⬆

Teribilele arme în mișcare: artileria autopropulsată

Armele de foc grele sunt indispensabile câștigării unui război, iar acest fapt este binecunoscut. Aşa că dintotdeauna s-a dorit eficientizarea transportării acestora pe front pentru a se sincroniza cu celelalte corpuri armate. În secolele XVII-XVIII, de pildă, era folosită artileria hipomobilă – anume, tunurile erau trase de cai. S-a renunţat la tracţiunea animală odată cu progresul tehnologic, în timpul „marii revoluţii“ pe care a generat-o inventarea tancului. Și în această privinţă, tot britanicii au spart gheaţa: prima artilerie autopropulsată a fost Gun Carrier Mark I, care a intrat pe câmpul de luptă în anul 1917.

După cum sugerează și denumirea, construcţia sa s-a bazat pe tancul Mark I. Căra un tun de câmp, ce fie era acţionat din vehicul, fie era dat jos și montat în mod obișnuit. Dacă primul model britanic era mai degrabă rudimentar, artileria autopropulsată modernă dispune de o capacitate mobilă mare. Vehiculele sunt, de obicei, șenilate și transportă obuziere mari, mortiere sau tunuri, precum și lansatoare de rachete.

În general, sunt utilizate în cazul bombardamentelor indirecte cu rază lungă. Blindajul lor este ușor, așa că nu pot face faţă unui foc direct. Principalul avantaj pe care autopropulsatele îl au faţă de artileria tractată este acela că sunt mult mai rapide şi se pot opri în orice loc ales; pot începe focul aproape imediat și apoi își pot muta poziţia. Această capacitate de a trage și a te repoziţiona este extrem de importantă în cazul conflictelor mobile, mai ales al unui avans pe front.

Artileria autopropulsată a cunoscut o dezvoltare mare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Doctrina Blitzkrieg a nemţilor presupunea un efort concertat al tuturor forţelor armate. La început, nemţii au folosit bombardierele în picaj Stuka pe post de artilerie, iar tunurile veneau din spate, tractate. Dar, pe măsură ce războiul a avansat, majoritatea combatanţilor au construit artilerie autopropulsată. Mai întâi, s-a încercat montarea unor tunuri de câmp pe camioane. Dar astfel echipajul nu era protejat. Apoi, tunurile au fost montate pe un șasiu pe șenile – provenind, de cele mai multe ori, de la un tanc avariat – și acoperite cu o superstructură blindată pentru protecţie.

Viespea și Bondarul dintre Panzerele Wehrmachtului

Printre cei mai prolifici în construcţia de artilerie autopropulsată au fost germanii. Cu echipament capturat sau cu șasiuri reciclate, nemţii au creat câteva arme autopropulsate cu renume: Jagdpanzer IV, Brummbär, Sturer Emil, Elefant, Sturmtiger, Sturmgeschütz III ș.a. Dar exemplele clasice rămân Wespe (Viespea) și Hummel (Bondarul). SdKfz 124 Wespe, cu numele oficial Leichte Feldhaubitze 18 auf Fahrgestell Panzerkampfwagen II, a fost un obuzier autopropulsat, folosit de către Wehrmacht în Al Doilea Război Mondial. În construcţia sa a fost folosit șasiul tancului ușor Panzer II.

Planurile au fost realizate de firma Alkett în 1940, iar producţia a avut loc în mai multe uzine, majoritatea din Polonia. Procedeul de construcţie era simplu: turela tancului era înlocuită cu un obuzier de 105 mm leFH 18M L/28, protejat de o suprastructură blindată. Wespe a fost produs din februarie 1943 până în 1944 – perioadă în care au fost construite 682 de obuziere autopropulsate. Hummel, Panzerfeldhaubitze 18M auf Geschützwagen III/IV (Sf) Hummel SdKfz 165, a fost tot un obuzier autopropulsat, folosit de Wehrmacht începând cu a doua jumătate a anului 1942 până la sfârșitul războiului.

Hummel a apărut ca o necesitate, din cauza crizei de tunuri autopropulsate, în condiţiile în care, în vremea desfășurării Operaţiunii Barbarossa, artileria rămânea în urma forţelor blindate ale Germaniei. Obuzierul autopropulsat se baza pe șasiul Geschützwagen III/IV și avea un calibru de 150 mm. Avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon. În total, au fost realizate 714 Hummeluri. Dintre acestea, Armata Română a primit unul la sfârșitul războiului. A fost folosit de Regimentul 2 Care de Luptă și a fost redenumit Hummel TAs. Autotunul nu putea fi utilizat, căci îi lipsea închizătorul tunului. Totuși, a participat la parada militară din 1946 de Ziua Naţională a Regatului României. Atât Wespe, cât şi Hummel au fost testate pe Frontul de Est, în 1943, în timpul marii bătălii de la Kursk. 100 de autopropulsate Hummel s-au alăturat atunci diviziilor blindate Panzer.