentru a vedea cum reacţionează reprezentanţii sovietici la festivităţi”. Voronin a acuzat România că „abia s-a uscat cerneala documentelor elaborate la Consfătuirea de la Moscova a partidelor comuniste şi muncitoreşti şi ei îl primesc pe Nixon”. Col. Voronin a încheiat comentând înfuriat că „de când există România nu s-a mai făcut nici unui străin o asemenea primire”.

SUA avertizează că vor ocupa Cuba dacă Uniunea Sovietică invadează România

La 5 decembrie 1969, contraspionajul român a raportat că Chaillet, „corespondentul” agenţiei France Presse la Bucureşti, a aflat, confidenţial, de la ambasadorul Franţei la Bucureşti (Jean Le Pons, n.n.) că după vizita lui Richard Nixon în România, ambasadorul SUA în România (Richard Davis, n.n.) i-a convocat pe omologii săi occidentali în țara noastră şi i-a informat despre avertismentul pe care preşedintele SUA l-a dat lui Leonid Brejnev în sensul ca „sovieticii să înceteze presiunile şi ameninţările la adresa României” deoarece, „în cazul când acestea vor continua, Statele Unite vor trece la ocuparea Cubei prin forţă”!

„Ambasadorul american ar fi atras atenţia interlocutorilor să nu divulge altor persoane cele comunicate”. Pornind de la acestea și în contextul acelor evenimente, „Chaillet a exprimat părerea că la actuala întâlnire de la Moscova nu se vor exercita presiuni asupra delegaţiei române”.

Ecouri ale vizitei președintelui american Richard Nixon în România

În perioada 3-6 septembrie 1969, Ministerul Forțelor Armate al României a organizat o excursie în Delta Dunării cu ataşaţii militari ai statelor socialiste acreditaţi la Bucureşti. Cu acest prilej, ofiţerii români de contrainformații militare au raportat că ataşatul militar ungar Tibor Piszker a confiat unui ofiţer român că „are sarcini de la sovietici să stabilească dacă Nicolae Ceauşescu va vizita anul acesta Franţa şi dacă s-a înţeles în secret cu Nixon să viziteze SUA în anul următor (1970)”. Atașatul militar ungur Tibor Piszker a confiat unei surse românești că i s-a mai cerut de către atașatul militar sovietic în România (col. Alexandr Mușatov, n.n.) „să stabilească dacă ruperea relaţiilor diplomatice de către unele state arabe cu România sunt apreciate în ţara noastră ca o acţiune sovietică”. Tibor Piszker a afirmat că a participat la o discuţie cu ataşatul militar sovietic şi cu adjunctul acestuia în care cei doi au susţinut că „România nu-şi va reveni pe drumul vechi decât după o lovitură ca în Cehoslovacia, pentru că Nicolae Ceauşescu este un duşman înrăit al sovieticilor, lovitură ce se va realiza nu peste mult timp”.

În aprilie 1970 o sursă plasată în cercurile „specialiștilor” sovietici aflați în țara noastră a raportat că „inginerul specialist sovietic Roman Pirogov a comentat „ironic” vizita președintelui american Richard Nixon în România, susţinând că „peste tot în lume pe unde Nixon a fost în vizită a fost întâmpinat cu demonstraţii de protest, numai România l-a sărutat. Ce rost avea să i se facă o astfel de primire într-o ţară socialistă?”

Pirogov a calificat primirea făcută de români drept „un act contrar internaţionalismului proletar”, că vizita ar fi fost criticată de „însăşi Partidul Comunist din SUA”.

Pirogov a insistat să arate sursei că gestul de a-l invita pe Richard Nixon nu era singular contra sovieticilor din partea României: „Ce zici despre faptul că (prim-ministrul, n.n.) Maurer (Ion Gheorghe, n.n.) când a fost în Finlanda a pus o coroană de flori la mormântul unui general, fost conducător al unui guvern fascist şi conducătorul intervenţiei din Finlanda împotriva statului sovietic? (coroană depusă de Maurer la mormântul lui Karl Gustaf Mannerheim, n.n.). Tot Pirogov: „Gestul lui Maurer, pe lângă faptul că nu este pe linia internaţionalismului proletar, este şi un gest neprietenesc faţă de Uniunea Sovietică, ţară vecină cu România, punându-se flori la mormântul unui duşman cunoscut al Uniunii Sovietice”.

