VIDEO Dezbatere „Historia“: Cine a decis intrarea României în Primul Război Mondial?
Unul dintre cele mai importante evenimente ale Primului Război Mondial în partea estică a continentului a fost intrarea României în război de partea Antantei, într-un moment în care armatele acesteia erau puternic presate de forţele Puterilor Centrale atât în Est, dar mai ales în Vest.
Franţa, dar şi Anglia, erau direct interesate de o acţiune a României, care să îi facă pe germani să îşi mute trupe pe un nou front, în ajutorul aliaţilor lor austro-ungari. Cine a decis momentul intervenţiei în război? Cât de pregătită era România pentru a intra în luptă?
La aceste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns Dan Falcan, istoric, Florin Cristescu, profesor de istorie, Ciprian Plăiaşu, editor ”Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru şi transmisă de adevarul.ro, începând cu ora 11.00.