⬆

Viața tragică a unui tânăr împărat: Iustinian al II-lea

Autor: Ștefan Alexandru Patrașc

Decembrie 711. Când vestea sosirii flotei imperiale a ajuns în Ravenna, locuitorii au avut cu siguranță un freamăt de spaimă. În Biserica Sfântului Vitale, mireasma de tămâie urca printre privirile fețelor bisericești spre icoanele din mozaic ale împăraților Iustinian și Teodora, iar în port mii de civili și soldați erau pregătiți să lupte pentru orașul lor. Cu toții se așteptau ca pumnul domnului de la Constantinopol să cadă greu peste ei după ce se răzvrătiseră, împreună cu toți supușii din Italia.

Circula zvonul că episcopul Felix fusese orbit și zăcea în temnițele imperiale și că patriarhul Calinic avusese aceeași soartă, fiind trimis apoi în exil la Roma, ca exemplu pentru aristocrația neascultătoare a Peninsulei. Spre surprinderea tuturor, pe icoana imperială purtată de emisari nu se recunoștea chipul măsliniu al lui Iustinian al II-lea. Deși toți înțelegeau, cu adâncă ușurare, că împăratul a fost depus, nimeni nu se aștepta ca trimișii de pe Bosfor să le aducă drept trofeu capul său pe tavă.

Iustinian s-a născut în anul 669, ca fiu al bazilisei Anastasia și al bazileului Constantin al IV-lea, deci purtând pe umeri povara dinastiei Heracliene, creată cu 50 de ani mai înainte: salvarea Imperiului Roman de la dispariție. După ce a învins Persia și a ajuns aproape de a pune un șah creștin pe tronul adoratorilor focului, străbunicul lui Iustinian a reușit cu greu să oprească tăvălugul arabilor recent convertiți la islam și a trebuit să accepte pierderea Egiptului și a Siriei.

Bunicul său, Constans al II-lea, fusese asasinat în Sicilia, la doar 38 de ani, iar tatăl său, Constantin, suferea de gută și se temea să nu ajungă în aceeași situație. Așa că l-a pus pe Iustinian pe tron la frageda vârstă de 11 ani, în 680.

Trecuseră doi ani de când flotele arabe fuseseră pârjolite și alungate din Marea Egee cu ajutorul unei tehnologii belice noi, numită „focul roman” (gr. πῦρ ῥωμαϊκόv). În nordul Balcanilor se ivea o populație ostilă din stepele pontice: bulgarii, un neam turcic cu o elită puternic influențată de cultura persană. Ei coborâseră spre sud conduși de Asparux și se instalaseră, după un scurt război cu garnizoanele romane din Delta Dunării, între fluviu și Munții Haemus.

Constantin, care se retrăsese de pe front din cauza acutizării gutei, putuse doar să accepte înfrângerile strategilor săi și să încheie o pace cu noii vecini. În anul 685, bazileul murea la doar 33 de ani, lăsându-i fiului de 16 ani o pace foarte favorabilă cu arabii și o Peninsulă Balcanică în plin haos sub presiunea triburilor bulgare și slave.

Italia era, de asemenea, sub presiunea lombarzilor, iar relația cu elitele din Peninsulă nu trebuia subestimată de către noul împărat.

Primele măsuri luate, la 16 ani

Pentru început, Iustinian a întărit acordul de pace cu arabii, confirmând împărțirea taxelor din Armenia, Iberia și Cipru între cele două puteri și plata unui tribut anual de la Damasc: 1.000 de monede romane de aur (numite în latină solidi și în greacă nomismata), 365 de sclavi și tot atâția cai. În schimb, Iustinian se angaja să strămute o populație creștină care cauza probleme și daune la granițele Siriei musulmane.

Acești deportați, numiți mardiți, despre a căror identitate există diferite ipoteze, au fost transferați din Liban în Armenia, iar mai târziu au fost instalați ca vâslași în flotele occidentale. În timp ce Orientul părea pacificat cu succes, în politica internă împăratul a luat decizii care au provocat primele antipatii: inițial a confirmat public condamnarea ereziei monotelite, declarându-se străjer al dreptei credințe, iar apoi l-a pus pe scaunul patriarhal pe Teodor, un monotelit.

Dorind să supună triburile slave care ocupaseră văile fluviilor Vardar și Strimon, Iustinian a pornit în anul 688 spre Salonic cu toate forțele și, cu o victorie rapidă, a eliberat orașul din încercuire. Aceste ginți se instalaseră în zona Macedoniei deja de trei generații, după cunoscuta bătălie din codrii Munteniei descrisă de Eliade în romanul 19 Trandafiri, când soldații romani au pronunțat faimosul ordin torna, torna, fratre.

Aplicând o tactică ce de multe ori avea să ajute imperiul, Iustinian a decis să nu distrugă structurile tribale ale slavilor, ci dimpotrivă: Le-a absorbit în aparatul belic imperial, transferându-le în Anatolia și înrolând câteva mii de războinici în armata sa (după istoricul Nichifor Gregoras, ar fi fost vorba de 30.000 de soldați, număr probabil exagerat).

Atacul asupra Califatului Islamic

Încrezător în noile sale forțe, Iustinian a decis în anul următor să atace Califatul Islamic, care se consuma din interior în plin război civil. Sleit de forțe, califul al-Malik a acceptat un nou tratat prin care ceda definitiv Armenia, Georgia și Ciprul și continua să plătească un tribut pentru pacea de la frontierele nord-occidentale.