Conform părerii lui Roman Pirogov, înrăutăţirea relaţiilor dintre URSS şi România avea drept cauză „construirea conductei petrolifere Prietenia de către Uniunea Sovietică, conductă care aprovizionează cu petrol ţările socialiste din Europa la un preţ mai ieftin decât o făcea până atunci România. Creându-se această concurenţă, România nu mai poate desface petrol în aceste ţări pentru că e mai scump, iar cel sovietic mai ieftin”. Că „mai înainte de aceasta, Nikita Hruşciov a iniţiat un plan de organizare al Balcanilor, prin care se preconiza unirea unei părţi a României, Bulgariei şi Uniunii Sovietice, iar românii, sigur, pe drept au reacţionat la aceasta şi s-au supărat. Deşi acest plan a fost publicat de unul Valev (Emil Borisovici, n.n.) într-o gazetă universitară, sigur a fost ideea lui Hruşciov. Tot în timpul acestui Hruşciov s-au stabilit relaţiile diplomatice cu RFG şi a arătat că în general România caută în politica sa să pornească numai de la interesele sale naţionale, fără a ţine seama de interesul general al comunităţii statelor socialiste, de internaţionalismul socialist”.

Vizita oficială a preşedintelui american Richard Nixon în România. Convorbiri oficiale (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 45/1969)
Convorbiri oficiale (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 45/1969)

În iunie 1970, se semnala că la Ambasada sovietică din București se discuta faptul că în cercurile restrânse ale puterii de la București se știa că liderul comunist Gheorghe Apostol ar fi fost „eliminat din funcțiile de răspundere deținute în Partid și stat” de către Nicolae Ceaușescu ca urmare a faptului că „s-a opus pe faţă venirii lui Richard Nixon în România”.

Apostol i-ar fi replicat lui Ceauşescu că „noi trebuie să fim prieteni cu vecinii, că SUA nu sunt în stare să ne dea ajutor”. Se cunoștea printre inițiații în tainele PCR că înainte de moarte, Gheorghe Gheorghiu-Dej a chemat toată conducerea PCR căreia i-a recomandat ca Gh. Apostol să preia frâiele conducerii Partidului și statului, dar Apostol s-a opus motivând că ar fi bine să-l conducă pe ultimul drum şi apoi să hotărască. După înmormântare, Gheorghe Apostol se lăuda că el a fost acela care l-a propus pe Nicolae Ceauşescu, „bazat pe faptul că e mai tânăr, căci el fiind şubred cu sănătatea nu putea face faţă, iar acum (în anul 1970, n.n.) acesta mă lucrează”.

În noiembrie 1970, contraspionajul român surprinde o „ieșire” la un restaurant din București între Roald Vîşinski, „corespondentul” agenţiei TASS, şi Joy Katzen, secretar II la Ambasada SUA. „Ieșirea” fiind organizată la iniţiativa sovieticului. Cei doi reprezentanţi diplomatici au făcut „schimb de opinii asupra situaţiei din România”, Roald Vîşinski „fiind mai interogativ şi ironic”, în timp ce americanul, „prin observaţii incitatoare, a încercat să-i afle poziţia în legătură cu chestiunile abordate în discuţie”. La un moment dat, Vîşinski nu se mai poate abține și întreabă direct: „Care vor fi rezultatele vizitei lui Nicolae Ceauşescu în SUA pentru viitorul relaţiilor româno-americane? Ce îmbunătăţiri va aduce deplasarea asupra evoluţiei acestora fiindcă nu s-a publicat nimic în acest sens?”.

Joy Katzen „a evitat capcana unui răspund direct și a afirmat că este greu să se pronunţe cineva asupra acestor lucruri”. Apoi, americanul a căutat să-l incite pe Vîşinski și să-l determine să comenteze el semnificația vizitei lui Richard Nixon în România, Katzen interpretând „speculativ” afirmaţia „noi admirăm România” din alocuţiunea lui Nixon, pretinzând că aceasta trebuie interpretată astfel: „Pentru ce a reuşit să facă (Ceaușescu, n.n.) pe linia antisocialismului”, unde „într-adevăr a reuşit să facă o treabă fantastică”.

„Pe un ton ironic”, Vîşinski a replicat: „Acum, cum spun grecii, voi sunteţi călare pe situaţie, dar dacă pierdeţi acest moment, atunci veţi avea deziluzii”. Apoi l-a întrebat pe american „dacă a fost încheiat vreun acord româno-american privind schimburile de mărfuri, fiindcă după câte cunoaşte el a fost înfiinţată în acest sens o societate mixtă (româno-americană, n.n.)”.

