⬆

Vrăjitoare care ard pe rug în Derenburg, comitatul Reinstein. Desen din 1555

Top 5 mituri despre vrăjitoare

Autor: Jonathan Durrant

În urmă cu aproximativ 400 de ani, vânătoarea de vrăjitoare din Europa se afla la apogeu. Între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, se estimează că aproximativ 50.000 de persoane, majoritatea femei, au fost executate în Europa sub acuzația de vrăjitorie.

Acestea erau acuzate de adorarea diavolului, erezie și de faptul că le făceau rău vecinilor prin intermediul vrăjitoriei. Anii 1620 au reprezentat cea mai intensă perioadă a persecuțiilor în locuri precum Eichstätt, în Germania, unde aproape 300 de presupuse vrăjitoare au fost executate între 1617 și 1631.

Procesele vrăjitoarelor au continuat să stârnească interes, să alimenteze divertismentul și să genereze dezbateri. Cu toate acestea, în ciuda acestui interes, percepțiile populare despre vânătoarea de vrăjitoare din Europa sunt pline de erori și concepții greșite. Așadar, având în vedere că ne aflăm în sezonul vrăjitoarelor, este momentul să demontăm câteva mituri.

1. Vrăjitoria este o idee medievală

Nu este adevărat – vrăjitoria este, de fapt, un fenomen modern. Biserica creștină a privit cu scepticism existența vrăjitoriei până în secolul al XV-lea. Chiar și atunci, mulți teologi și membri ai clerului nu considerau că vrăjitoria reprezenta o amenințare.

Primele procese împotriva persoanelor considerate adoratoare răuvoitoare ale Diavolului, despre care se credea că provocau în mod activ suferință și prejudicii, au avut loc în secolul al XV-lea. Cea mai intensă perioadă a vânătorii de vrăjitoare s-a desfășurat aproximativ între anii 1560 și 1630.

Înainte de această perioadă, procesele pentru vrăjitorie erau foarte rare, deoarece se considera că actele de vrăjitorie erau simple iluzii provocate de Diavol, cu permisiunea lui Dumnezeu.

2. Procesele pentru vrăjitorie au avut loc peste tot

Cele mai multe procese pentru vrăjitorie s-au desfășurat în Europa Centrală, de Vest și de Nord. Aceste regiuni au reprezentat leagănul Reformei protestante și al Reformei catolice, mișcări care au transformat configurația religioasă a Europei. În plus, Renașterea nordică și revoluția științifică schimbaseră modul în care oamenii înțelegeau lumea.

Diavolul îmbrățișând o vrăjitoare Foto: © Wikimedia Commons, Public domain

Peste 50% dintre toate procesele pentru vrăjitorie din Europa au avut loc în Germania. Chiar și acolo, însă, persecuția vrăjitoarelor s-a limitat la câteva dintre numeroasele teritorii autonome și semiautonome care alcătuiau țara.

În locuri precum Islanda și Țara Galilor, procesele pentru vrăjitorie au fost extrem de rare. Se pare că explicația ar putea consta în credințele locale despre magie și vrăjitorie, precum și în atitudinea membrilor clerului și a judecătorilor.

3. Inchiziția a judecat și executat majoritatea vrăjitoarelor

Inchizițiile romană, spaniolă și portugheză, înființate în secolul al XVI-lea, aveau responsabilitatea de a se ocupa de cazurile de erezie. Acestea au devenit cunoscute pentru rigoarea cu care urmăreau și eliminau opoziția față de dogma catolică. Cu toate acestea, au ars pe rug foarte puține persoane suspectate de vrăjitorie. Pe întreg teritoriul Peninsulelor Iberică și Italică, inchizițiile au executat mai puțini suspecți decât au fost spânzurați în Anglia.

La începutul secolului al XVII-lea, Inchiziția spaniolă a pus capăt proceselor pentru vrăjitorie care se extinseseră din Franța, preluând jurisdicția asupra acuzațiilor de vrăjitorie.

4. Numai femeile erau judecate pentru vrăjitorie

Este adevărat că 80% dintre persoanele judecate și executate pentru vrăjitorie erau femei. Mulți vânători de vrăjitoare, precum cei din Eichstätt, au ales să suspecteze femeile mai degrabă decât bărbații, chiar și atunci când dovezile împotriva lor erau foarte asemănătoare.

Vrăjitoare pe mături, în „Istoria vrăjitoarelor și vrăjitorilor” din 1720 Foto: © Wellcome Collection, Public Domain

Totuși, în anumite locuri, precum Rusia, bărbații reprezentau majoritatea persoanelor suspectate de vrăjitorie. Acest lucru se datora în principal faptului că rușii aveau o concepție despre gen foarte diferită de cea a locuitorilor Europei de Vest.

Indiferent dacă suspecții erau acuzați în fața magistraților sau denunțați în urma torturii, vecinele lor erau cele mai susceptibile să îi acuze.

În Anglia, femeile aflate la marginea societății erau mai vulnerabile la acuzațiile de vrăjitorie atunci când în comunitatea lor se întâmplau lucruri nefericite, precum decese inexplicabile sau alte nenorociri. Acesta a fost și cazul lui Ursley Kemp, una dintre cele două femei suspectate de vrăjitorie în localitatea St Osyth, din comitatul Essex, care au fost spânzurate în 1582. Kemp era o figură marginală în comunitate: o femeie care avea un fiu nelegitim și care își câștiga existența realizând diferite leacuri.

În Eichstätt, situația era o consecință a procedurilor de tortură. Atunci când suspecții (dintre care peste 90% erau femei) erau obligați, sub tortură, să dea nume, îi indicau pe propriii vecini. Rețelele de persoane acuzate se formau în funcție de sex: femeile le nominalizau pe alte femei, iar puținii bărbați suspectați îi nominalizau pe alți bărbați.

5. Vrăjitoarele erau, de fapt, adeptele unui cult păgân al fertilității

Acest mit a fost promovat de egiptologul Margaret Murray la începutul secolului al XX-lea și demontat apoi de istoricul C. L'Estrange Ewen aproape imediat după apariția sa. Mitul se baza pe o interpretare parțială a dovezilor disponibile privind vrăjitoria.

A persistat deoarece Murray a redactat articolul despre vrăjitorie din Encyclopaedia Britannica, care a rămas în publicație timp de 40 de ani, până în 1969. De asemenea, în anii 1950, ea a susținut în mod activ, prin articole publicate, noua religie Wicca.

Această religie a fost întemeiată de Gerald Gardner, care a reînviat, în anii 1930, ceea ce el considera a fi o formă străveche de vrăjitorie păgână. Cu toate acestea, Wicca nu are nicio legătură materială cu vreo formă istorică de vrăjitorie.

Majoritatea celor considerate vrăjitoare erau femei creștine obișnuite, care se trezeau acuzate de vrăjitorie de către vecinii lor sau erau denunțate de alte persoane suspectate, în urma torturii.

_{Foto sus: Vrăjitoare care ard pe rug în Derenburg, comitatul Reinstein. Desen din 1555 (© R. Decker, Public domain, via Wikimedia Commons)}