Universul manga – anime sau cum a cucerit Japonia întreaga lume
Sandy Bell, Sailor Moon, Dragon Ball, Pokemon, Akira sau Prințesa Mononoke. Cu toții am auzit măcar o dată de aceste nume.Sunt desenele copilăriei. Însă cum au ajuns copiii din lumea întreagă și nu numai să iubească desenele japoneze? Care este povestea din spatele poveștilor?
Începutul
Care este originea manga? Cel mai simplu ar fi să definim termenul „manga”. Cuvântul a fost popularizat de artistul japonez Hokusai în timpul perioadei Edo. Însă nu Hokusai a inventat manga. Cuvântul este compus din două caractere chinezești 漫画. Primul descrie ceva „vag”, „neprecis”, iar al doilea semn se traduce prin „ imagine”. Termenul de „manga” era folosit în special pentru caricaturi. Caricaturile au fost prezente în Japonia încă din perioada medievală, însă nu putem defini orice caricatură ca fiind manga. Manga-urile sunt desene realizate pe secvențe, așa cum sunt benzile desenate americane. Primele astfel de scroluri în care regăsim desene combinate cu text pentru a spune o poveste au apărut, într-adevăr, în Japonia medievală, însă erau lucrări produse pentru elite, nu pentru mase.
Abea la sfârșitul secolului al XVIII-lea apar primele forme de manga.Manga-urile iau acum forma unor cărți pentru adulți unde textul era ajutat de imagini pentru a completa povestea. Aceste volume se numeau kibyôshi și cuprindeau o serie extrem de variată de subiecte și genuri cum ar fi umorul, drama, fantasy sau chiar pornografia. Aceste volume erau extrem de populare, însă, din cauza cenzurii impuse de guvernul japonez, kibyôshi dispar. Deși există multe asemănări între kibyôshi și manga, cele dintâi lucrări nu sunt considerate ca fiind singurul strămoș pe care îl are manga. Un strămoș mai direct al manga-urilor moderne sunt benzile desenate americane.
La începutul secolului XX, artiștii japonezi încep să fie influențați de două invenții ale Vestului și anume benzile desenate din ziare si de „motion picture”(imaginea în mișcare). Forma deja arhicunoscută a benzilor desenate cu povești liniare și baloane pentru dialoguri a oferit japonezilor o structură extrem de accesibilă maselor. Printre primii japonezi care au produs astfel de benzi desenate au fost Rakiten Kitazawa și Ippei Okamoto. Lucrările lor au contribuit la dezvoltarea formei moderne a manga-urilor.
Deja în 1914 artiștii japonezi experimentau „motion pictures”. Primul mare succes al japonezilor a fost filmul animat de scurt-metraj „Momotaro” din 1918, realizat de Kitayama Seitaro. Industria animației se dezvoltă extrem de încet în Japonia însă cu toate acestea în anul 1932 apare scurt-metrajul „Chikara To Onna No Yononaka” care este prima animație cu dialog în japoneză.
În 1937 Disney scoate pe piață primul film animat de lung metraj, „Snow White and the Seven Dwarfs”. Acest gest are un impact puternic asupra artiștilor de pretutindeni, inclusiv a celor din Japonia. Munca lui Walter Disney îl inspiră puternic pe cel ce urma să schimbe direcția de dezvoltare a manga-urilor și a animațiilor japoneze pentru totdeauna.
„Zeul Manga”
Numele celui care schimbă pentru totdeauna industria animației japoneze este Osamu Tezuka. Tezuka devine desenator imediat după Al Doilea Război Mondial. La numai 20 de ani scoate pe piață una dintre cele mai importante lucrări ale sale „Shintakarajima”(New Treasure Island). În doar câțiva ani devine cel mai popular manga-ka(desenator de manga), câștigând titlul de „Zeul Manga”. Putem înțelege deja că manga reprezintă o formă de benzi desenate japoneze, iar anime-ul este o formă de desene animate inspirate din manga-uri. Cele două forme sunt extrem de conectate, iar Tezuka reușește să își pună amprenta pe ambele.