La aceasta, „diplomatul american a răspuns fără ezitare că nu s-a ajuns la nici un fel de acord (...), deoarece americanii îşi bazează schimburile numai pe valută, iar România n-o are, aşa că SUA nu au ce cumpăra şi vinde în România”.

În continuare, „diplomatul” sovietic Roald Vîşinski a criticat poziția României în cadrul relațiilor internaționale și încerca să-i transmită diplomatului american, pentru ca la rândul său acesta să transmită la Washington, că „Uniunea Sovietică ar dori să-şi ştie asigurată influenţa asupra României („Doctrina Brejnev”, n.n.), lucru pe care sovieticii sunt convinși că îl urmăresc şi Statele Unite”. România, afirma Roald Vîşinski, „este însă nesinceră în acţiunile ce le întreprinde”, urmărind să „obţină de la toţi cât mai mult”, că „românii nu sunt o naţiune, ci o adunătură”. El a încercat să-i explice și să-l convingă pe american de teza că România nu este contra Tratatului de la Varșovia, că nu din această cauză românii nu au participat la recentele manevre militare ale statelor socialiste ținute în RDG, ci dată fiind proasta echipare a armatei române”.

Aprecieri cu privire la efectele „nefaste” în cadrul CAER ale vizitei lui Richard Nixon în România a făcut și „diplomatul” sovietic Alexandr Baholdinvii. În februarie 1971 acesta se „plângea” unor apropiați că potrivit evaluărilor Moscovei „dacă în trecut întreg comerţul României cu statele socialiste reprezenta 80%, de circa trei ani acesta reprezintă numai 55%, din care cu URSS abia atinge 27%”. Tot în această perioadă, întrebat de o sursă a contraspionajului român de ce Leonid Brejnev și „alți conducători sovietici” se „eschivează” sistematic de a accepta invitația părții române de a veni la vânătoare în România, având în vedere că „în trecut le plăceau mult astfel de activități”, că „un astfel de procedeu este greșit”, care „lasă loc la discuții, interpretări, fiind considerat un gest nefrățesc”, Alexandr Baholdin a izbucnit: „Toate acestea sunt cauzele acelei nefericite vizite a lui Nixon în România, din care cauză la Congresul al X-lea al PCR nu a participat nici un conducător din ţările socialiste” (interdicție dată de sovietici, n.n.). La rândul său, Baholdin a întrebat sursa dacă Nicolae Ceauşescu se va duce la Moscova la Congresul PCUS, la care sursa (română) a răspuns că „Ceauşescu va aplica aceeaşi tactică şi din motive de reciprocitate nu se va duce în URSS”.

Și „diplomații” din cadrul Ambasadei Bulgariei la București au avut ordin „să iasă și să supravegheze” vizita lui Richard Nixon și să „raporteze” Kremlinului. Ambasadorul bulgar în țara noastră Gheorghi Bogdanov și-a trimis subalternii „să se intercaleze la faţa locului în rândul populaţiei româneşti şi ascultând discuţiile oamenilor sau intrând în discuţii cu ei să stabilească măsura în care entuziasmul populaţiei faţă de americani este formal, organizat propagandistic sau real, în sensul că românii nutresc sentimente pozitive faţă de americani”. O sursă bulgară din cadrul ambasadei s-a aflat atunci „în mijlocul populaţiei din dreptul Arcului de Triumf, iar ceilalţi diplomaţi şi funcţionari în locuri stabilite concret”. Sursa a declarat contraspionajului român că „informaţiile obţinute şi date lui Bogdanov au fost în sensul că populaţia l-a întâmpinat pe Nixon cu entuziasm şi sincere sentimente pozitive. Interpretarea acestora dată ambasadorului bulgar a fost că în România a început să se formeze o concepţie pro-occidentală”.

Sursa bulgară a detaliat și asupra a ceea ce numim astăzi programul măsurilor active, pe care sovieticii și celelalte state socialiste îl aplicau împotriva României (pentru a justifica o eventuală invazie militară comună ca în Cehoslovacia, n.n.), astfel: „În perioada de după evenimentele din Cehoslovacia şi până la sfârşitul anului 1971, în cadrul Ambasadei Bulgariei la București s-au elaborat tot felul de teze sub diferite forme, dar care urmăreau acelaşi scop ostil să demonstreze îndepărtarea României de URSS şi celelalte ţări socialiste, a instaurării şi consolidării naţionalismului românesc, a găsirii unor căi separate de CAER pentru dezvoltarea economică în strânsă legătură cu ţările capitaliste şi de îndepărtare a poporului român de Uniunea Sovietică, prin acţiuni de educare a populaţiei în spirit antisovietic.

