Tancurile sovietice şi minciuni britanice
Istoria rămâne cea mai accesibilă ştiinţă pentru mase fiindcă există autori pasionaţi de popularizare şi scriitori interesaţi de o înfrumuseţare a acţiunilor reale prin romanţare. Liddell Hart, istoric şi gânditor militar britanic, definit drept „cel mai apreciat analist militar al secolului XX”, a analizat pe larg cele două războaie mondiale şi strategia militară de-a lungul timpului.
Referitor la începerea conflictului cu Uniunea Sovietică, a scris că generalii germani n-au văzut pregătiri de ofensivă din partea lui Iosif Stalin şi ideea a fost răspândită în toată lumea. S-a spus că generalii germani au fost induşi în eroare prin rapoartele prezentate de Adolf Hitler despre concentrările inamice de forţe . Să fi fost conducătorul Germaniei un adevărat hipnotizator? Să fie neştiinţă sau dorinţă de manipulare din partea scriitorului englez? Sau lipsă de logică? Câteva pagini mai departe de această afirmaţie se află date despre existenţa a peste 12.000 de tancuri cu steluţe roşii în partea de apus a statului sovietic . Dacă o divizie are 200 de tancuri, rezultă că Iosif Stalin putea să formeze 60 de divizii complete de tancuri şi să trimită rapid înlocuiri. A preferat totuşi să mai lase tunuri montate pe şenile pentru sprijinirea infanteriei şi pentru cercetare în regiuni cu cursuri de apă şi lacuri. Se ştie din teorie că blindatele sunt maşini ce au un minunat potenţial ofensiv şi cum s-a putut şi se mai poate să se scrie despre lipsă de pregătire. România abia dacă putea să echipeze o mare unitate de tancuri şi nu discutăm aici de calitatea maşinilor de luptă. Uniunea Sovietică era prea pregătită de atac la 22 iunie 1941, dar războiul a început altfel decât era planificat. Cea mai periculoasă grupare de asalt a fost anihilată prin şocul coloanelor germane de tancuri. Începea un conflict în care blindatele urmau să hotărască soarta Europei.
Datele publicate chiar de către cercetătorii ruşi amintesc de existenţa în componenţa Frontului de Vest a 73 de KV-1 şi a 50 de T-34, excelente mijloace ofensive, fără egal în lume la putere de foc, calitatea blindajului şi mobilitate. Se mai aflau şi 22 de KV-2, echipate cu obuziere de calibrul 152 mm. Aceste autotunuri erau capabile să se apropie de fortificaţiile inamice permanente sau de campanie şi să le neutralizeze cu proiectile grele. Tirul era lent, dar nici întăriturile nu fugeau din loc. Se observă că erau mult mai puţine decât cele echipate cu tun de 76, 2 mm, rolul lor în război fiind extrem de limitat. Au devenit complet inutile atunci când a început războiul de mişcare. După aceste spărgătoare de fronturi ar fi urmat valuri de T-26 şi BT-uri. Acelaşi front dispunea de 1.008 de T-26 de linie sau cu radio. Regiunea militară Kiev era şi mai bine înzestrată cu maşini de luptă. Chiar şi sectorul sudic, cel din faţa României, era suprasaturat cu tancuri. Erau 10 KV-1, 202 BT-7, 170 BT-7 M, 41 BT-2 şi 78 de BT-5. Mai erau şi 200 de BA-10. Cum tunurile de pe blindatele de origine cehă şi franceză erau mai mult decât modeste prin puterea de perforare, un val sovietic de atac cu tancuri rapide ar fi adus repede haosul printre trupele române rămase la un nivel de înzestrare specific Primului Război Mondial. Aceste date erau valabile la 1 aprilie 1941, dar Iosif Stalin a continuat să trimită cu generozitate întăriri până la 22 iunie.
Ofiţerii sovietici au scris volume stufoase de memorii despre marele război la care au participat. Era un război de apărare, dar se precizează că Divizia 22 de tancuri era la 5 km sud de Brest, chiar pe frontieră . Oare de ce se afla în poziţii foarte avansate? Nu mai erau grăniceri sovietici suficienţi pentru noile graniţe şi erau necesare tancurile pentru împiedicarea ieşirii din raiul comunist? Tancurile nu sunt amplasate în prima linie decât dacă sunt gata pentru a pleca la ofensivă şi numai la ofensivă. Memorialiştii sovietici au şi explicat de ce blindatele sunt deplasate în ultimul moment spre aliniamentul de plecare şi cu maximă discreţie. Inamicul simte vibraţiile produse de motoare şi şenile şi poate să reacţioneze pe posibilele direcţii de atac. Un tir masiv de artilerie poate să incendieze rezervele de muniţii şi combustibil. Aviaţia amplifică forţa de distrugere a tunurilor. Aşa a păţit Divizia 22 de tancuri a generalului V. P. Puganov .
Era imposibil ca un ofiţer german să nu observe concentrările de forţe, dar istoricul englez a făcut totul pentru a cultiva ideea că Adolf Hitler a mers mereu pe minciună, manipulare şi agresiune. Din păcate, şi astăzi sunt lucrări ştiinţifice în care se repetă teoria lipsei de pregătire a sovieticilor sau a americanilor în celebrul an 1941.
