Cadoul primit de principesa Maria de la tatăl său, la căsătoria cu principele Ferdinand
Evantaiul din pene de fazan și schelet din baga, aflat în patrimoniul Muzeului Național Peleș, reprezintă unul dintre cadourile oferite principesei Maria de către tatăl său, ducele Alfred de Edinburgh, la căsătoria cu principele Ferdinand.
Evenimentul din 10 ianuarie 1893, menit să asigure viitorul dinastiei române, era rezultatul eforturilor diplomatice depuse de regele Carol I și regina Elisabeta, care doreau pentru nepotul lor o soție dintr-o familie domnitoare a Europei. Deși până de curând s-a vehiculat ideea conform căreia prințesa britanică a fost aleasă de suveranul României ca mireasă pentru nepotul său, în realitate, cea care dorise această alianță matrimonială a fost regina Elisabeta. Într-o scrisoare din septembrie 1890, din timpul vizitei sale în Anglia, referindu-se la o posibilă candidată, suverana îi comunica augustului său soț: „aș prefera o mică Edinburgh”, scrie muzeograful Corina Dumitrache, pe pagina de Facebook a Muzeului Național Peleș.
La 10 ianuarie 1893 a avut loc la Sigmaringen căsătoria principelui Ferdinand cu principesa Maria. Confesiunile diferite ale celor doi miri au determinat desfășurarea a trei ceremonii: civilă, catolică și protestantă. Din partea Regatului României, au fost prezenţi Lascăr Catargiu, prim-ministru, Iorgu Cantacuzino, Al. Lahovary, generalul Florescu, Dimitrie Sturdza, generalul Vlădescu, şeful Casei militare regale, colonelul Robescu, colonelul Comănescu și maiorul Cocea, comandantul Batalionului de vânători unde activa prinţul moştenitor. Marea absentă a fost regina Elisabeta aflată, temporar în exil, la castelul Segenhaus, din Germania.
Destinul care i se așternea în cale era o sursă de neliniște pentru tânăra principesă engleză, crescută în sânul unei familii fericite, dar și pentru părinții săi. Ducele de Edinburgh își iubea nespus de mult cei cinci copii (un băiat și patru fete), și, deși lipsea adesea din cauza îndatoririlor militare, fiind pentru ei ,,un străin oarecum minunat, frumos, pârlit de soare, cu ochi albaștri (...) cu părul aproape negru”, când le era alături, petrecea de minune cu ei, antrenându-i în tot felul de jocuri. Timpul trecuse și iminenta căsătorie l-a determinat pe tatăl Mariei să se concentreze asupra ,,chestiunilor practice, ceea ce e o mângâiere pentru un om când îi e inima mâhnită”, cum menționa suverana României Mari la anii maturității. În data de 29 octombrie 1892, viitoarea mireasă a moștenitorului Coroanei României tocmai împlinise 17 ani, vârsta eligibilă pentru mariaj, la acea vreme. Cu puțin timp înainte de sfâșietoarea separare, ducele de Edinburgh s-a lăsat copleșit de sentimentele pe care le nutrea pentru fiica sa cea mare, în ciuda educației spartane care-i modelase caracterul puternic.
Episodul înduioșător este redat în ,,Povestea vieții mele” de către regina Maria: ,,într-una din zilele din urmă, mă chemă în camera lui și, spre marea mea uimire, mă luă în brațe și izbucni în plâns, mărturisindu-mi cât suferea să mă vadă pe mine, fata lui cea mare și mult iubită, plecând într-o țară îndepărtată și necunoscută (...) Îmi spuse durerea lui de a se despărți de mine și că nu trebuie să uit că m-am născut prințesă britanică și că eram fată de marinar. Apoi pomeni de zestrea ce mi-o dădeau el și mama (...)”.
Foto: Muzeul Național Peleș
Și, ca să nu uite, Maria a primit de la tatăl său un evantai, o piesă unică, remarcabilă prin simbolistica sa. Deoarece ,,era un om tăcut”, după cum observa fiica sa cea mare, el a preferat să-i transmită sentimentele paterne și urările pentru noua sa viață prin intermediul acestui evantai. Însuși scheletul evantaiului, realizat din cincisprezece lamele de baga, prinse median cu o bandă îngustă din mătase maronie, sugerează statutul privilegiat al tinerei. Materialul denumit baga, costisitor și rar, folosit pentru decorația obiectelor de lux, era obținut de artizani talentați prin prelucrarea minuțioasă a carapacei de broască țestoasă. De altfel, broasca țestoasă reprezintă un simbol al fertilității și longevității.
Pe lamela superioară a evantaiului sunt gravate și aurite semnătura olografă a ducelui Alfred de Edinburgh și data căsătoriei principesei. Nu întâmplător, pentru realizarea acestei piese, au fost folosite pene de fazan, pasăre considerată regală, înzestrată în mitologie cu atribute ale prosperității, încrederii în sine și statutului aristocratic. Totodată, ele aveau rolul de a sublinia augusta descendență a Mariei, ea fiind nu doar fiica ducelui de Edinburgh, ci și nepoata reginei Victoria, din partea tatălui, iar din partea mamei sale, Maria Alexandrovna, era nepoată a țarului Alexandru al II-lea.
Evantaiul cu șnur și ciucure din mătase maronie ocupa un loc important în colecția reginei. Suverana folosea aceste accesorii adăugând un plus de eleganță ținutelor sale în viața cotidiană, la balurile de la Curte, la evenimentele importante ale Regatului, la vizitele pe front în vremea Marelui Război ori în timpul vizitelor oficiale sau private în străinătate. Numeroasele fotografii și filme documentare realizate în perioada monarhică confirmă diversitatea formelor și materialelor din care erau create evantaiele suveranei României Mari.