Din fiecare act de Partid sau de Stat pe linie politică, ideologică, economică, socială, culturală, diplomatică cât şi din fiecare iniţiativă românească, pe plan internaţional se făcea imediat un capăt de acuzare a Partidului şi statului român pe una din tezele menţionate. Se reda totul în negru, totul ca fiind antisovietic, împotriva celorlalţi vecini socialişti, împotriva internaţionalismului socialist, împotriva cauzei comune a comunismului internaţional.

Precizez din nou şi valabil pentru toate depoziţiile mele că prin România şi Conducerea de Partid şi prin orice acţiune românească nu se înţelegea altceva decât persoana conducătorului PCR, concepţiile şi acţiunile sale antisovietice. Calificări la care eu ştiu foarte bine că se ajungea la ambasadă doar prin interpretări denaturate, tendenţios denigratoare. La aceasta se ajungea, desigur, şi datorită propriilor concepţii ale celor de la ambasadă, dar şi liniei dată de la superiorii noştri.

Relatez câteva aspecte foarte concrete: astfel privind evoluţia culturală din China, se considera şi se consideră şi acum că a fost făcută pentru înlăturarea elementelor rusofile din Partid. La aceasta se adăuga imediat, formulându-se ca acuzaţie pentru România că Nicolae Ceauşescu, care se spune că luptă pentru o cale proprie socialistă, se duce în China şi tratează cu elemente de dreapta. Se avea în vedere că soţia lui Mao, care este soră cu Cian-Cai-Şi şi care are o mare influenţă asupra soţului ei, ar urmări să aducă forţe din SUA pentru a ataca URSS.

Se susţinea teza că Nicolae Ceauşescu caută legături cu oameni, partide şi state potrivnice URSS. Venirea lui Charles de Gaulle în România (14-18 mai 1968, n.n.) a avut un ecou răsunător la ambasadă, dar s-au consolat prin aceea că ambele ţări, România şi Franţa, au origine latină. Şi de aici s-a scos un fapt negativ, afirmându-se că De Gaulle ar fi trebuit să meargă mai întâi în URSS, dar a venit întâi în România pentru a încheia acorduri deoarece România era singura ţară dispusă să încheie acorduri cu un stat capitalist. Se considera că Franţa a acordat României licenţe pentru producerea de avioane militare şi elicoptere în schimbul livrării de informaţii despre sovietici şi ţările socialiste.

Ca o chestiune de modificare în materia obţinerii de informaţii, pe considerentul că românii au devenit mai fricoşi în legăturile lor cu ambasada Bulgariei după 1968, în mod deosebit după venirea lui Gospodov Spas ca ambasador, centrul de greutate al activităţii informative s-a mutat la Reprezentanţa Comercială bulgară, desigur fără ca ambasada să-şi abandoneze recrutările şi legăturile informative. Din anul 1971 acest lucru s-a accentuat şi mai mult, s-au făcut organizaţii de partid separate, Bogdanov şi apoi Gospodov Spas participând la şedinţele de la reprezentanţa Comercială bulgară. Se ţineau legături permanente cu reprezentanţa de către Konstantinov (...). Se considera că personalul Reprezentanţei Comerciale poate pătrunde mai uşor în contactul cu cetăţenii români, în instituţii şi întreprinderi fără a crea suspiciuni în jurul lor. În acest sens, au fost aduşi la Reprezentanţa comercială oameni noi, bine pregătiţi, cu studii superioare. După cum se spunea la ambasadă şi diplomaţii acesteia mergând la Reprezentanţa Comercială puteau stabili legături mai avantajoase. Ataşatul militar bulgar Panaiot Caracacianov de la un timp stătea la Reprezentanţa Comercială ca şi cum şi-ar fi mutat biroul acolo. Şi aceasta deoarece funcţionarii care lucrau pe probleme de comerţ aveau acces oriunde şi în mod direct şi eficient. Este elocvent faptul că în anul 1971 aflându-mă în cabinetul lui Gospodov Spas şi trebuind să fac o comunicare înainte să intru în biroul lui l-am auzit spunând (către Konstantinov şi secretarul de partid Ciacărov şi consilierul Domisciev) că întrucât de acum politica României este foarte clară, întreaga greutate a muncii informative trebuie să se mute în domeniul economic, respectiv la Reprezentanţa economică. El spunea că economicul nu este rupt de politic şi că obţinând informaţii din domeniul economic implicit acestea au şi valoare politică.