Forțându-și norocul însă, împăratul profită de slăbiciunea politică de la Damasc și începe să bată monedă cu chipul lui Hristos pe ea, cunoscând aversiunea musulmanilor pentru imagini, mai ales a unuia dintre profeți. Cu indignare, califul refuză să accepte noua monedă și – după ce își lichidează în primăvara anului 692 inamicii interni – plătește tributul în monedă veche.

Împăratul trimite generalii Leontius și Neboulos să invadeze teritoriul califului pornind din Armenia, cu toți slavii înrolați în Balcani. Armatele romane au fost nu doar respinse, ci și înfrânte în repetate rânduri, slavii dezertând în masă și luptând contra cost pentru inamic. Iustinian ordonă ca slavii din imperiu să fie masacrați (bizantinistul Ostrogorski a presupus că au fost mai degrabă vânduți ca robi) și încearcă să remedieze situația arestând generalii de pe frontul oriental.

În iarna anului 692, cavaleria arabă ocupase deja Armenia și prăda provincia (tema) Anatoliei, acestea fiind cele mai importante zone ale imperiului pentru numărul mare de soldați pe care îl furnizau (mai ales faimoșii catafracți, călăreții îmbrăcați în fier).

Conciliul Quinsext și arestarea papei

În timp ce noua sa armată este spulberată, nu știm dacă din zel creștin sau din nevoia de a distrage opinia publică de la greșelile sale grave, Iustinian convoacă în palatul imperial din Constantinopol un conciliu pentru a ratifica deciziile ultimelor două, Conciliul Quinsext. Din grabă însă, nu fuseseră invitați episcopii occidentali: Nu au fost excluși doar cei din Spania, Franța sau Anglia, desconsiderați de orientali pentru apartenența lor la populații mai mult sau mai puțin barbare, ci și episcopii italieni, în frunte cu Papa Sergiu. Acest conciliu oriental condamnă unele practici ale latinității și le afirmă ca fiind ortodoxe pe altele, din mistica orientală, total necunoscută în Europa.

Când primește actele deja semnate, papa refuză să accepte deciziile conciliului. Poate cuprins de panică sau poate din dorința de a câștiga simpatiile clerului oriental, Iustinian îl trimite pe protospătarul Zaharia la Roma ca să îl aresteze pe papă și să îl aducă la el. La fel se comportaseră predecesorul său omonim – când, mai bine de un secol înainte, îl arestase pe Papa Vigiliu – și străbunul său, Heraclius, care îl arestase pe Papa Martin I. Însă abandonul în care era lăsată Italia avea să îl coste pe tânărul Iustinian.

Ajuns la Roma, Zaharia a fost surprins de o revoltă urbană în apărarea papei. Înainte să se poată retrage în Sicilia, urbea era înconjurată de armatele imperiale din exarhatul de Ravenna, sosite în ajutorul lui Sergiu. Acesta a intervenit pe lângă ofițerul venit să îl aresteze și astfel Zaharia a reușit să părăsească Roma, în injuriile populației. O sursă latină, Cartea pontificală, scrie malițios că zbirul imperial s-ar fi ascuns sub patul papei.

O politică bizară, cu rezultate neașteptate

În timp ce în Italia trimișii imperiali erau batjocoriți, la Constantinopol Iustinian promovează o politică bizară de autocelebrare: Taxează aristocrația pentru a mări palatul imperial și a acoperi costurile războiului falimentar din Orient, provocând și mai multă antipatie în rândul familiilor influente la curte. Cronicarul Teofan Confesorul îi găsește țapi ispășitori pentru debandada de la Curte pe câțiva dintre vistiernicii lacomi ai lui Iustinian.

Nici împăratul nu pare să fi înțeles situația în care se afla, dacă este adevărată informația dată de același cronicar despre demolarea unei biserici pentru construirea de fântâni artizanale și de săli pentru festivitățile Curții.

În anul 695, aristocrația urbană întărâtă populația împotriva palatului imperial și, sperând să calmeze mulțimea, Iustinian îl eliberează pe strategul mazilit Leontios. Însă acesta este aclamat de popor ca bazileu și îl arestează pe Iustinian, îl condamnă la tăierea nasului și îl trimite în surghiun în Crimeea, cea mai nordică și aspră provincie imperială. Iustinian avea atunci doar 25 de ani.

Distrugerea Cartaginei

Dornic de a plăti cu aceeași monedă, califul al-Malik profită de haosul bizantin și încurajează expedițiile militare în Africa de Nord. Armatele musulmane ajung la Cartagina, capitala exarhatului african, în 696. După un scurt asediu, orașul este capturat și jefuit până în temelii. Leontios trimite flota să reia controlul și orașul este recâștigat, dar un atac definitiv în anul 698 duce la ocuparea orașului și la distrugerea totală a sa de către forțele islamice.

Cartagina, fondată în 810 î.Hr. de fenicieni, distrusă de romani în 146 î.Hr. și repopulată câteva decenii mai târziu, ocupată de vandali în anul 439 și recâștigată Imperiului de către Belizarie în 533, oraș din care începuse în 608 ascensiunea Heraclizilor, dispărea din istorie. În apropiere, cuceritorii musulmani vor fortifica și coloniza un vechi sat situat pe un deal, numit Tunis.

Leontios, pe care bizantinistul Warren Treadgold îl definește „onest și capabil”, nu este total depășit de situație, dar – înainte de a putea conduce un contraatac mai solid – este trădat de flota care se întorcea înfrântă din Africa și înlăturat de pe tron, unde va urca generalul Absimarus cu numele de Tiberiu al III-lea.

Fragmentul face parte din articolul cu același nume, publicat în numărul 255 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.