Ştiaţi că... gulagul sovietic a precedat Auschwitz-ul

Articolul de faţă îşi propune să analizeze şi să compare, din punctul de vedere al grupurilor vizate două fenomene contemporane, dar diferite în acelaşi timp:Gulagul şi Holocaustul. În primul rând vom prezenta legislaţia antisemită din Germania anilor `30, cauzele care au dus la naşterea şi dezvoltarea Holocaustului. Urmează prezentarea Gulagului şi evoluţia sa înainte şi în timpul conflagraţiei mondiale.

Primele legi antisemite din Germania nazistă

Ideologia naţional socialistă a fost axată pe lupta între rase, Hitler vroia să distrugă în ansamblu organizarea societăţii, care nu-i permitea să creeze o rasă de stăpâni pretins „pură din punct de vedere al naţiei”(völkisch rein):„Orice încrucişare între între două fiinţe de valoare inegală are ca produs un individ ce este media celor doi părinţi. Vreau să spun că vlăstarul se situează mai sus pe scara individuală decât părintele aparţinător unei rase inferioare, dar se află sub cel care face parte dintr-o rasă superioară”[1], acest obiectiv a avut drept consecinţe, încă din 1933, distrugerea unui mediu social şi cultural specific, cel al evreilor germani[2].

Din 1933 datează primele legi de restrângere a drepturilor civile pentru evrei, au fost introduse paragrafele „ariene”. Era considerat „evreu” orice persoană care avea un părinte de origine evreiască, chiar şi evreii care se convertiseră după anul 1871. Evreilor li s-a interzis dreptul de a avea ferme. În acelaşi an, 1933, printr-un comunicat al Asociaţiei Presei Germane, persoanele non-ariene nu mai aveau dreptul să posede jurnale sau să lucreze ca ziarişti.

Din 1935, situaţia evreilor din Reich a devenit vizibil mai grea, Codul de legi de la NÜrnberg a fost principala cauză a înrăutăţirii statutului şi vieţii evreilor. „Legea pentru protecţia sângelui german” interzicea căsătoriile între între evrei şi neevrei.

În tratarea chestilnilor privitoare la evrei, Hitler foloseşte sintagma „problema evreiască”, care devine la sfărşitul anilor 1930, o temă recurentă în discursurile lui Hitler.

Printr-un decret din 1938 al  Ministrului Justiţiei au fost expulzaţi 17.000 de evrei către Polonia la data de 29 octombrie, apoi a urmat vastul pogrom organizat de nazişti  la 9 noiembrie 1938:sinagogi incediate(sute), altele profanate, 8.000 de magazine evreieşti distruse şi locuinţe devastate. Cel puţin 100 de evrei au fost bătuţi şi ucişi în stradă sau în propriile locuinţe. Gestapo a închis pentru câteva săptămâni, aproximativ 30.000 de evrei în lagăre de concentrare. . Politica nazistă a determinat  în 1938 plecarea a noi valuri de evrei:110.000 au părăsit Austria între Anschluss şi război, în timp ce Noaptea de Cristala provocat fuga în străinătate a aproape 40.000 de persoane în 2 luni. În anul 1939, între 75.000 şi 80.000 de evrei au putut să părăsească Germania. Mai târziu nu au mai plecat decât 15.000 în 1940 şi 8.000 în 1941[3].

Definirea celor două concepte

Cele două concepte, Holocaust şi Gulag definesc evenimente diferite în istorie, prin urmare nu se pot echivala.  Cuvântul Holocausteste de origine grecească (arderea rituală, sacrificiile care erau arse). Termenul defineşte fenomenul deportării şi asasinării unui număr însemnat de evrei din ţări ale Europei Orientale şi Occidentale în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Reprezentanţii statului Israel(format în 1948) utilizează termenul deShoah(distrugere în limba ebraică), pentru a desemna ororile petrecute cu o parte a evreilor pe parcursul conflagraţiei mondiale.

 Gulagul reprezintă acronimul denumirii în limba rusă a Direcţiei Generale a Lagărelor şi Coloniilor de Reeducare prin Muncă, traducerea literală a Glavnoe Upravlenie Ispravitelno-trodovîkh Lagerei.Pe parcurs, Gulagul nu a semnificat numai administraţia lagărelor de concentrare, ci şi sistemul sovieic de muncă forţată:lagăre de muncă, lagăre de pedeapsă, lagăre pentru deţinuţii de drept comun, şi deţinuţii politici, lagăre de femei, lagăre de tranzit[4].

Cuvintele deportare şi lagăr de concentrare au dobândit pe parcursul anilor `30 si `40, nuaţe noi. Victimele represiunii ţariste erau de obicei condamnate la exil, în Siberia, exil denumint deportare, persoana deportată primea domiciliu obligatoriu într-un târgşor, trebuia să meargă regulat la poliţie şi primea o sumă de bani pentru a se hrăni. De la deportările masive de ţărani numiţi culaci, ordonate de Stalin în perioada 1929-1931, de evrei, ordonate de Hitler, de popoare întregi ordonate de Stalin în 1937, în 1941, apoi în 1943-1944, cuvântul  a primit o semnificaţie mai zguduitoare decât la începutul secolului. Din 1945, deportat evocă scheletele ale supraviţuitorilor lagărelor de la Auschwitz, Mauthausen sau Buchenwald sau figurile scofâlcite ale muribunzilor Gulagului[5]. 

