Tumulii de la Apold - O posibilă necropolă celtică
Dacă mergi pe drumul judeţean care leagă municipiul Sighisoara de orașul Agnita (DJ 106), undeva la limita imaginară între judeţele Mures si Sibiu, vei avea surpriza să descoperi un ansamblu de formaţiuni geologice care nu par a fi naturale.
Dupa ce treci de comuna Apold (cândva Trapold – germ.) din judeţul Mures, la aproximativ un kilometru, urcând panta uşoară a şoselei spre comuna Brădeni din judeţul Sibiu, vei avea în dreapta o mică depresiune semicirculară, în mijlocul căreia se află o movilă mare, alungită, înaltă de aproximativ 10-12 metri, înconjurată de mai multe movile conice, cu înăltimi cuprinse între 3-6 metri. Relieful deluros te-ar putea face sa treci cu vederea asemenea formaţiuni geologice. Totusi, poziţia ordonată a acestor tumuli te trimite cu gândul la o construcţie creată de mână omenească, la un complex funerar de înhumaţie de tip celtic. Poziţia întregului ansamblu s-ar înscrie în categoria de necropolă tumulară nucleală, în care un tumul principal este înconjurat de alţi tumuli mai mici.
Se știe ca celţii, făuritori ai civilizaţiei La Tène, au dominat această zonă a Daciei timp de mai bine de două secole (IV-II î.Chr.). Invazia lor a marcat de fapt trecerea spaţiului carpatic la cea de-a doua etapă a fierului. Ritualul de înmormântare a războinicului cu carul său de luptă era un simbol al prestigiului, ritual rezervat doar căpeteniilor celtice. Astfel de morminte de înhumaţie cu car, au fost descoperite in satul Toarcla (jud. Brasov), câţiva kilometri mai la sud, cât si în satul Vurpăr (jud. Sibiu), din aceeasi zona. Există mai multe astfel de descoperiri pe teritoriul vechii Dacii:de la Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), Curtuiuşeni (jud.Bihor), Dezmir (jud. Cluj) şi de la Pişcolţ (jud. Satu-Mare). Acest obicei de înhumaţie cu car dispare în jurul anului 130 î.Chr., ceea ce semnifică o încetare bruscă a dominației celtice în podişul transilvan. O ipoteză agreată de unii cercetători este creşterea puterii dacilor după primul sfert al secolului al II lea î.Chr. şi continuată apoi în deceniile următoare.
Această grupare de tumuli de la Apold ar putea adăposti rămăsitele pământesti ale unor războinici celţi căzuţi poate chiar în luptele cu triburile dacice în timpul invaziei podisului transilvan sau două secole mai tarziu, la momentul retragerii spre vest. Nu am găsit informaţii despre un eventual interes arheologic privind acest sit. Un ansamblu similar, din cate ştiu încă neexplorat, îl constituie „piramidele” de la Şona, in apropiere de municipiul Făgăraş (jud. Brasov).
Am aflat ca aşezarea Apold exista cu mult timp înainte de venirea coloniştilor saşi în sec XII. De asemenea o aşezare veche, localitatea Brădeni, fostă Henndorf, este atestată documentar sub denumirea de „terra Heen” încă din anul 1297. Este lucru cert ca aşezările omenesti de pe aceste meleaguri au o vechime cu mult mai mare, locuite fiind fie de daci, celţi, huni, goţi, gepizi, avari, pecenegi sau cumani. Ar putea fi o surpriză, cine stie ?
Locatia vizata, văzută din satelit – cu ajutorul Google Maps, marcată prin cercul rosu-mare, are următoarele coordonate:
Latitudine °N, Longitudine °E (în centrul hărtii)
(46.10879672474893, 24.832234382629394)
La aproximativ 300 de metri distanţă, pe partea stângăa soselei, aproape de culmea dealului, se mai aflăo movilăconica, un tumul singular, marcat cu cercul rosu-mic:
Latitudine °N, Longitudine °E (încentrul hărtii)
(46.109347149359124, 24.841675758361816)