L-am auzit pomenind despre acordurile României cu alte ţări, avantajele obţinute de România prin acestea, despre licenţe achiziţionate de partea română, utilaje şi instalaţii de nivel înalt în care se fac mari investiţii şi pe care Bulgaria nu le poate face.

Interesau informaţii despre Iran şi afacerile cu petrol ale României acolo, licenţele cumpărate din Vest pentru ca bulgarii să nu mai dea bani pe ele, societăţile mixte făcute cu capitaliştii, interesau în mod deosebit instalaţiile de la Rafinăria Brazi.

A venit o delegaţie din Bulgaria să viziteze rafinăria în care au fost incluşi şi oameni în scop informativ, printre care Kosturschi de la ambasadă. Mai interesau informativ societăţile mixte româno-franceze, o societate mixtă româno-engleză pentru construcţia de avioane şi în mod deosebit de probleme de cercetare ştiinţifică şi invenţii (...).

În întreaga perioadă, indiferent de stadiul situaţiei din România şi diplomaţii care se aflau la post, obiectivul principal al întregii activităţi informative indiferent de problema şi domeniul ce se căutau a fost pe ce puteri şi pe ce forţe interne şi externe se bazează Nicolae Ceauşescu, când cu toate că România se află în mijlocul celorlalte ţări socialiste el este ferm în poziţia lui faţă de URSS şi celelalte ţări socialiste. În jurul acestui obiectiv central se căutau toate informaţiile peste tot şi cu toate prilejurile la contacte oficiale şi neoficiale la recepţii şi cu ocazia tuturor acţiunilor organizate de ambasadă. În baza informaţiilor culese s-au formulat trei ipoteze şi anume:

1) Nicolae Ceauşescu se bazează pe forţa Chinei, pe sutele de milioane de chinezi, care în baza unui acord secret ar putea oricând să vină în ajutor României;

2) Se bazează pe ajutorul SUA, ce ar avea la bază un acord militar secret încheiat după vizita lui Richard Nixon în România;

3) Se bazează pe un acord secret încheiat cu Iosip Broz Tito, având în vedere legăturile acestuia cu statele capitaliste dezvoltate”.

România interpretează „Doctrina Sonnenfeldt” și o opune „Doctrinei Brejnev”

Leonid Brejnev și-a expus celebra doctrină la 13 noiembrie 1968 la congresul comuniștilor polonezi, sub concepția că „suveranitatea fiecărui stat socialist nu poate fi opusă intereselor socialismului mondial şi a mişcării revoluţionare internaţionale”. Astfel sovieticii își legitimau intervenția militară în Cehoslovacia, din august 1968, și transmiteau un semnal celorlalte state comuniste satelit că nu li se va permite să părăsească Organizația Tratatului de la Varșovia. Era și o amenințare la adresa SUA și NATO pentru ca acestea să nu intervină în zona de influență controlată de Uniunea Sovietică.

„Doctrina Brejnev” apăra imperiului sovietic prin sacrificarea statelor est-europene satelit, care deveneau în caz de război principalele teatre de război. Pentru un astfel de scenariu, strategii Kremlinului au pregătit operația militară denumită codificat „Vârf de Lance”, care prevedea menţinerea mai departe a amplasărilor de trupe sovietice precum şi armamentul atomic de atac şi apărare în Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria, iar celelalte ţări socialiste europene deveneau „culoare de trecere şi spaţii de front” vizate de Uniunea Sovietică atunci când „Vârful de Lance” devenea operant.

