Ultimele istorii ale templierilor
Pentru a demitiza un loc sau un eveniment este nevoie doar de o călătorie de două mii de kilometri – sau de o călătorie în timp. Asta s-a întâmplat pe Coasta de Azur, acolo unde am aflat că nici Cannes, nici cavalerii templieri nu sunt așa cum am citit în cărți. Și totuși, care este legătura între o stațiune luxoasă și un ordin religios apus în urmă cu multe secole? Numitorul comun a fost avanpremiera serialului „Templierii”, un drum în culisele cruciadelor făcut în prezenţa întregii echipe de producţie.
Nu vă imaginați că o călătorie în timp este un lucru la îndemână. Nicidecum! Pentru a ne întoarce cu 800 de ani în urmă a fost pus la dispoziție un castel de pe malul mediteranean francez. Însă până la edificiul medieval a trebuit traversată toată Coasta de Azur, de la Nisa până la Cannes, cu trenul. Iar viteza trenurilor învechite îți permite să vezi, printre palmieri și tomberoane, Marea Mediterană. Te simți oarecum înșelat, din multe puncte de vedere – mai ales vizual și olfactiv. Cu toate astea, faptul că la Cannes, tocmai la Cannes, îți este pregătită o călătorie în Evul Mediu îți șterge primele impresii. Şi poate că omul trebuie să treacă de aparenţe – de faptul că gara din Cannes este asemănătoare unei halte din România – și să se bucure că i-a fost dat să vadă locul de unde, începând cu 1955, pleacă spre diferite colțuri ale lumii mult râvnitul Palm d’Or.
La o primă vedere, despre Cannes poți spune că istoria și prezentul sunt despărțite de un carosabil îngust: de o parte înșirate reprezentanțele brandurilor de lux, pe de altă parte marea, cea care este acolo dintotdeauna. Iar pentru cei care caută istoria, a face abstracție de superficialul din prezent e obligatoriu. Dincolo de sutele de magazine și cafenele, Cannesul și-a păstrat savoarea micului sat de pescari din trecut, care parcă așteaptă, mereu, să fie redescoperit. Printre căsuțele cochete, cu balcoane elegante din fier forjat, nu ai cum să te pierzi – briza mării îți este busolă fidelă.
În așteptarea întâlnirii cu templierii, pe cheiul La Croisette timpul parcă trece altfel. Știi că în apropiere, în bastionul Saint Marguerite, a fost întemnițat omul cu masca de fier. Simți că vezi parcă același soare, și aceiași oameni, și aceleași valuri pe care le-au văzut înaintea ta și Monet, sau Picasso, sau Fitzgerald. La Cannes, totul se află parcă într-o buclă de timp care se repetă la nesfârșit.
Château de la Napoule
La 15 minute de mers cu mașina din inima Cannesului se află locul marii întâlniri. Château de la Napoule. Așa este cunoscut castelul medieval inclus de guvernul francez pe lista „Jardins remarquables” – cele mai frumoase grădini și priveliști păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Porțile imense din lemn masiv întâmpină vizitatorul și închid în spatele lor edificiul ridicat în secolul al XIV-lea, la ordinele contesei de Villeneuve. Coincidență sau nu, anul în care castelul apare pentru prima dată într-un act oficial este în jurul perioadei când cavalerii templieri încep să fie persecutați.
Curtea interioară e străbătută, de la un capăt la altul, de un covor roșu. Nimic spectaculos până aici. Din spatele sculpturilor care au împietrit medievalitatea ies însă tot soiul acrobați și bufoni, care mai de care să impresioneze cu talentul lor. Scuipă foc, înghit săbii – totul ca într-un bâlci din trecut. Îţi spui, în sinea ta, că sunt niște actori care doar își fac bine treaba. Și, în fond, ce măscărici ar putea speria pe cineva venit tocmai din țara lui Dracula? Lucrurile se schimbă când porțile se închid cu totul, iar de partea cealaltă a ușii castelului, din semi-întuneric, un Păsări-Lăți-Lungilă se postează lângă tine, aplecându-se de pe picioroange, cu o privire demonică. Lumea templierilor e aici – şi tu eşti în ea.
Privire din interior
Când ecranul din sala de piatră se aprinde timid nu știi la ce să te aștepți. Tot ce te înconjoară e prea mult pentru a fi o simplă proiecție. Ești transpus în 1306, la Paris: templierii pierduseră deja Acra, iar Regatul lui Dumnezeu era în pericol. Se contrează câteva săbii – aproape că ți-e teamă să nu te atingă vârful uneia. Un coif de călugăr militar apare în prim-plan, cu o dâră de sânge pe el. Începe din nou bătălia, iar tu vezi acum lucrurile din perspectiva călugărului – de jur împrejur auzi respirația greoaie a luptătorului, și-i auzi inima care se loveşte, parcă, de armura din zale. Abia atunci îți dai seama că tot ceea ce vezi este mai mult decât prezentarea unei bătălii sau un portret. Este o perspectivă de interior. Toate însușirile omenești strânse în spatele veșmintelor de călugări sau în spatele tronului, toate jocurile de culise și toate frământările interioare care au dus la scrierea istoriei așa cum este cunoscută – toate acestea sunt redate astăzi în producţia „Templierii”; atât de fidel, atât de intens, că parcă îţi apasă pe umeri. Asta înseamnă „Templierii”: să poți să simți ce au simțit cei din secolul al XIV-lea!
Disputa politică dintre Biserică și Stat a dus la dispariția Ordinului într-o vineri, 13 octombrie, a anului 1307. Dar istoriile lor – ultimele istorii ale cavalerilor care au apărat creştinismul – pot fi urmărite oricând pe HBO GO.
