Tragica moarte a lui Ștefan, Constantin Stolnicul și a lui Mihai Spătarul Cantacuzino
După victoria turcilor la Stănilești (1711) și recuperea Cetății Azov de la ruși, otomanii râvneau să recucerească Moreea de la venețieni și Ungaria de la Habsburgi, iar marele vizir Damad Ali Pașa nu mai era dispus să aibă în Țările Române vasali care complotau împotriva autorității sultanului, aflat în pregătiri de război.
La momentul respectiv Țara Românească era condusă de Ștefan Cantacuzino (1675-1716), fiul ilustrului diplomat și intelectual Constantin Stolnicul (1639-1716). Acest nou domn, care a ocupat tronul în 1714, a fost puternic sprijinit atât de tată cât și de unchiul său Mihai Spătarul (1650-1716), cel care a ctitorit Mânăstirea Sinaia precum și Biserica și Spitalul Colțea, scrie muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg.
Pe plan intern Ștefan a încercat să se impună în ochii poporului. El a declarat că de acum înainte oricare domn care va pretinde impozit asupra vacilor, impozit ce afecta foarte mult țăranii, va fi excomunicat. De asemenea, la 14 octombrie 1715, a întărit printr-o diplomă, existența și privilegiile mânăstirilor mitropolitului Antim Ivireanu.
Pe plan extern situația lui Ștefan era una neprielnică. La Constantinopol doi boieri Mihai Racoviță și Nicolae Mavrocordat râvneau la tronul Valahiei. La sfârșitul lunii noiembrie a anului 1715, turcii au recucerit Moreea, iar Cantacuzinii intraseră într-o poziție nefavorabilă față de Poartă. Turcul Rekiab, care l-a întronat pe Ștefan, a căzut în dizgrație și a fost executat, domnul Cantacuzin pierzându-și un protector puternic în Turcia. Pe deasupra, tatăl său, Constantin Stolnicul nu mai avea aceeași vitalitate să facă față atacurilor diplomatice și politice.
În iarna anului 1716 în țară sosise un capugiu cu un ordin de mazilire. Neavând încotro, Ștefan și familia sa și cu Stolnicul Constantin, au părăsit țara îndreptându-se spre Constantinopol, domnia sa durând numai doi ani (1714-1716). Munteania avea să fie acum condusă de Nicolae Mavrocordat, fostul domn sperând la o viață liniștită în capitala Imperiului Otoman, dar nu a fost să fie așa. În luna februarie Cantacuzinii au ajuns la Istanbul, iar Mavrocordat se suise pe tronul Țării Românești. Noul domn al Valahiei descoperise o scrisoare a lui Ștefan Cantacuzino adresată generalului imperial Steinville, otomanii fiind în acel moment în război cu Imperiul Romano-German.
Noul domn fanariot găsise efectiv un document ce permitea sultanului să justifice arestarea Cantacuzinilor. Conform rapoartelor consulului Olandei, în luna aprilie a anului 1716, Ștefan Cantacuzino și tatăl său Constantin Stolnicul au fost puși în lanțuri și trimiși la închisoare, iar în noaptea de 7 spre 8 iunie au fost strangulați, iar trupurile aruncate în mare. Pe data de 9 iunie, la Adrianopol, Mihai Spătarul a fost decapitat împreună cu fiul său și cu încă șase membrii din familia lui. Din fericire soția lui Ștefan Cantacuzino, Păuna și cei doi fii Radu și Constantin au reușit să evadeze pe un vas englezesc cu ajutorul ambasadorului olandez Jacobus Colyer.
Din fericire, în ciuda acestei mari tragedii, familia Cantacuzino a continuat să aibe o prezență semnificativă în dezvoltarea politică, culturală și socială a românilor în secolele următoare, oferind poporului nostru figuri remarcabile precum Nababul Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel mai bogat om după regele Carol I și Ion Cantacuzino, inventatorul vaccinului antiholeric.
În cadrul patrimoniului Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg se află un tablou cu Spătarul Mihai Cantacuzino, realizat în secolul al XIX-lea de Theodor Aman.
Foto sus: Domnul Ștefan Cantacuzino și soția lui Păuna. Tablou votiv în pridvorul bisericii vechi de piatră de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (© Cristian-Mihail Miehs / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
