Ultimul drapel al monarhiei în România jpeg

Ultimul drapel al monarhiei în România

În 1940, Mihai I a revenit pe tronul României. Drapelul său de luptă a condus trupele române în cel de-Al Doilea Război Mondial şi a rămas în istorie drept ultimul simbol al monarhiei.

Pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a abdicat de la tronul României, cedând locul fiului său, Mihai, care era tânăr, avea 18 ani. Se mai întâmplase un episod similar câţiva ani mai devreme, nu era vreo faptă de nepomenit, însă de această dată, lumea întreagă se afla, din nou, în plin război mondial. Erau vremuri grele. Mihai I, rege tânăr şi aflat la ananghie, a fost numit şeful statului fără să depună jurământ pe Constituţie, aşa cum era cutuma, de altfel, Constuituţia fusese abrogată – şi fără să fie învestit prin votul Parlamentului – care, şi el, fusese suspendat şi aşa a rămas până în 1946, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Totuşi, conform protocolului, Mihai I a primit Coroana de Oţel de la Patriarhul Nicodim. În ce priveşte atribuţiile sale de conducător, acestea se rezumau la a fi şeful suprem al armatei – pentru care, în 1941, a fost decorat cu toate clasele Ordinului „Mihai Viteazul“ – şi la a desemna prim-ministrul, care beneficia de puteri depline. Chiar şi în această situaţie tulbure, la domn nou – drapele noi. România mergea în cel de-Al Doilea Război Mondial cu drapelul de luptă al regelui Mihai I.

Drapelul României în cel de-Al Doilea Război Mondial

A fost, de fapt, o preluare a drapelului lui Ferdinand I, cu mici adaptări. S-au păstrat, bineînţeles, pe stemă toate simbolurile provinciilor româneşti care intrau în alcătuirea ţării:acvila cruciată a Ţării Româneşti, bourul cu stea între coarne al Moldovei, leul rampant al Olteniei şi podul de aur peste valuri al Banatului, precum şi acvila şi turnurile Transilvaniei şi cei doi delfini afrontaţi ce reprezintă Dobrogea. Stema nu a suferit, de fapt, nicio modificare. Singura schimbare a steagurilor a fost modificarea cifrei regelui din colţuri. Monograma aurită a lui Mihai – patru litere „M“, încoronate princiar, unite la bază, astfel încât să formeze o cruce – era înconjurată de o coroană de frunze de stejar, aurii şi ele.

Citește continuarea aici