Victimele celebre ale gripei spaniole. Regina Maria: „Am fost bolnavă – o boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viața mea”

Deși „Moartea neagră” a fost cea mai cumplită pandemie a Evului Mediu, și probabil cel mai mediatizată ulterior, totuși, ea a fost întrecută cu mult ca număr de decese de nu mai puțin celebra gripă spaniolă, „răspunzătoare” de moartea a cel puțin 50 de milioane de oameni, unele estimări ajungând însă până la 100 de milioane.

Suprapunerea ei în timp (1918- 1919) cu sfârșitul Primului Război Mondial a făcut ca ea să fie mai puțin băgată în seamă, tragismul conflagrației punând-o într-un con de umbră. Într-un fel însă, războiul a „ajutat” la transmiterea virusului prin numărul mare de deplasări de trupe pe front, uneori pe distanțe mari.

Chiar dacă primul caz de gripă spaniolă a fost depistat la Fort Riley, în Statele Unite, numărul cel mai mare de morți a fost înregistrat în India, peste 17 milioane. Denumirea bolii n-a avut o legătură directă cu Spania, deși și acolo au fost peste 300.000 de decese, ci cu presa din peninsula iberică, care își putea permite să ofere date reale ale molimei, nefiind supusă cenzurii de război ca în restul statelor, majoritar beligerante.

Printre victimele celebre ale gripei spaniole s-au numărat poetul francez Guilaume Apollinaire, pictorul austriac Gustav Klimt, sociologul german Max Weber, precum și primul șef al statului sovietic, Yakov Sverdlov.

Printre cei care au scăpat din ghearele teribilei boli, pentru care încă nu se găsise vreun vaccin, s-au numărat președintele american Woodrow Wilson, viitorul locatar de la Casa Albă Franklin Delano Roosevelt, premierul Angliei, David Lloyd-George, dar și creatorul îndrăgitului Mickey Mouse, cineastul Walt Disney.

În România, printre victimele necruțătoarei gripe spaniole s-au aflat generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz și Mărășești, precum și Fotin Enescu, un bun ministru al Domeniilor, foarte apreciat de către Regina Maria.

Suverana însăși era să fie răpusă de perfida molimă, care a lovit-o scurt, mișelește, chiar în clipa supremului ei triumf, acela de a vedea realizată România Mare, ea fiind recunoscută de către supușii ei drept „împărăteasă a tuturor românilor”.

„N-am mai scris de 20 de zile! Am fost bolnavă, foarte bolnavă, lovită brusc și pe neașteptate, pe la spate, cum s-ar spune, și am fost țintuită la pat – tocmai când lumea voia să se bucure alături de mine. Boala m-a luat de sâmbătă, m-am trezit cu capul greu și dureros, am îndurat cu greu câteva audiențe… Dar am fost bolnavă – o boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viața mea. Zile întregi de febră chinuitoare și greață, slăbiciune, halucinații crunte și insomnia neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci aceasta e celebra gripă spaniolă – ei bine, de acum știu că nu e de glumă cu ea”, nota regina pe 26 decembrie 1918 în Jurnalul ei de război, ținut în perioada 1916-1919.

Două zile mai târziu, dar deja trei săptămâni de la debutul bolii, robustul organism al Mariei reușește să biruie suferința:

„Mă târăsc de colo-colo, dar în fiecare zi sunt tot mai puternică. Nu îmi accept invaliditatea, detest din tot sufletul viața aceasta în care sunt obligată să-mi menajez sănătatea și nu pot face un pas fără să se agite în spatele meu cineva după un șal, o fereastră deschisă sau altceva”.

Pe 4 ianuarie 1919, regina României învinge definitiv și gripa spaniolă, la timp pentru a sărbători a doua zi cei zece ani ai fiicei sale favorite, principesa Ileana: „E ultima zi în care mai am de gând să trăiesc ca un invalid”. Indiferent de numărul victimelor sau de prestigiul numelor ce au căzut răpuse de molimele ce au bântuit omenirea de-a lungul veacurilor, lecția istoriei e una singură: în relația cu natura sau chiar cu cea mai modernă tehnologie, omul nu rămâne decât – potrivit atât de fericitei expresii a lui Blaise Pascal – o biată „trestie gânditoare”.