Modul de abordare al acestuia este extrem de diferit față de ceea ce apăruse înaintea lui. Lucrările Lui Tezuka erau inundate de acțiune și emoție. Împrumutând tehnici franceze și germane, Tezuka își extinde lucrările pe sute de pagini. Pentru a pune în mișcare un moment anume era nevoie de cateva pagini. Tezuka își spunea poveștile precum un regizor de filme.
Cea mai mare contribuție a ui Tezuka sunt, însă, personajele desenate de acesta. Inspirat de personajele Disney, Tezuka creează personaje cu capete rotunde și ochii extrem de mari. Deși acest stil pare simplu și banal, de fapt permiteau personajelor să exprime o gamă variată de emoții.
Majoritatea artiștilor din generațiile următoare au preluat caracteristicile stilului lui Tezuka și le-au adaptat propriului stil. Acest lucru a dus la stilul manga de astăzi. Sailor Moon, Speed Racer sau Ash Ketchum sunt operele unor artiști care au păstrat aceste caracteristici inconfundabile.
Succesul lui Tezuka ca manga-ka a avut un impact uriaș asupra animațiilor de după război.
De pe hârtie la tv
În anii 50, Hiroshi Okawa era președintele companiei de film Toei. Visul lui Okawa era acela de crea un studio asiatic care să producă animații similare cu cele produse de Walt Disney Studios în America. Astfel, în 1956 este fondat Toei Animation, iar doi ani mai târziu este lansat „ The Tale of The White Serpent”.
Tezuka intră în industria anime-rilor în 1958 ca scenarist și desinger pentru o producție Toei bazată pe povestea „ Pilgrimage to the West” a lui Wu Cheng care mai târziu va fi o sursă de inspirție pentru Dragon Ball. Imediat după premiera animației numită „Alakazam the Great”în anul 1961, Tezuka fondează Osamu Tezuka Production Animation Department care, mai târziu, se va numi Mushi Productions. Scopul său era acela de a produce anime-uri artistice și seriale pentru televiziune.
Primul serial anime de televiziune nu fost o producție Mushi, ci a fost „Otagi Manga Calendar”(calendarul povestilor manga) în care erau relatate povești istorice. Cu toate acestea prima producție a lui Tezuka și anume „Tetsuwan Atom”(Astro Boy/Băiatul Atomic) a fost primul anime televizat cu conținut ficțional. Bazat pe manga-ul cu același nume, „ Băiatul Atomic” spune povestea unui robot care luptă împotriva răului pentru a-și apăra prietenii. Animația a avut un asemenea succes încât a fost distribuit în întreaga lume.
La scurt timp, Tezuka adapteză o altă poveste manga pentru un anime. „Jungle Taitei” este primul anime japonez color produs împreună cu un producător american. NBC finanțează anime-ul și îl distribuie în Statele Unite, însă Tezuka este nemulțumit de această colaborare deoarece americanii au schimbat povestea anime-ului. Mushi Productions a creat diferite programe și filme de succes, însă cu toate acestea, compania intră în faliment. Tezuka a continuat să scoată pe piață manga-uri care erau și sunt adaptate pentru anime de alți artiști.
Boom-ul industriei manga-anime
În următorii anii industria manga-anime se dezvoltă uimitor. În anii 70 este explorată lumea SF și astfel apar anime-uri precum „Kagaku Ninja-Tai Gatchaman”(Bătalia Planetelor) sau „Uchu Senkan Yamato”(Stelele Căzătoare).
Însă adevărata schimbare apare în anii 80, o dată cu dezvoltarea industriei video. Acum fanii puteau să cumpere și să colecționeze copii ale anime-urilor preferate. În această perioadă apar anime-urile „Dragon Ball”, „ Ranma1/2”, „Akira” și multe altele. În acestă perioadă manga-urile și anime-urile nu mai sunt doar pentru copii, ci acoperă gamă extrem de largă de consumatori. Ele încep să fie adaptate pentru publicul larg și astfel apare împărțirea pe categorii de vârstă, sex și țară de origine după cum urmează :shonen(pentru băieți), shojo(pentru fete), seinen(pentru bărbați), josei(pentru femei), hentai(prongrafice), yaoi(pentru homosexuali), kodomo(pentru copii), manhwa(desene coreene), manhua(desene chinezești).
