Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul

După ocuparea Transilvaniei, era probabil doar o chestiune de timp până ar fi izbucnit revolta nobilimii transilvănene, nemulţumită de politica dusă de voievodul român, și aţâţată de puterile din jur.

La 18 septembrie 1600, lângă Mirăslău, alături de Mihai rămâneau câţiva magnaţi transilvăneni, dar alţii, care luptaseră în trecut alături de el, se aflau în tabăra opusă. Nobilimea și trupa lui Basta (6.000 de soldaţi profesioniști) aveau împreună doar 12.000 de pedestrași și 6.000 de călăreţi, armata lui Mihai fiind aproape dublă ca număr – după surse, 20.000 pedestrași și 12.000 călăreţi!

Poziţia ocupată de aceștia, pe un loc înalt și întărit deasupra Mureșului, înclina clar balanţa înspre o victorie valahă încă de la început. Știind că nu are cum să atace poziţia valahă, Basta a ordonat o retragere simulată, spre stupefacţia nobililor unguri, care nu acceptau așa ceva.

Stratagema a funcţionat însă în cele din urmă, cavaleria lui Mihai pornind în urmărirea falsei retrageri, fiind spulberată de cavaleria grea sileziană a lui Basta, poziţia de pe deal fiind compromisă și distrusă de atacul aliat, soldaţii lui Mihai intrând într-o panică totală. Pierderile armatei muntene au fost foarte mari, voievodul valah reușind să adune după bătălie doar circa 12.000 de oameni. Transilvania era însă pierdută.

Pierderea Moldovei și campania polonezilor în Muntenia

Mihai a ajuns cu rămășiţele armatei sale la Brașov, unde s-a întâlnit cu trupele muntene aduse de fiul său. După o luptă cu trupele săsești, muntenii încep să se retragă spre sud, fiindcă aveau vești că armata poloneză coboară spre sud prin Moldova.

După ce învinseseră trupele ușoare ale lui Mihai rămase în Moldova, polonezii se aflau la începutul lui octombrie la Focșani, gata să treacă graniţa în Muntenia. La 10 octombrie este ocupat Buzăul, apoi trupele poloneze avansează spre Ploiești. Mihai l-a trimis pe Baba Novac să oprească avansul inamicului, dar fără succes.

Atacul de la Năieni din 12 octombrie 1600 asupra polonezilor nu are niciun efect. Alte lupte au loc la Ceptura, în 14 și bătălia decisivă, în 20, la Bucov, pe Teleajen, între armata poloneză de 24.000 oameni și trupele lui Mihai, însumând probabil 15.000 de soldaţi.

După o luptă crâncenă de câteva ore, Mihai se retrage cu pierderi grele spre Craiova, unde spera probabil să poată organiza o rezistenţă eficientă, mai ales că și otomanii debarcaseră la Giurgiu și se răspândeau prin ţară.

O trupă otomană de câteva mii de oameni a fost înfrântă la sud de Craiova, iar în noiembrie, Mihai ajunge la Curtea de Argeș, unde armata sa este înfrântă din nou de către polonezi, la 25 noiembrie, de această dată fiind abandonat de toţi boierii care îi mai rămăseseră fideli. Peste câteva zile, domnul muntean era în Transilvania, cu o mică gardă de mercenari, pe drumul spre Praga, pentru a discuta din nou cu împăratul Rudolf.

1601 – Guruslău

Ultima bătălie a voievodului muntean a fost victoria de la Guruslău/Gorăslău, din august 1601, alături de inamicul său care îi era paradoxal aliat, Giorgio Basta. Cu toate că armatele celor doi numărau laolaltă între 20.000 și 25.000 de oameni, plus 6 tunuri, faţă de cea a lui Sigismund Báthory, de 30.000-35.000 de oameni (printre care câteva mii de turci și tătari), care avea și 42 de tunuri.

Cavaleria nobiliară maghiară a atacat poziţiile aliate, dar a fost respinsă, cu pierderi importante, de către infanteria imperială cu arme de foc, contraatacul fiind dat de voievodul muntean și cavaleria imperială. Sigismund a pierdut circa o treime din armată și s-a refugiat în Moldova, dar a revenit o lună mai târziu, ajungând din nou principe al Transilvaniei până în anul următor.

La scurtă vreme după victorie, aflându-se inexplicabil fără armata proprie în tabăra aliată, Mihai Viteazul a fost asasinat la ordinul expres al lui Basta, de către un grup de mercenari valoni. Doar capul i-a fost recuperat de susţinătorii săi și dus la mănăstirea Dealu, unde se află și astăzi.

Epilog

O dată cu asasinarea lui Mihai Viteazul din tabăra de la Câmpia Turzii, se încheia unul dintre cele mai intense episoade ale luptei antiotomane ale Ţărilor Române. Figura lui Mihai Viteazul, intens politizată și hiperbolizată, a ajuns să reprezinte unul dintre cele mai puternice simboluri ale renașterii naţionale românești și ale luptei pentru independenţă și unitate a României.

Acest text este un fragment din articolul „Armata şi campaniile militare ale lui Mihai Viteazul”, apărut în Historia Special nr. 21, disponibilă în format digital pe paydemic.com