Tiare, coroane, mitre - o istorie a podoabelor de pe capetele monarhilor
În evul mediu, coroanele erau văzute ca un dar acordat de către Dumnezeu. Înșiși demnitarii religioși, precum papii, solicitau acest dar. Astăzi, coroana și-a pierdut misticismul sacru și rangul impunător, dar a rămas în unele țări parte din ceremoniile de la curte și are un efect magic asupra publicului.
Podoaba celor puternici
Rădacinile mistice ale coroanei își au originile în pălăriile și cununele străvechi. Acum mii de ani, domitorii marilor monarhii din antichitate, precum cei din Egipt sau Orient, se împodobeau deja cu pălării sau cunune venerabile.
În diferitele culturi, semnul puterii era purtat pe cap, precum în cazul popoarelor Inka, Maya, cel al aztecilor sau în orient: pălăria înaltă, adeseori înfășurată cu o panglică sau o batistă este un vechi semn oriental al puterii.
În alte culturi, precum la sumerieni și etrusci, cununa era podoaba capilară cea mai răspândită și avea rolul de a proteja și a-i oferi forță celui care o purta.
În timpul democrației grecești, preoții, oratorii sau câștigătorii jocurilor olimpice purtau așa-numitul Stephanos, o cunună din Frunze, care, în cadrul sărbătorilor, al evenimentelor sportive sau al festivităților, indicau o performanță remarcabilă. O cunună asemănătoare au primit câștigătorii jocurilor olimpice din 2004 de la Atena.
În Roma antică, cununa de lauri, numită „corona”, reprezenta un semn de onoare și privilegiul acordat din partea domnitorului și era formată dintr-o împletitură din frunze de metal prețios.
Măreția aurie a Imperiul Bizantin
Diademe din aur, decorate cu pietre prețioase: acest simbol bine cunoscut de măreție și putere era purtat de împărații bizantini. Este vorba despre o coroană formată din mici plăcuțe, rotunde sau pătrate, prinse între ele prin câte două perle - perdecesoarea coroanelor occidentale din timpul evului mediu. Deasupra frunții se afla un giuvaier, pe jumătare îmbrăcat în aur, care simboliza puterea, onoarea și bogăția împăratului bizantin.
În timpul conducerii împăratului Flavius Tiberius Constantinus, între 578 și 582, a mai fost adăugat un element: o cruce din aur strălucitor deasupra guivaierului, care să simbolizeze victoria, căci, în viziunea sa, Hristos învinsese moarte prin răstignire.
Coroana militară de protecție - ținta pe câmpul de luptă
Înainte ca triumful creștimismului să înceapă în Europa, conducătorii popoarelor germanice purtau în timpul războaielor armuri care cuprindeau o cască cu grilaj. Casca era decorată cu simboluri metalice, astfel încât, în învălmășeala luptei, conducătorul să poată fi recunoscut atât de către călăreți, cât și de către infanterie.
Conducătorul trebuia totuși să își facă remarcate măreția și puterea și în viața de zi cu zi. Întrucât majoritatea oamenilor nu știau să scrie și să citească, s-a apelat la simboluri pentru decorarea coroanelor. Datorită impactului simbolurilor, coroanele au căpătat o însemnătate extraordinară în toate monarhiile europene ale evului mediu.
Tiara – Coroana papei
Nu doar împărații și regii își arătau puterea cu ajutorul coroanelor. Coroana papei (tiara) își are originile în articolele cu care regii perși și asirieni își acopereau capul. Primele tiare papale aduceau cu ceea ce purtau episcopii (mitra), așa cum purta Papa Konstantin I. (708-715), un articol înalt, dar simplu, confecționat din material alb, fără decorațiuni.
Mai târziu, tiara s-a transformat într-o coroană triplă, cu o înălțime de 30 de centimetrii. Cele trei corone, de care atârnau panglici, puteau fi interpretate fie ca reprezentând Sfânta Treime, fie ca cele trei sarcini principale ale papei, grija pentru credință, pășunat și învățătură.
Abia în 1964, tiara a încetat să mai fie un simbol al puterii, atunci când papa Paul VI. a donat-o în favoarea unor oameni săraci.
Coroana imperială – regina tuturor coroanelor
Cea mai importantă și distinsă coroană europeană este coroana imperială din evul mediu. Nicio altă coroană nu a avut un asemenea impact și o asemenea putere simbolică. Confecționată din aur pur și decorată cu pietre prețioase de toate culorile, este astăzi păzită cu mare atenție, împreună cu sceptrul, sabia și globul, în vistieria Curții Imperiale de la Viena.
Valoarea ei materială și istorică este nemărginită, iar realizarea ei învăluită în mister. Aproximativ 800 de ani, coroana a reprezentat un simbol strălucitor al Sfântului Imperiu Roman, care a rezistat până în 1806 și care includea pe atunci mare parte din Germania de acum, Olanda, Belgia, părți are Franței de Est, Burgundia, Elveția, precum și aproape întreaga Italie. Coroana era de nelipsit de la fiecare încoronare, căci în percepția de atunci, abia aceasta îl făcea pe cel care o purta domnitor. Toți regii și împărații franci, apoi cei germani au purtat coroana imperială.
Coroana avea, pe lângă importanța politică, și o însemnătate religioasă, căci întruchipa concepția despre Hristos ca rege al tuturor regilor. Cele opt plăcuțe din aur din care era compusă, formau un octogon, care era considerat semnul perfecțiunii. Cifrele și așezarea pietrelor ar fi înfățișat o reproducere a Jerusalemului.
Din cauza importanței sale politice, coroana a reprezenat de-a lungul timpului un obiect râvnit pentru furt, șantaj și înșelăciune, iar oponența a încercat des să ajungă în posesia acestui simbol de putere. Astfel, coroana a trebuit să fie ascunsă în locuri alternative, până ce i-a fost găsit un loc sigur, în Viena.
Nu mai rămâne loc pentru coroane în democrație
Încă din secolul 19, coroana a început să fie considerată o podoabă demodată, enervantă și formală. Statele nou apărute sau reconstruite în acea perioadă, precum Italia, Spania, Belgia, Olanda sau Grecia, au renunțat la coroana propriu-zisă din aur și pietre prețioase și s-au mulțumit cu simbolul coroanei de pe blazon.
În secolul 20, secolul democrației, coroanele și-au pierdut aproape complet însemnătatea. Acum, locurile unde coroanele sunt păstrate au devenit atracții turistice, precum domul din Aachen, catedrala din Reims, domul din Frankfurt sau cel din Praga.
