Valsul, de la „diavol de origine germană” la „regele dansului”

Întreaga Europă își începe fiecare an nou vibrând în acordurile superbe ale creațiilor familiei Strauss. Concertul de la Viena este transmis live în dimineața zilei de 1 ianuarie, prin intermediul Euroviziunii (pe unde radio și tv), dintr-una dintre cele mai elegante și mai performante acustic săli de concert din lume: Musikverein. Tradiția instaurată în 1939 (cu „antecedente” chiar din secolul al XIX-lea) – de a prezenta un concert predominant Strauss – ne face să pășim în Noul An visând la vremuri mai bune pe acordurile Dunării Albastre sau în ritmul Marșului lui Radetzky. De-a lungul timpului, printre dirijorii de top care s-au aflat pe afișul concertului de la Viena s-au numărat Herbert von Karajan, Claudio Abbado, Zubin Mehta, Mariss Jansons, Daniel Barenboim şi Gustavo Dudamel.

În speranța că vom prelua ceva optimism din muzica familiei Strauss, care emană atâta bucurie de viaţă, vă propunem o incursiune în universul valsului, o călătorie prin fermecătoarea Vienă habsburgică...

A fost odată ca niciodată...

Eleganța Vienei imperiale, cu baluri opulente, în foșnetul celor mai seducătoare mătăsuri, o lume ce părea lipsită de griji și interesată doar de muzică, petrecere și voie bună, sunt toate cuprinse în atmosfera creată de valsurile familiei Strauss, care au definit o epocă. Potrivit unei legende care a traversat vremurile, unul dintre oamenii de la Curtea lui Franz Joseph a spus chiar că domnia acestuia s-a încheiat odată cu moartea lui Strauss-fiul, în 1899; deşi, sigur, domnia s-a încheiat oficial la moartea suveranului, în 1916. Dar ce frumoasă metaforă a unor timpuri irepetabile – căci Viena exuberantă din valsurile lui Strauss a fost „măturată” de Primul Război Mondial.

Împăratul Franz Joseph al Austriei, plutind în pași de vals la Balul Anual vienez.

Despre oraşul său natal, care îl inspirase și căruia îi dăruise toată creația sa, Strauss-fiul lăsa scris cu emoţie: „Dacă este adevărat că am talent, atunci i-l datorez, mai presus de orice altceva, iubitului meu oraș: Viena..., în al cărei pământ este înrădăcinată toată puterea mea, în al cărei aer zboară melodiile pe care urechea mea le-a prins, inima mea s-a îmbătat de ele și mâna mea le-a scris”.

Valsul, "lipsit de grație, delicatețe și curățenie"

Ca orice formă de dans, valsul a fost inițial privit ca o formă de mișcare exagerat de îndrăzneață și, deci, imorală! „Acest diavol de origine germană, lipsit de grație, delicatețe și curățenie, acest obicei dezgustător”, scria o publicație britanică despre vals (așa cum menționează celebrul muzicolog american Harold Schonberg în cartea sa Viețile marilor compozitori).

Născut la final de secol XVIII, în intervalul aproximativ 1770-1780, în zona Vienei, acest dans – caracterizat de măsura în trei timpi – s-a răspândit cu o rapiditate extraordinară. A devenit imediat la modă, provocând o adevărată isterie a dansatului la balurile epocii (pentru cei de rang înalt) sau la petreceri populare (pentru clasele mai puțin înstărite).

Michael Kelly, tenor ce a făcut parte din distribuția premierei absolute a operei Nunta lui Figaro de Mozart, consemna în memoriile sale scrise în 1826: „La Viena, lumea dansa înnebunită... Dorința doamnelor vieneze de a dansa și de a se duce la balurile mascate era așa de mare încât nimic nu putea să le împiedice să se bucure de distracția lor preferată... Pentru doamnele de familie, care nu puteau fi convinse să stea acasă, se pregăteau apartamente speciale, cu toate dotările, chiar și pentru a naște, dacă, din nefericire, ar fi fost nevoie”. Și chiar dacă a intrigat, a enervat sau a stârnit mari pasiuni, valsul a fost în final abordat de majoritatea marilor compozitori ai secolelor XIX-XX, de la Schubert la Brahms, de la Richard Strauss la Ravel, de la Ceaikovski la Debussy.