Helmut Sonnenfeld, care pe atunci era în echipa lui Richard Nixon (în poziția de consilier și asistent pentru probleme europene al consilierului prezidențial pentru securitate națională Henry Kissinger), considera că Statele Unite ar trebui să „sprijine” doctrina Brejnev, deoarece la un moment dat aceasta va duce la prăbușirea imperiului sovietic! Conform lui Sonnenfeldt, „dacă lași lucrurile să se dezvolte așa cum le prevăd sovieticii, în cele din urmă se vor separa, adică sateliții est-europeni se vor rupe de controlul Moscovei și vor redeveni națiuni independente (prin exacerbarea naționalismului, n.n.), iar asta s-ar întâmpla fără război”. Această doctrină/viziune asupra viitoarei evoluții politice a sateliților din Europa de Est ai Uniunii Sovietice era împărtășită inclusiv de Henry Kissinger. „Trebuie să fie politica noastră” spunea Sonnenfeldt, „să luptăm pentru o evoluție care să facă din relația dintre est-europeni și Uniunea Sovietică una organicăviii. Sonnenfeldt aprecia că într-o bună zi conducerea de la Moscova va realiza că imperiul său satelit va deveni o greutate insurmontabilă care o va strivi. El prevedea colapsul Uniunii Sovietice.

Teza lui Helmut Sonnenfeld a găsit imediat susținere la București. Interesant este că la întâlnirea privată din 2 august 1969, Richard Nixon l-a întrebat pe Nicolae Ceaușescu dacă „Doctrina Brejnev” îngreunează dezvoltarea relațiilor României cu SUA, la care Ceaușescu l-a asigurat pe Nixon că Uniunea Sovietică nu se poate opune voinței României, explicându-i și prezicându-i lui Nixon - „pe baza unei analize istorice”– că dominația rusească oricum nu va dura și se va prăbuși. Or, inserarea de către americani a acestei informații în minuta convorbirii dintre Nixon și Ceaușescu – „Ceausescu then predicted that Russian predominance wonʼt last, based on historical analysisix (conform cu originalul, n.n.), nu exclude ipoteza ca însăși partea română să fi stat la originea analizei cunoscută ulterior ca „Doctrina Sonnenfeldt”.

În „Scînteia” apăruse un articol referitor la „Doctrina Sonnenfeld” sub semnătura lui Cornel Burtică. Din articol, sovieticii au înțeles că partea română „interpreta” în mod aparte „Doctrina Sonnenfeldt”, sabotând „Doctrina Brejnev” prin susținerea punctului de vedere că toate statele socialiste trebuie să aibă dreptul de a decide singure în politica lor internă și externă, prin faptul că Bucureștiul urma propriul drum pentru construirea socialismului și refuza să permită trupelor sovietice să intre sau să treacă prin România (în cadrul OTV), refuz pe care sovieticii îl interpretau ca fiind rezultatul unui acord militar secret încheiat cu americanii în timpul vizitei din august 1969 la București a președintelui Richard Nixon.

Sovieticii înțelegeau că se aflau într-o situație dificilă. Le convenea un „acord” cu americanii care să le „garanteze” zona lor exclusivă de influență în Europa de Est, dar realizau și pericolul la adresa lor sesizat de Helmut Sonnenfeld. Iar România lui Ceaușescu presa și amenința cu ieșirea din OTV, voia o cale proprie și independentă de construire a socialismului și refuza rolurile de „culoar de trecere” şi „spaţiu de front” pe care i le rezervaseră sovieticii.

În anii care au urmat vizitei lui Richard Nixon în România, contraspionajul român a raportat că „reprezentanţi sovietici și din statele socialiste acreditaţi la Bucureşti au încercat insistent să difuzeze teza că România prin poziţia luată faţă de Doctrina Sonnenfeldt şi prin publicarea unor materiale pe teme de istorie ar viza de fapt URSS, și în mod deosebit dezvoltarea anti-sovietismului şi naţionalismului în rândul populaţiei”. Astfel de „interpretări” au făcut: Vladimir Gurjîi, acoperit în funcția de „secretar II” la Secţia Politică din cadrul Ambasadei sovietice la București; Boris Volkov, „adjunct” al reprezentantului comercial; Alexandr Zemeliov, „ataşat şi translator” al ambasadorului sovietic; Victor Pismarov, „corespondent” TASS; Ifim Romanciuc, şeful biroului Novosti, şi de „omologul lor” est-german Joachim Sonnenberg, „corespondent” al agenției de presă ADN.