Din anii 1930, de la Stalin şi Hitler, lagărul de concentare semnifică o realitate mai tragică şi mai complexă, care îndeplineşte două funcţii esenţiale:teroarea de masă mergea până la exterminare:genocidul evreiesc elaborat de nazişti, exterminarea foştilor, actualilor şi potenţialilor opozanţi politici în Gulag sunt două fenomene de amploare, diferite, care răspund unor criterii de naturi diferite, totuşi asemănătoare în obiectivul urmărit:de eradicare totală a unei categorii de duşmani:evreii, în cazul celui de-al treilea Reich şi opozanţii lui Stalin, în cazul Uniunii Sovietice. Exploatarea masivă a muncii forţate ca parte componentă a unei adevărate economii de război[6].

Evoluţia Gulagului în perioada lui Stalin

 În perioada lui Stalin, în Gulag  întâlnim două categorii de deţinuţi:victimele epurărilor  şi ale terorii politice şi victimele unei legislaţii penale de o severitate crescândă în cursul anilor `30 şi imediat după război, răspunzând unor scopuri asociate de represiune socială şi teroare politică. Legea din 7 august 1932 privind protecţia proprietăţii socialiste, care prevedea pedeapsa cu moartea şi confiscarea bunurilor familiei pentru oricine era doveditde a fi „jefuit prorietaea colhoznică sau cooperatistă”.Noiembrie 1934 s-au constituit „conferinţe speciale” pe lângă NKVD, formate din 3 persoane, care aveau puterea de a deporta, fără judecată, orice persoană considerată „periculoasă social”.La 28 decembrie 1938, instituirea cărţii de muncă prevedea luarea de sancţiuni împotriva „greşelilor lucrătorului”.Decretul din aceeaşi zi instituia sacţiuni severe pentru întârzieri(20 minute) nejustificate sau absenteism la muncă. La 26 iunie 1940 durata zilei de lucru era ridcată la 8 ore, săptămâna de şase zile de muncă. Prin intermediul decretului din 4 iunie 1947 este pedepsită orice „atingere adusă proprietăţii de stat sau colhoznice”, orice furt de alimente, cu pedepse de la 5 la douăzeci şi cinci de ani de lagăr. 2 iunie 1948, decretul Prezidiului Sovietului Suprem a ordonat deportarea ţăranilor care „refuzau să îndeplinească numărul minimum de zile de muncă şi care duceau o viaţă de paraziţi”.

Punerea în aplicare a decretului din iunie 1947, a dus la declanşarea unei avalanşe de condamnări şi trimiteri în Gulag:380.000 între 5 iunie şi 31 decembrie 1947, 1.300.000 din iunie 1947 până la moartea lui Stalin[7].

După invazia germană din iunie 1941, Beria a trimis o circulară decretând legea marţială pentru deţinuţi şi gardieni. În faţa dezastrului militar din primele luni de război, Gulagul a jucat rol de furnizor de trupe. În cursul războiului, 2.900.000 de deţinuţi au părăsit Gulagul şi 1.800.000 de noi deţinuţi au intrat în el. Deţinuţii din Gulag au participat la construirea de căi ferate, aerodromuri  şi căi de comunicaţie, erau trimişi pe şantiere, în mine şi uzine metalurgice, la munci foarte grele de fortificare şi apărare a frontierelor[8]. Condiţiile de lucru în lagărele de muncă sovietice erau inumane, printre cele mai cunoscute, dar în acelaşi timp în cele care şansele de supravieţuire erau mai reduse, au fost minele de la Vorkuta şi Kilîma, calea ferată Baikal-Amur sau canalul Marea Albă-Marea Baltică[9]. După război, Gulagul a înregistrat un aflux nou de deţinuţi:colaboratori activi ai armatei germane în timpul războiului, soldaţi şi ofiţeri acuzaţi de trădare pentru că au fost capturaţi de armata germană, naţionalişti din ţările cucerite sau recucerite de Armata Roşie[10]. În  perioada 1934-1941, au intrat în lagărele şi coloniile Gulagului aproximativ 7 milioane de persoane. În  1940, Gulagul avea în componenţa sa 53 de complexe de lagăre de mucă corecţională şi 425 de colonii de muncă corecţională[11].

