Submarinul – arma nazistă subestimată de englezi

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania Nazistă a avut cea mai mare flotă de submarine. Limitarea, potrivit tratatului de la Versailles, a flotei de suprafaţă la şase navede război sub 10.000 de tone fiecare, şase cuirasate şi 12 torpiloare, a dus la orientarea nemţilor către submarine, care potrivit aceluiaşi tratat erau interzise. Motivul – submarinele ar fi putut fi singurele care ar fi fost capabile sa rupă blocada navală britanică.

Printr-un tratat încheiat între Anglia şi Germania în 1935, Hitler a reuşit să obţină anularea unora din prevederile drastice ale acordului de pace din 1918, putând să reînarmeze marina germană până la 35% din cea britanică şi submarinele până la 45%. În acest context pe lângă armele construite, la vedere, Hitler a putut dezvolta, cel puţin în cazul submarinelor, mai multe exemplare. În plus britanicii desconsiderau puterea submarinelor suficient de mult încât să le vadă un fel anexe la flota de suprafaţă şi de aceea, doi ani mai târziu semnau un nou acord cu naziştii permitându-le să aibă acelaşi număr de submarine ca flota engleză.

Mai exista un motiv pentru care englezii au decis să facă o asemnea concesie – expansiunea sovietică în Marea Baltică. Speranţele britanicilor era faptul că astfel se va crea un tampon între flota lor şi cea a URSS. Începutul războiului i-a prins încă nepregătiţi pe germani, cel puţin în privinţa marinei. Anul în care flota germană ar fi fost gata de război era preconizat a fi 1945.

Cea mai dură luptă pe care submarinele au trebuit să o ducă a fost bătălia Atlanticului, probabil unul dintre cele mai lungi fronturi din timpul războiului. Aceasta însemna sistarea liniilor de aprovizionare a Marii Britanii. În tot acest timp atât submarinele germane, cât şi metodele tehnice de depistare a acestora au evoluat. Apartiţia aparatelor de tip RADAR şi SONAR se datorează războiului sub apă.

Condiţiile de viaţă şi de luptă pe submarine erau departe de a fi cele mai confortabile, însă rezultatele investiţiilor naziste în această armă şi-au spus cuvântul, cel puţin în prima parte a războiului. Totuşi hibele submarinelor din acea perioadă le-au făcut în cele din urmă vulnerabile. Atacurile erau limitate pe perioada nopţii, pentru a putea să fugă mai uşor folosindu-se de motoarele diesel pe care le foloseau doar la suprafaţă. Navigarea sub apă se făcea mult mai încet, cu motoare electrice, dar bateriile se descărcau repede, obligând echipajul să revină pentru realimentare la suprafaţă. În acel moment submarinele deveneau prade uşoare pentru navele de război şi avioanele ce însoţeau convoaiele.

Dincolo de neajunsurile prototipurilor folosite în al Doilea Război Mondial de germani, acesteau au stat la baza submarinelor nucleare detinute azi de super-puterile lumii.