Respectivii „reprezentanți” sovietici și ai altor state socialiste la București susțineau în diverse medii că aveau „informații” că Doctrina Sonnenfeld „a fost discutată de către conducătorii români în şedinţele de partid”, cu care ocazie s-au făcut referiri la URSS. Acuzau că decizia conducătorilor români de a nu permite intrarea sau tranzitul trupelor ruse pe teritoriul României, de a boicota manevrele militare comune ale OTV sau de a participa simbolic doar la nivel de comandă, reprezentau un act de sabotaj la adresa securității întregului bloc al statelor socialiste. În perioada 1974-1976, s-au semnalat și următoarele „reproșuri” (teme de atac, n.n.) la adresa românilor din partea „reprezentanților” sovietici în țara noastră:

  • „Zarva făcută în privinţa Doctrinei Sonnenfeld”, concretizată prin „publicarea de materiale pe tema relaţiilor între partidele comuniste şi între statele socialiste”, acțiune pe care sovieticii o înscriau „într-un program anume de apărare a poziţiilor româneşti de independenţă şi suveranitate, care par cam şubrede şi necesită o consolidare”.
  • „Sub oblăduirea conducerii de Partid şi de stat, în România se desfășoară o continuă propagandă antisovietică”, „mai intensă ca oricând”;
  • Populaţiei din ţara noastră i-ar fi „insuflată teama faţă de o iminentă şi distrugătoare intervenţie militară sovietică” spre „a i se distrage atenţia de la pericolul real care ar ameninţa România din interior, şi anume situaţia ei economică”;
  • În rândul românilor „ar exista un dezacord faţă de politica promovată de Nicolae Ceauşescu” şi chiar „totala lipsă de patriotism”, întrucât în ultimul timp s-ar auzi „multe voci” care „ar prefera ocupaţia sovietică în locul acestei situaţii din ţară”.
  • „Exercițiile de mobilizare a unor rezervişti şi membri ai gărzilor patriotice” din România erau considerate de sovietici drept „o campanie nemaiîntâlnită împotriva URSS”.

De exemplu, Joachim Sonnenberg, „corespondentul” est-german al ADN, a fost semnalat că „interpreta poziţia antisovietică a României” în sensul că liderii comuniști români „ar dori să promoveze un suflu naţional în rândul populaţiei, în care scop s-ar exagera specificul, particularităţile, calităţile concrete din ţara noastră; că ar fi promovată teama faţă de intervenţia sovietică din afară, iar publicarea de materiale pe teme istorice ar viza anumite revendicări asupra Basarabiei, dar şi o contracarare a propagandei făcute în Occident de emigraţia ungară pentru alipirea Ardealului la Ungaria”.

La rândul său, Stanislaw Lewandowski, „reprezentantul” polonez al agenției de presă PAP, într-o discuție din mai 1976 cu o sursă s-a referit la o „mişcare ce ar prinde contur în Transilvania” și care ar ține de „aşa zisa operaţie sovietică Vârful de Lance”, prin care sovieticii ar urmări să contracareze „aşa numita doctrină Sonnenfeld”. Lewandowski sublinia că „URSS are interese strategice (legate de deplasări de trupe şi armament atomic de atac şi apărare) în triunghiul format de Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria, zonă codificată de ei ca fiind Vârful de Lance. Sovieticii nu vor renunţa la aceste trei țări oricât ar striga unii ca Gerald Ford şi alţii (...). Celelalte ţări socialiste sunt numai culoare de trecere sau spate de front”. Că „marele scandal în legătură cu doctrina Sonnnenfeld nu-l face Ungaria, Cehoslovacia sau Bulgaria” ci numai România, polonezul insinuând în spatele țării noastre s-ar afla administrația Statelor Unite (prin președintele Gerald Ford).

Foto sus: Președintele american Richard Nixon, primit de Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 47/1969)

Note

i Conform: https://www.agerpres.ro/documentare/2019/08/02/documentar-in-imagini-vizita-oficiala-in-romania-a-presedintelui-sua-richard-nixon-2-3-august-1969--350209 

ii „2 august 1969 – Prima vizită oficială în România a unui președinte al Statelor Unite ale Americii”, conform: https://www.iiccmer.ro/carusel-stiri/2013/2-august-1969-prima-vizita-oficiala-in-romania-a-unui-presedinte-al-statelor-unite-ale-americii/

iii Vezi pe larg: Sorin Aparaschivei, UM 0110 – Contraspionaj țări socialiste (anti-KGB). Înființarea și primii ani (1963-1973).

