Surprizele din Pacificul anului 1941 și rescrierea istoriei jpeg

Surprizele din Pacificul anului 1941 și rescrierea istoriei

Ziua de 7 decembrie 1941 putea să fie una obișnuită în scurgerea timpului, însă atacul aviației japoneze asupra uriașei baze americane de la Pearl Harbor a schimbat istoria. S-a scris mult asupra evenimentului sângeros și s-a ajuns la concluziile că a fost o acțiune prin surprindere și împotriva unei marine de război ce nu era pregătită pentru operațiuni ofensive și chiar defensive. Tonul unor studii merge până la acuzarea conducerii de la Washington că a neglijat pregătirea conflictului cu imperiul asiatic agresiv.

O fugară privire asupra flotei americane din Extremul Orient, Asiatic Fleet, arată cu totul altceva. Amiralii au adus în Golful Manila, avanpost interesant pentru SUA, patru distrugătoare, ceea ce pare puțin pentru a înfrunta flota inamică. Totuși, nu unitățile de suprafață erau esența strategiei inamicului alb și altceva impresiona ochiul unui observator militar atent. Golful adăpostea 27 de submarine, alte două fiind trimise în patrulare pe mare. Erau torpiloare subacvatice oceanice, cu o rază de acțiune uriașă, ce puteau executa lovituri asupra vapoarelor folosite pentru transportul trupelor nipone spre poziții ofensive. Aducerea acestora într-o poziție avansată, mai departe fiind imposibil de înaintat fără complicații internaționale, indica apropierea unui conflict de amploare și inamicul trebuia surprins prin acțiunile surprinzătoare din adâncuri. Japonia nu stătea bine la capitolul apărării subacvatice și se pregătea o lovitură devastatoare.

Exact ca la jocul de șah, conducerea de la Washington a împins discret în poziție cât mai apropiată submarinele, acestea jucând rolul calului ce se putea strecura în adâncimea dispozitivului inamic. N-au fost neglijate nici pregătirile logistice. A fost deplasat în zonă un doc plutitor Dewey, care mărea capacitatea de reparare a facilităților de regiune. Existau și trei navă-bază pentru torpiloarele subacvatice, mașini reziste la presiunea apei, dar care necesitau revizii după o croazieră prelungită în condițiile speciale generate de presiunea oceanului. Acestea erau USS Canopus (AS-9), USS Holland (AS-3) și USS Otus (AS-20). Numele acestea nu spun astăzi mare lucru, cititorii fiind interesați de vapoarele principale de luptă. USS Holland putea să aibă un deplasament de cel mult 11.756 t și a sosit în baza Cavite în 22 noiembrie 1941.

Fluxul spre vest abia se mai oprea în liniile convenționale de pe hărțile maritime. Cum atacul aerian nipon a reușit să nimicească cea mai mare parte a aviației cu baza la sol, nava cu o încărcătură prețioasă de piese de schimb și pentru reparații a fost evacuată de urgență din regiunea fierbinte. Este evident că erau așteptate ostilități serioase în regiune și era nevoie de orice posibilitate de refacere a unităților din flotă. USS Otus fusese comisionat abia la 19 martie 1941 și deja se afla în prima linie a viitorului front. A fost retras imediat după un raidul aerian nipon din 10 decembrie, vaporul fiind prea prețios pentru viitoarele baze de submarine.

Submarinele sunt periculoase prin torpilele ce puteau scufunda rapid un distrugător, dar eficiența lor scădea dacă nu primeau informații de la aviația de cercetare. Silueta joasă limitează distanța până la care pot fi observate țintele. Ca din întâmplare, fără vreo legătură cu pregătiri intensive de război, se aflau în Filipine patru purtătoare de hidroavioane (USS Langley (AV-3), USS Childs (AVD-1), USS William B. Preston (AVD-7) și USS Huron (AVP-2)).

Minele marine sunt un adevărat coșmar pentru orice navigator, moartea și distrugerea pândind ascunse în apele întunecate. Experiența primei conflagrații mondiale arătase că forța exploziilor era suficientă pentru a scufunda cele mai mari vapoare de luptă. Conducerea de la Washington repartizase în Filipine șase nave specializate în domeniu, obținute prin transformarea unor distrugătoare din clasa Lapwing. Erau absolut necesare pentru organizarea unor baraje pentru a surprinde o forță de invazie, așa cum pățise flota britanică în timpul operațiunilor pentru străpungerea apărării otomane din zona Strâmtorii Dardanele.

Surpriză! Cele șase unități erau dragoare de mine, ceea ce înseamnă că puteau să neutralizeze barajele instalate de către japonezi. USS Tanager participase la distrugerea Barajului de mine din Marea Nordului după Primul Război Mondial și suferise avarii de la un dispozitiv exploziv din cele 70.177 instalate pentru oprirea submarinelor germane. Aveau și misiunea să neutralizeze propriile mine deplasate de curenți în culoarele secrete de trecere. 

United States Asiatic Fleet era cea mai mică flotă americană și era compusă din: un crucișător greu (USS Houston), un crucișător ușor (USS Marblehead), 13 distrugătoare de model vechi din clasa Clemson, 29 de submarine, patru purtătoare de hidroavioane, trei nave-bază pentru submarine, o navă-bază pentru distrugătoare. Este interesant de subliniat că navele de suprafață nu prea erau acasă pentru apărarea bazelor din Filipine. Un crucișător ușor și nouă distrugătoare se aflau în Borneo pentru întărirea frontului olandez și britanic. Erau însoțite și de o navă-bază (USS Black Hawk (AD-9), ceea ce arată că nu era vorba de o simplă plimbare pentru a impresiona un observator inamic și pentru a întări cât de cât moralul viitorilor aliați.

Este interesant că politica americană consta în strânge lațul în jurul imperiului asiatic în tăcere și forțele navale și terestre creșteau de la o zi la alta. Amiralii niponi au atacat brusc, fără acumulare serioasă de materiale strategice pentru un conflict de durată și au dat peste cap planurile ofensivei aliate. Pregătire americană exista, dar numai pentru atac. Se observă că au plecat din propriile porturi un crucișător ușor (100%), nouă distrugătoare (69%) și nava-bază pentru distrugătoare (100%). Se organiza discret, din timp de pace, o grupare avansată pentru a da de lucru forțelor nipone în vreme ce principalele grupări de luptă se antrenau și se concentrau în bazele din adâncimea propriului teritoriu.

Bibliografie minimală

Bușe, Constantin, Zorin Zamfir, Japonia Un secol de istorie 1853 – 1945, Editura Humanitas, București, 1990.
Chant, Christopher, Warships of the World, Hermes House, 2011.
Gailey, Harry A., Războiul din Pacific, Editura Saeculum I. O., Editura Vestala, București, 1998.
Lord, Walter, Pearl Harbor, Editura Politică, București, 1970.
Manole, Ilie, Ioan Damaschin, Confruntări navale, vol. 2 Editura Militară, București, 1988.
Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.
Suvorov, Victor, Ultima Republică, vol. III, Polirom, Iași, 2011.
Stokesbury, James L., Scurtă istorie a celui de-Al Doilea Război Mondial, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1993.
Vasiliu, Florin, De la Pearl Harbor la Hiroshima, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986.