TOP 8 Arme ”infantile” folosite împotriva nazismului

Al Doilea Război Mondial a marcat o perioadă de o cruzime neegalată în istorie, o luptă titanică ce a presupus angrenarea tuturor forțelor și canalizarea tuturor eforturilor posibile împotriva dușmanului. În campania împotriva naziștilor, aliații au folosit și strategii de război mai puțin convenționale și mai mult inspirate de glumele practicate de școlari. Ideile neobișnuite nu au învins inamicul, dar, cu siguranță, i-au provocat un disconfort semnificativ.

1. Graffiti permanent

Grafitti era o modalitate cu risc scăzut la îndemâna rezistenței anti-naziste pentru a-și exprima sentimentele de opoziție și pentru a submina propaganda germană. Conștientizând acest potențial, serviciile secrete aliate au început să popularizeze stencil-uri și picturi jignitoare dincolo de linia inamicului. A existat, totuși, o problemă – îndemnânaticii germani ștergeau orice grafitti găseau. ”Bătălia” grafitti-urilor nu s-a încheiat ușor, britanicii canalizând mari resurse pentru obținerea unei vopsele imposibil de îndepărtat. Au prins potul cel mare cu o vopsea pe bază de amoniu care se fixează pe sticlă și nu poate fi ștearsă. Noua cale sigură spre victorie a fost deghizată în tuburi de pastă de dinți și strecurată în zonele ocupate, unde era considerat loc prielnic pentru a scrie insulte pe parbrizele mașinilor ofițerilor germani. Situația a luat o turnură complet neașteptată când, din neatenție, transportul a fost direcționat spre Africa de Nord, unde agenții le-au considerat a fi reale, fiindu-le afectate atât dantura, cât și moralul.

2. Pudră de mâncărimi

Parte a marelui obiectiv de a demoraliza inamicul, organizația britanică Special Operations Executive (SOE) a decis să învețe de la școlarii poznași și a început să producă în masă pudră de mâncărimi. Pudra cu efect puternic iritant în contact cu pielea a fost introdusă în zonele ocupate sub forma pudrei de talc, fiind distribuită membrilor rezistenței în curățătorii și fabrici de îmbrăcăminte unde ar fi putut fi cernută, în secret, peste uniformele naziste. Nu a fost deloc o operațiune oarecare, de mică amploare, dimpotrivă:în octombrie 1943, SOE a raportat că 25.000 de uniforme aparținând echipajului de pe submarinele U-Boats au fost contaminate cu pudra buclucașă. Și se pare că operațiunea a reușit să întoarcă în port cel puțin un submarin, căci echipajul era convins că suferă de dermatită acută.

Între timp, alți agenți SOE au decis să își folosească și mai mult creativitatea. Biroul agenției britanice din Stockholm a început să adune plicuri germane de la suedezii ai căror rude se aflau în state ocupate, plicuri pe care le-au umplut cu pudră și le-au trimis înapoi în sistemul poștal german. Totuși, conspirația și-a atins apogeul în Norvegia, unde membrii rezistenței locale au început să pună o astfel de pudră în prezervativele destinate trupelor germane. Acestea au fost trimise, în special, în zona Trondheim, unde spitalul local a fost invadat rapid de soldați suferind de ”iritații dureroase”.

3. ”Bombe puturoase”

Tot britanicii au fost cei care au cheltuit sume generoase pentru a produce ”bombe puturoase” numite ”capsule S” care ar fi putut fi sparte în buzunarul unui haine germane pentru a genera odoruri respigătoare. Mirosul rămânea chiar și după câteva spălări și, având în vedere că vestimentația de iarnă era în cantități mici în armata germană, spălările nu puteau fi atât de multe, iar sărmanii soldați ar avea de ales între a îngheța sau de a-și accepta soarta. Departe de a fi revoltați de un grup de englezi cu idei nastrușnice, OSS-ul american a lansat programul ”Cine, eu?” (”Who Me?”) care presupunea producerea unui spray ce putea fi folosit pe un ofițer german pentru a impregna pe hainele acestuia un puternic miros de fecale, astfel, umilindu-l, spre mulțumirea americanilor, în fața soldaților săi. Din păcate, spray-ul s-a dovedit a fi atât de puternic încât mirosul tindea să se impregneze în hainele tuturor celor din jur, inclusiv pe cele ale nefericitului care îl împrăștia clandestin. Ca urmare, oamenii au refuzat să îl folosească, deși a intrat în posesia unor membri ai rezistenței.

