Tratatul de la Varșovia

Tratatul de Prietenie, Cooperare și Asistență Mutuală a fost semnat după trei zile de discuții în capitala Poloniei, punând astfel bazele omologului estic al Alianței Nord-Atlantice. Organizația Tratatului de la Varșovia a fost, înainte de toate, un răspuns la formarea NATO (cu șase ani în urmă), precum și reacția din partea URSS privind transformarea Germaniei de Vest în stat independent și aderarea ei la NATO.

Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev. Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator. Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene:Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Unharia, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi. Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest;astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.

Potrivit declarațiilor oficiale, inițiativa Pactului venea din partea unor state care își afirmau „dorința de a stabili un sistem de securitate colectivă europeană bazat pe participarea tuturor statelor europene, indiferent de sistemele lor sociale și politice”, iar semnarea acestuia venea ca răspuns la integrarea Germaniei federale în NATO, în condițiile în care „o Germanie de Vest remilitarizată și integrarea sa în blocul nord-atlantic crește pericolul unui nou război și reprezintă o amenințare la securitatea națională a statelor iubitoare de pace;în aceste condiții, statele europene iubitoare de pace trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și apăra securitatea.”

După modelul NATO, Tratatul de la Varșovia aduna forțele militare ale statelor semnatare sub o comandă militară unică, inițial a Mareșalului Konev, deci dominată de armata sovietică. Astfel, în armatele statelor membre armele au fost standardizate, au fost introduse manualele militare ale armatei sovietice, s-au organizat programe comune de pregătire, manevre comune anuale și, nu în ultimul rând, uniforme inspirate din stilul armatei sovietice.

Potrivit tratatului, dacă unul din membrii organizației era atacat, celelalte state erau obligate să acorde asistență imediată;de asemenea, statele membre trebuiau să se consulte în privința chestiunilor internaționale importante legate de interesele lor comune. A fost creat și un comitet politic consultativ format din membrii secretariatelor Partidelor Comuniste din statele membre.  

La Varșovia s-a anunțat că în organizație erau primite cu brațele deschise și alte state care erau dispuse să-și declare dorința „ de a asista eforturile statelor iubitoare de pace în scopul apărării păcii și a securității națiunilor”. Invitația deschisă n-a primit însă niciun răspuns, căci niciun alt stat nu și-a manifestat dorința de a se alătura alianței.

Prezența trupelor sovietice în statele membre a exacerbat tensiunile interne și antisovietice în Polonia și Ungaria, unde în anul 1956 au loc evenimente de anvergură. Însă tocmai această prezență sovietică a oferit URSS posibilitatea de a rezolva rapid problemele. În Polonia, Nikita Hrușciov renunță la o confruntare directă și acceptă reîntoarcerea lui Gomulka la conducerea partidului comunist polonez, însă în Ungaria, unde decizia guvernului Nagy de a scoata țara din Pactul de la Varșovia i-a alarmat pe sovietici, situația a fost „rezolvată” prin forță. Rezultatul este prea bine cunoscut:Revoluția din Octombrie și invazia sovietică.

Tratatul de la Varșovia a fost invocat în 1968, când Uniunea Sovietică folosește trupele Pactului (soldați din Polonia, Germania de Est, Ungaria și Bulgaria) pentru a invada Cehoslovacia cu scopul de a reinstaura controlul asupra guvernului de la Praga. În mod ironic, chiar în acest oraș care a cunoscut în 1968 lupte între demonstranți și soldații Pactului de la Varșovia, s-a organizat, în iunie 1991, conferința prin care organizația a fost oficial dizolvată.

Richard Cavendish, The Warsaw Pact is signed, în „History Today”, vol. 55, nr., 5, 2005