Umbrela, de la accesoriu de lux la produs indispensabil
Printre multele invenţii născocite de mintea umană pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii se numără desigur şi umbrela. Instrumentul a evoluat treptat de la parasolul rezervat exclusiv familiilor regale sau nobile la unul dintre cele mai populare obiecte de uz cotidian.
Dată fiind eficacitatea sa în protecţia împotriva soarelui şi ploii, a fost mereu în centrul atenţiei pentru a primi şi mai multe îmbunătăţiri. Dar cine a folosit-o prima dată? Ei bine, se pare că tot la vechii egipteni trebuie să ne întoarcem, acum mai bine de 3500 de ani. Iniţial se rezuma la o structură simplă din frunze de palmier prinse de un băţ, dar aceasta era pe placul noblilor, preoţilor şi monarhilor, cu atât mai mult cu cât în cadrul culturii respective, dar nu numai, nobleţea tindea să fie asociată cu pielea deschisă la culoare şi natinsă de soare. Câteva picturi descoperite în ruinele egiptene înfăţişau viaţa zeilor şi faraonilor, cu toţii purtând parasoluri deasupra capului. Şi în Asiria exista această tradiţie, şi mai exclusivistă întrucât doare regii se bucurau de protecţia unor umbrele sofisticate. În sculpturile de la Ninive parasolul apare frecvent.
Din pricina climei Africii de Nord şi Orientului Mijlociu, civilizaţiile de aici nu au avut nevoie să treacă la următoarea etapă şi anume să le adapteze vremii nefavorabile. Se pare că asta s-a petrecut în China secolului al XI-lea a.Hr., când nobilii au început să utilizeze umbrele unse cu ceară sau lăcuite, ba chiar etajate dacă persoana avea un rang înalt, împăratul însuşi purtând o umbrelă cu 4 straturi. Tradiţia s-a răspândit şi în Siam şi Burma, unde conducătorii foloseau chiar 24 de straturi! Şi dacă tot vorbim de China, tot de aici provine şi cea mai veche referire la o umbrelă pliabilă, în anul 21, când Wang Mang a elaborat una pentru un car ceremonial. Ideea e probabil mai veche, după cum arată matriţele pentru cleme din bronz din timpul dinastiei Zhou, secolul al VI-lea.
În Grecia şi Roma antică umbrelele erau considerate accesorii feminine de lux, un fel de evantaie mai mari, conform lui Aristofan, Pausanias, respectiv Ovidiu sau Martial. Există documentaţie potrivit căreia femeile întrebuinţau umbrele care se deschideau şi închideau, purtate de sclavi sau servitori şi adesea în timpul călătoriilor călare. Bărbaţii însă rareori de serveau de aşa ceva. După căderea imperiului de apus, umbrela aproape că a dispărut cu totul din Europa. Abia odată cu Renaşterea a revenit pe scenă şi preţiosul obiect, şi tot în cadrul nobilimii, de data aceasta la curţile francezilor, italieniloe şi englezilor la finele secolului al XVI-lea, probabil sub influenţa Chinei. Până la acea dată umbrelele erau produse din mătase şi alte materiale scumpe care nu ofereau protecţie îndelungată, dar forma şi designul semănau în mare măsură cu ce foloseau femeile din Grecia şi Roma în secolul al IV-lea a.Hr., exceptând sistemele îmbunătăţite de închidere şi deschidere. ‘Umbrellaces’ italiene erau confecţionate din piele şi semănau cu un baldachin. Cu timpul, umbrelele s-au răspândit pe întreg continentul şi apoi dincolo de el, dar până în secolul al XVIII-lea a persistat tradiţia folosirii doar de către femei.
Acest lucru s-a schimbat în momentul în care Jonas Hanway, fondatorul English Magdalen Hospital, a îndrăznit să apară în public cu obiectul aproape cu orice ocazie. Ridiculizat la început, el a dat totuşi startul modei şi în rândul populaţiei masculine. Au apărut şi umbrele mai voluminoase, iar până la finele secolului al XVIII-lea au devenit accesoriu universal. Printre contribuţiile tehnice care au dat umbrelei înfăţişarea de azi se numără spiţele din metal concepute de Samuel Fox prin reciclarea corsetelor rochiilor, la mijlocul secolului al XIX-lea, introducerea umbrelei de buzunar de către Hans Haupt în 1928 şi a mecanismului de răsucire de către Bradford Phillips în 1969. Umbrele şi-au croit drum chiar şi în ceremoniile religioase ale Bisericii Catolice, ca parte a însemnelor papale.
Tehnologiile continuă să rafineze produsul, ca de pildă umbrela care rezistă rafalelor de până la 100km/h. Din 2008 majoritatea producţiei provine din câteva provincii chinezeşti.