4. Invitație falsă la petrecere

În 1944, agenții SOE din Suedia căutau modalități de subminare a sprijinului pentru naziști, când li s-a ivit oportunitatea ideală. Ambasada Germaniei din Stockholm a organizat o gală pentru faimosul actor și comedian german Georg Alexander, fiind disponibile doar câteva bilete destinate câtorva oficiali importanți. Spectacolul va fi fost transformat într-o farsă comică-și nu în modul în care spera ambasada. SOE a tipărit peste 3.000 de invitații false la gală și la recepția somptuoasă ce o urma. Falsurile, care indicau o ținută formală, au fost trimise la cunoscuți simpatizanți naziști de pe întreg cuprinsul țării. În noaptea evenimentului, totul a mers conform planului SOE. Mii de suedezi partizani ai naziștilor, flatați că sprijinul lor era recunoscut de ambasadă, au apărut la intrare în ținute black tie numai pentru li se spune că biletele pe care, cu mândrie, le prezentau, erau falsuri. Mulți dintre ei petrecuseră ore întregi pe drum și s-au simțit teribil de umiliți și jigniți, devenind, curând, obiectul a numeroase glume răspândite de poporul suedez.

5. Laxative

Coasta atlantică a Norvegiei era o zonă părăsită, cu o economie bazată pe pește murat (și, probabil, mari cantități de bomboane mentolate). Așadar, atunci când guvernul norvegian controlat de naziști a anunțat că solicită întreaga captură de sardine, populația a fost, desigur, ultragiată. Din fericire, mișcarea de rezistență a avut un informator infiltrat în biroul nazist local și astfel s-a aflat că sardinele urmau să fie trimise trupelor germane – iar cele mai bune capturi erau rezervate echipajelor care lucrau pe U-Boats. Acela a fost momentul când rezistența anti-nazistă a venit cu un plan sclipitor. Mai întâi, au trimis un mesaj urgent contactelor din serviciile secrete britanice, cerându-le un laxativ puternic care ar putea fi adaugat ușor în ulei vegetal fără ă fie detectat. Britanicii, fără să pună prea multe întrebări după incidentul cu pudra de mâncărimi, au trimis tot uleiul de croton pe care îl aveau disponibil. Norvegineii au furișat uleiul în fabricile de conserve, unde a fost adăugat în cutiile cu sardine trimise bazelor militare germane. Ceea ce a urmat este ușor de imaginat și nu necesită observații suplimentare.

Totuși, serviciile secrete britanice au fost impresionate de succesul planului și au început propria campanie bazată pe laxative, utilizând o substanță numită Carbachol. Documentele oficiale susțin că un gram din această substanță poate cauza indigestie în rândul a 200 de persoane. A fost creat un plan – sugestiv intitulat ”Evacuare împotriva evacuării” – prezentând o dublă strategie:sticlele de Carbachol erau trimise unităților inamice cu mici note evidențiind neplăcerile provocate de împușcături și încurajând soldații germani să utilizeze soluția pentru a putea simula dizenteria, petrecând mai mult timp la spital decât pe câmpul de luptă;apoi, agenți secreți trebuiau să adauge soluția proviziilor germane. Operațiunea a fost încheiată înainte să fie pusă în practică.