iv Viaceslav Andreevici Demenciuc, născut la 22 mai 1939, la Leningrad. Era „consilier” la Ambasada sovietică din Bucureşti. A venit la post a doua oară la 17 ianuarie 1975, a plecat din post la 25 iulie 1981. În perioada 1963-1966 a lucrat ca „secretar” la Consulatul sovietic din Constanţa, apoi între 1966-1971 ca „secretar III şi II” la Ambasada sovietică din Bucureşti, Secţia culturală. Din anul 1971 şi până în anul 1975 a fost „secretar I” în cadrul Direcţiei a V-a din MAE al URSS, referentura pentru România. Înainte de a lucra în diplomaţie, a activat în organele de conducere ale Comsomolului din Leningrad. În anul 1963 a fost în practică diplomatică în Brazilia. Cunoştea limbile română, portugheză şi engleză. Era căsătorit cu Tamara Eftinievna, născută la Leningrad. Tamara Demenciuc a lucrat o perioadă ca „şefă a cancelariei ambasadei sovietice (București, n.n.), ocupându-se de poşta diplomatică”.

v Ludmila Bărbulescu, născută Juraliov la 2 mai 1932, la Leningrad, a făcut parte din trupele de „partizani” (spioni) sovietici parașutați în România cu scopul de a pregăti invazia militară sovietică în vara anului 1944. Avea ca studii Facultatea de Medicină din Leningrad, iar după retragerea armatei sovietice din România a fost plasată ca „medic” la Spitalul Brâncovenesc şi Policlinica Colţea. În anul 1963, contraspionajul român (Sectorul state socialiste/UM 0110) semnala că „rezidenta sovietică Ludmila Bărbulescu face parte din conducerea aşa numitului Comitet al coloniei sovietice” din România aflat sub coordonarea Ambasadei sovietice în România, numita având „sarcină de la Clubul ambasadei URSS să culeagă informaţii din rândul medicilor şi pacienţilor”.

vi Alexandr Vasilevici Basov s-a născut în anul 1912 în URSS, fiind de profesie: agronom. A venit la București la 5 februarie 1955 în funcţia ambasador al URSS (l-a înlocuit pe Ivan Kuzmin Jegalin) și a plecat din post în 15 martie 1971. În perioada 1946-1964 a lucrat ca „cercetător ştiinţific în agronomie”; în perioada 1954-1962 a fost „secretar” al Comitetul Regional al PCUS în Rostov pe Don, apoi „preşedinte al sovietului din Rostov pe Don”; între anii 1962-1965 a îndeplinit funcția de „consilier pentru problema acordării de ajutor în dezvoltarea Cubei” şi apoi „consilier al ambasadei sovietice din Cuba”; apoi între 1965-1966 a fost „ministru al agriculturii în RSFSR”. În anul 1969, Basov deținea și calitățile de „membru al CC al PCUS şi deputat în Sovietul Suprem”.

vii Alexandr Petrovici Baholdin, născut la 5 aprilie 1937, în URSS, în perioada ianuarie 1969 - iunie 1973 a fost în România acoperit în funcția de „secretar II” la Secţia culturală a Ambasadei sovietice din Bucureşti, perioadă în care, conform contraspionajului român, „a desfăşurat activitate de culegere de informaţii şi denigrare a politicii partidului şi statului nostru”. A revenit în România, începând cu 3 august 1980 îndeplinind funcţia de „consul” al Consulatului General sovietic din Constanţa. Părinţii lui Alexandr Baholdin erau originari din Chişinău și locuiau la Moscova. Tatăl său a fost funcţionar în Ministerul Agriculturii. Alexandr Baholdin a lucrat o perioadă la Chişinău, apoi la Centrala MAE şi diplomat în Somalia. A fost „pregătit pentru ţările africane”. După stagiul din Somalia, fiind cunoscător al limbii române, a fost trimis la Bucureşti.

viii Marvin Kalb, The „Sonnenfeldt Docix „Memorandum of Conversation”, Bucharest, August 2, 1969, „Private Meeting Between President Nixon and Ceausescu”, participanți: Nicolae Ceaușescu, Richard Nixon, Ion Gheorghe Maurer, interpretul, Henry A. Kissinger, Col. Burbec; disponibil la: https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1969-76v29/d183.trine” that wasn't, 17 october 2019; https://www.brookings.edu/blog/order-from-chaos/2019/10/17/the-sonnenfeldt-doctrine-that-wasnt/.

ix „Memorandum of Conversa3tion”, Bucharest, August 2, 1969, „Private Meeting Between President Nixon and Ceausescu”, participanți: Nicolae Ceaușescu, Richard Nixon, Ion Gheorghe Maurer, interpretul, Henry A. Kissinger, Col. Burbec; disponibil la: https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1969-76v29/d183.

Mai multe pentru tine...