Principele Ferdinand al României la Bârlad, la 15 mai 1898, cu un grup de ofițeri (© europeana.eu)

Un orfelinat în sănătatea principelui Ferdinand

Casa Regală a avut o relație specială cu Bârladul, regii și principii României vizitând în mai multe rânduri orașul pentru a fi martori la diverse festivități sau manevre militare.

Prima proprietate particulară a domnitorului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost moșia Slobozia (Zorleni), învecinată cu Bârlad, cumpărată din fonduri proprii. Aici s-a înființat o fermă regală și o școală agricolă, precum și un orfelinat care a primit numele de Ferdinand, un gest prin care se încerca să se obțină grația divină pentru sănătatea prințului, care era grav bolnav.

Obiectivul acestui așezământ era acela de a ,,crește cu îngrijire un număr de orfani săraci, aleși din rândurile clasei muncitoare și ale fiilor de militari, pentru a fi pregătiți la viața agricolă prin practică și prin dobândirea cunoștințelor necesare unui țăran bun gospodar”.

La dispoziția orfelinatului au fost puse 25 ha de teren arabil, fără a se plăti impozite. Întreaga activitate se desfășura după regulamentul de organizare, care stipula că ,,din munca orfanilor se va opri 5% pentru cheltuieli de hrană și echipament, restul de 95% se va împărți anual în părți egale, numai pentru orfanii care au împlinit vârsta de 17 ani.

Zestrea orfanului nu i se va da în bani, ci în natură (casă, vite, instrumente agricole), când se va statornici pe pământul moștenit sau pe moșia Slobozia – Zorleni”. În caz contrar, copiii erau ajutați să termine ciclul primar de învățământ și apoi îndrumați către diferite meserii.

Ferma a fost refugiu regal în 1916, aici fiind evacuat mobilierul de la Castelul Peleș, pentru ca apoi să fie transformată în spital militar.

Acest text este un fragment din articolul „Uimitoarea istorie a orașului lui Tache, Ianke și Cadâr”, publicat în numărul 273 al revistei „Historia” (revista:273), disponibil în format digital pe platforma paydemic.

Cumpără acum
Cumpără acum

Foto sus: Principele Ferdinand al României la Bârlad, la 15 mai 1898, cu un grup de ofițeri (© europeana.eu)

Mai multe pentru tine...