6. Zvonuri indecente

La începutul războiului, britanicii l-au recrutat pe jurnalistul Sefton Delmer de la Daily Express pentru a conduce operaţiunile de propagandă împotriva Germaniei. Delmer era omul potrivit la locul potrivit, vorbea Germana fluent şi în timpul cât a fost corespondent la Berlin pentru Daily Express a reuşit să cunoască multe figuri naziste importante, inclusiv pe Hitler. O altă calitate a sa era faptul că era jurnalist de tabloid şi avea suficientă experienţă în a născoci subiecte scandaloase. Staţia pe care a înfiinţat-o s-a numit Gustav Siegfried Eins şi imediat după deschidere a început să emită cele mai murdare şi obscene radiodifuziuni din Germania. Obiectivul său a fost să reproducă succesul tabloidelor, unde „prin demascarea viciilor, asiguri o largă circulaţie printre aceia care doresc să citească despre asta”.

Se presupune că Gustav Siegfried Eins era un radio ilegal al unui grup de ofiţeri germani de dreapta dezgustaţi de corupţia şi depravarea conducătorilor nazişti. În mod firesc, asta a presupus discutarea detaliată a acelor aspecte de presupusă corupţie. După o emisiune deosebit de obscenă privind „un amiral german, amanta sa, cinci marinari în stare de ebrietate şi o bucată de unt”, un politican britanic, şocat de cele auzie, a scris guvernului pentru a se plânge că „dacă acesta este genul de lucruri de care este nevoie pentru a câştiga războiul, ei bine, aş prefera să îl pierd”.

Delmer a decis, în final, că postul radio şi-a pierdut utilitatea şi a hotărât să facă o ultimă ştire senzaţională. A fost pregătită o ultimă înregistrare în care crainicul a fost surprins în mijlocul transmisiunii de Gestapo şi a fost împuşcat mortal după o scurtă luptă. Ultimele cuvinte pe care ascultătorii le-au auzit au fost cele ale unui ofiţer nazist – „în sfârşit te-am prins, porcule!”. Povestea nu s-a încheiat aici, ba din contră, s-a repetat o oră mai târziu, când operatorul care se ocupa cu difuziunea a redifuzat aceeaşi înregistrare, crainicul fiind, astfel, ucis de două la rând într-o singură zi.

7. Portretul Fuhrer-ului pe hârtie igienică

Mai mult decât SOE, OSS avea reputația de a nu se feri de la punerea în practică a oricărui plan, oricât de nebunesc, de slăbire a eforturilor de război ale inamicului. Așadar, spre sfârșitul războiului, atunci când oficiul OSS din Roma a observat că exista o problemă gravă cu lipsa materialelor de asigurare a igienei, au preluat imediat inițiativa. Departamentul a început să producă hârtia igienică anti-nazistă, cu scopul de a o trimite în Germania sau de o răspândi prin trenurile venind din Elveția. Pe unele dintre role erau printate texte anti-nazist de un umor teribil, iar altele aveau doar o poză a lui Hitler și un îndemn:”Fața asta în sus!”

8. Bombardarea lui Hitler cu materiale pornografice

În logica aceleiași strategii de agasare a lui Hitler până capitulează, OSS a propus un plan care depășea cele mai joase așteptări. Întrucât uciderea Fuhrer-ului nu ar fi servit scopurilor aliaților – căci ar fi putut să-l transforme într-un martir – americanii au decis să îl înnebunescă. Iar calea a fost pornografia. Echipa de psihologi a agenției concluzionase că Hitler suferea de pudoare patologică, iar dacă ar fi fost expus unei cantități enorme de pornografie ar putea suferi o cădere nervoasă. Și, în timp ce războiul ținea ocupată o lume întreagă, o divizie a OSS, numită ”The Choirboys”, răsfoia literatură erotică bavareză, încercând să găsească cele mai bune ediții pentru distrugerea amenințării fasciste. Planul și-a arătat toate dedesubturile rău gândite încp de la început. OSS a decis că cea mai bună cale de a trimite materialele speciale lui Hitler era ca un bombardier să îl arunce pe buncărului liderului nazist. Când s-ar fi încheiat alerta de raid, Hitler ar ieși afară și ar vedea o mare de cataloage de lenjerie care l-ar fi înnebunit instantaneu. Un colonel al Forțelor Aeriene a fost chemat la OSS unde i s-a explicat planul cu mult entuziasm, numai că pilotul nu era deloc surescitat de idee.