Victor Babeş şi “Nobelul” ratat al României

În patrimoniul Casei memoriale Victor Babeş se găseşte o lucrarea de referinţă pentru medicina mondială:primul tratat de bacteriologie din lume. Tratatul, un răsunet extraordinar pentru lumea ştiinţifică, l-a apropiat pe Victor Babeş de premiul Nobel.

Victor Babeş este fără îndoială asimilat, de multă vreme, în conştiinţa publică românească, cu prototipul savantului sobru, dedicat până la sacrificiu misiunii sale de cercetător şi dascăl, de binefăcător al oamenilor, în ultimă instanţă. Mult mai puţină lume ştie însă că Babes, datorită patriotismului său, care l-a făcut să accepte propunerea ministrului Învăţământului  din România, D.A.Sturdza, de a se stabili la Bucureşti şi de a pune aici bazele  cercetării bacteriologice româneşti, a ratat probabil şansa de a deveni unul dintre primii laureaţi ai Premiului Nobel pentru medicină. 

Cu studii  strălucite făcute la Budapesta şi  Viena, urmate de specializări  la Munchen şi Berlin, alături de marii corifei  ai bacteriologiei europene (Robert Koch, Rudolf Virchow, Louis Pasteur), orizonturile deplinei  consacrării ştiinţifice păreau deschise tânărului profesor de histopatologie al Universităţii din Budapesta. Şi totuşi, în 1887, când  se stabileşte la Bucureşti, devenind primul director al nou înfiinţatului – de către el – Institut de patologie şi bacteriologie, Babeş face voluntar un pas înapoi  din avanscena lumii ştiinţifice  europene. 

O lume ştiinţifică care îl acceptase ca pe un egal al marilor săi maeştrii, Karl von Rokitansky, Rudolf Virchow sau Robert Koch. Babeş câştigase respectul tuturor acestor celebri savanţi, nu doar datorită seriozităţii sale, imensei  puteri de muncă sau flerului de descoperitor, ci şi ca urmare a sintezei teoretice pe care o elaborează în 1885 – la numai 31 de ani – împreună cu A.V. Cornil – primul tratat de bacteriologie din lumeLes bacteries et leur role dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses.

Babeş şi vicisitudinile istoriei

De ce tocmai Babeş şi Cornil au scris acest prim tratat de bacteriologie? De ce nu Koch, Pasteur, Mecinikov  sau Emile Roux, savanţi deja consacraţi, cu vechi ştate de serviciu pe tărâmul marilor descoperiri în domeniu? Răspunsul stă în varietatea şi profunzimea cunoştinţelor acumulate până atunci de tânărul Babeş, în faptul că savantul  român stăpânea deopotrivă bacteriologia şi morfologia patologică. În plus, tratatul va aborda pentru prima dată bacteriologia şi din unghiul de vedere al  histopatologiei, domeniu în care  Andre   Victor Cornil  strălucea. Însă asocierea dintre junele bănăţean, şcolit la Viena şi Berlin şi mult mai experimentatul  său  coleg francez, mai are o explicaţie ce ţine de spiritul  şi de împrejurările istorice ale vremii. Nu trecuseră decât 14 ani de la războiul franco-german (1870-1871) în urma căruia Franţa, înfrântă ruşinos la Sedan, cedase Alsacia şi Lorena celui de-al II-lea Reich.

Opinia publică  franceză dorea cu ardoare revanşa şi în aşteptarea ei boicota orice produs, fie el şi ştiinţific, care avea cea mai mică legătură cu mediul germanofon. Babeş cade, într-un fel, victima acestei psihoze. Deşi român ca naţionalitate  şi cetăţean austriac, el este perceput la Paris drept “omul nemţilor”. Lucrase cu Koch şi Wirchov, îşi făcuse specializarea la Munchen şi Berlin, iar pentru francezi asta era de ajuns. În această atmosferă  ostilă un singur om, imun la întreaga isterie germanofobă, dar impresionat de pregătirea şi seriozitatea lui Babeş, acceptă să colaboreze cu acesta în vederea redactării primului tratat de bacteriologie din lume. Este vorba de Andre  Victor Cornil, unul dintre puţinii prieteni adevăraţi  ai lui Louis Pasteur. Că era vorba  mai degrabă de o mână întinsă mai tânărului său coleg decât de o contribuţie esenţială  la conceperea tratatului  o recunoaşte, foarte onest, însuşi Cornil, într-o scrisoare adresată profesorului Nicolae Kalinderu, cu care era de asemenea prieten:”Babeş este foarte priceput şi plin de erudiţie, iar dacă eu mi-am pus numele alături de al său pe cartea pe care am scos-o, nu am făcut-o pentru ca aş fi contribuit la ea cu ştiinţa mea, ci mai mult pentru că numele meu este mai cunoscut”. Şi, am adăuga noi, pentru că numele lui Cornil deschidea mult mai larg porţile recunoaşterii  venite din partea mediului academic şi ştiinţific  francez faţă de o operă de sinteză teoretică excepţională .

Un succes de proporţii

Şi într-adevăr cartea se bucură de un răsunet extraordinar. Apărută în 1885 la editura Felix Alcan (unul dintre exemplarele  acestei ediţii princeps se afla expus la Muzeul  Memorial Victor Babeş, din Bucureşti) ea va fi reeditată în anul următor, precum şi în 1890, apoi în 1900. Succesul tratatului s-a datorat şi faptului că însuşi Pasteur a propus  ca lucrarea să fie răsplătită de către prestigioasa Academie de Ştiinţe cu premiul Monthyon pe anul 1885, fapt care s-a şi întâmplat.

Trei ani mai târziu, în 1888, Babeş fundamentează principiul imunităţii pasive, iar câţiva ani mai târziu enunţă principiul antibiozei, cele două descoperiri constituindu-se în tot atâtea motive pentru obţinerea unui premiu Nobel. Însă din păcate pentru el, stabilirea la Bucureşti îl îndepărtează oarecum de zona marilor decizii de recunoaştere a meritelor ştiinţifice. Babeş a ratat Nobelul, dar Romania a câştigat un savant, o instituţie şi o şcoală, toate purtând numele celui mai ilustru reprezentant al ştiinţei medicale româneşti.

Casa memorială Victor Babeş

Într-unul din selectele cartiere ale Bucureştiilor, în zona Dorobanţi, pe strada Andrei Mureşanu, numarul 14 A, o casă cochetă, construită în stilul eclectic propriu anilor ’20 ai veacului trecut, găzduieşte muzeul memorial Victor Babeş. Edificat între anii 1928-1929 de către fiul marelui savant, Mircea Babeş – el însuşi un distins diplomat cu ştate de serviciu la reprezentanţele României de la Varşovia, Ottawa  sau Moscova – imobilul adăposteşte toate obiectele de  care era înconjurat Victor Babeş  în apartamentul său de la institutul care îi poartă numele şi în care savantul a locuit din 1887 până la moartea sa, în 1926.

În 1956 Mircea Babeş, bine sfătuit de către  profesorul C.I.Parhon, unul dintre studenţii tatălui său, donează parterul casei statului român în vederea creării  unui muzeu memorial pe care tot el îl va conduce până când moare în 1968. În 1986 soţia lui Mircea, Sofia Babeş, lasă prin testament Primăriei Capitalei şi etajul casei     care devine astfel integral păstrătoarea memoriei marelui savant.        

 Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele  10.00-18.00, preţul unui bilet fiind de 2 lei pentru vizitatorii organizaţi în grupuri şi 5 lei pentru cei  individuali.