O altă mare schimbare adusă de anii 80 este apariția studiourilor Gainax si Ghibli. Aceste două studiouri contribuie masiv la dezoltarea industriei anime. „Otaku no Video”, „Oneamitsu No Tsubasa Oritsu Uchu Gun”(U.S.:The Wings of Honneamise), Top O Nerae! Gunbuster (U.S.:Gunbuster), Mononoke Hime (U.S.:Princess Mononoke), Omoide Poro Poro (Eng. Trans.:Only Yesterday) sunt doar câteva dintre producțiile de success ale celor două studiouri care le-au propulsat pe acestea în topul industriei de film japoneze.
Anii 90 aduc un nou val de manga și anime-uri care au success pe întregul glob. Sailor Moon, Pokemon sau Dragon Ball Z au încântat, atât copii, cât și adulți din întreaga lume. În această perioadă Studiourile Disney și Studioul Ghibli semnează un acord prin care toate operele lui Hayao Miyazaki să fie distribuite în Statele Unite.
Succesul industriei manga-anime se datorează tuturor artiștilor japonezi care au știut să exploateze toate posibilitățile oferite, atât de propria cultură, cât și de culturile și invențiile vestice. Japonezii au înțeles că desenele animate pot face mai mult și că acestea nu trebuie doar să distreze copiii. Manga-urile și anime-urile explorează limitele spațiului, timpului și, în același timp, meditează asupra condiției umane. Datorită acestei complexități cu care artiștii japonezi au jonglat în industria manga-anime, aceasta s-a transformat în secolul XXI într-un fenomen la scară mondială, depășind industria benzilor desenate americane.
Cronologie
1914 – Japonezii experimentează „motion pictures”
1918 – Este lansată prima animație japoneză, „Momotaro”
1932 – Este lansat primul scurt-metraj animat cu dialog în japoneză, „ Chikara To Onna No Yononoka”
1941 – Manga-urile au fost folosite ca propagandă împotriva inamicilor Japoniei
1947 – Osamu Tezuka lansează „Shintakarajima”
1951 – Apare pentru prima dată „ Tetsuwan Atom” manga-ul cu care Tezuka schimbă pentru totdeauna industria manga-anime și o propulsează în întreaga lume
1956 – Este fondată compania Toei Animation
1961 – Este fondată Mushi Productions
1962 – Manga Calendar devine primul anime televizat
1963 – „Astro Boy” este difuzat în premieră pe NBC
1970 – Se dezvoltă manga-urile și anime-urile SF
1986 – Este lansat serialul „Dragon Ball”
1988 – Este lansat anime-ul „Akira”
1992 – Este difuzat pentru prima oară, „Sailor Moon”, anime-ul care devine în scurt timp un fenomen la scară mondială
1997 – Cartoon Network lansează segmentul Toonami unde erau difuzate desene non-americane
1999 – Pokemon este difuzat pentru prima oară în Statele Unite. În acelasi an Miyazaki scoate pe piață cu ajutorul Disney, anime-ul artistic „Prințesa Mononoke”
2002 – Este difuzat pentru prima oară „Naruto”. Anime-ul se difuzează și în prezent
2004 – Este difuzat „ Bleach”
2010 – Apare ideea relansare celor mai de succes anime-uri
2014 – Pe 5 iulie se difuzează online pentru prima oară „Sailor Moon Crystal”, devenind astfel primul anime al anilor 90 relansat într-o formă nouă, adaptată tehnologiei actuale, dar care respectă firul poveștii din manga cu același nume.
Bibliografie :
Anime! A Beginner's Guide to Japanese Animation de Helen McCarthy, Titan Books, 1993
The Anime Movie Guide de Helen McCarthy, The Overlook Press, 1997
The Complete Anime Guide de Trish Ledoux and Doug Ranney, Tiger Mountain Press, 1995
Dreamland Japan de Frederick L. Schodt, Stone Bridge Press, 1996
Manga! Manga! The World of Japanese Comics de Frederick L. Schodt, Kodansha International, 1983