Evreii erau consideraţi un soi de focare individuale de infecţie 

  Comunismul avea ca principal scop distrugerea „duşmanului socialismuului”, „duşmanul poporului”, în aceste categorii erau incluşi:nobilul, burghezul, capitalistul, ţăranul înstărit, urmau cei care aveau sentimente care veneau în contradicţie cu linia partidului, putea fi identificaţi în rândurile:proletariatului, ţărănimii mijlocii[12]. Deportarea în lagăre de muncă a fost concepută de regimul sovietic, nazismul a imitat această practică. Pe parcurs, Gulagul a devenit o vastă construcţie administrativă, controla o parte considerabilă a forţei de muncă a statului sovietic (se apreciază 11%).Literatura ne oferă o descrie asemenătoare a lagărului de muncă nazist:deşteptarea, apelul, comandoul de muncă, norma şi raţia alimentară proporţională cu norma, foamea, bătaia, execuţiile, aceleaşi barăci[13].  

Prin legile rasiste de la Nürnberg, ţiganii au devenit victime desemnate ale regimului nazist, în anul 1936, au început să fie regrupaţi în ghetouri în marile oraşe germane, preludiu la viitoarea lor exterminare[14]. În decembrie 1938, un decret al Ministrului Justiţiei a mărit represiunea penală asupra tuturor celor consideraţi excluţi din „comunitatea poporului”:evrei, ţigani, Martori ai lui Iehova care refuzau portul de armă), de asemenea au fot incluşi aşa-numiţii „asociali”:vagabonzi, prostituate, proxeneţi, persoane bolnave de maladii sexuale, alcoolici, psihopaţi, nemulţumiţi, cerşetori, homesexuali. În doi ani au fost condamnaţi 25.000 de homosexuali. Deţinuţii politici au devenit atunci minoritari în lagăre, până când Anschluss-ul, în martie 1938, şi anexarea Regiunii Sudete, după acordurile de la München din 30 septembrie 1938, au provocat noi valuri de deportări de opozanţi. De la 7.500, la începutul anului 1937, numărul deţinuţilor ajunge la 24.000 în octombrie 1938[15].

Evoluţia Holocaustului

Holocaustul trebuie pus în legătură cu evoluţia războiului din Est. Într-un discurs rostit de Hitler în Reichstagpe 30 ianuarie 1939, în care îi considera pe evrei instigatori, declara:„ În cursul vieţii mele, am fost de foarte multe ori profet, iar de obicei am fost ridiculizat pentru asta... Astăzi voi fi încă o dată profet:dacă finanţiştii evrei din interiorul şi din afara Europei ar reuşi să împingă încă o dată naţiunile într-un război mondial, atunci rezultatul nu va fi bolşevizarea planetei, şi astfel victoria evreimii, ci anihilarea rasei evreieşti din Europa”[16]. Nazismul îi considera pe evrei un soi de focare individuale de infecţie. Din 1938 până în 1940, Reich-ul a avut în componenţa sa o populaţie de 4 milioane de evrei. Ideea unei rezervaţii în regiunea Lublin, cea de expulzare a lor în Madagascar sau în Siberia, s-au dovedit a fi nerealiste, cu atât mai mult în contextul unui război mondial din 1941. Astfel, ideea de exterminare a evreilor se va impune. În mai 1941 s-au format cele patru Einsatzgruppen, trupe de intervenţie mobile(escadroanele morţii) ale SS şi poliţiei, pricipalul scop al acestor trupe era exterminarea evreilor în spatele frontului deschis de Wehrmacht.Vizita lui Himmler la Minsk, din 14 şi 15 august 1941, inaugurează trecrea de la politica de persecuţie nazistă la genocidul evreilor din Uniunea Sovietică[17].

După invazia germană din iunie 1941, Bielorusia a devenit centrul confruntării dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică. Oraşele mici erau centre ale populaţiei evreieşti distruse de Holocaust. Câmpurile au fost transformate în lagăre germane de prizonieri de război, în care soldaţii sovietici capturaţi mureau de foame[18]. La jumătatea anului 1942, acţiunile germane numite „Marile Operaţiuni”, aveau ca scop, uciderea atât a civililor bieloruşi, cât şi a evreilor. Din nouă milioane de oameni care erau pe teritoriul Bielorusiei în 1941, aproximativ 1, 6 au fost omorâţi de germani, cam 70.000 de prizonieri de război, 500.000 de evrei şi 320.000 de oameni consideraţi partizani[19].

În timpul ocupaţiei germane au murit  aproximativ 5, 4 milioane de evrei.  Unul din scopurile principale ale războiului a fost uciderea evreilor, momentul morţii lor era condiţionat de modul în care germanii percepeau cursul războiului şi de priorităţile economice. Probabilitatea ca evreii să moară era mai mică când germanii erau preocupaţi de lipsa forţei de muncă şi mai mare când germanii erau preocupaţi de lipsa alimentelor. Hitler şi-a anunţat decizia de a omorî toţi evreii la puţin timp după ce şi-a făcut cunoscută hotărârea ca prizonierii de război sovietici să fie folosiţi la muncă în loc să fie ucişi. La începutul anului 1942, prizonierii sovietici care supravieţuiseră au fost integraţi în forţa de muncă din Germania, în vreme ce Hans Frank(guvernatorul Poloniei) a reuşit să organizeze o economie polonă colonială în cadrul Guvernământului General.La sfârşitul anului 1942, Frank dorea mai mult muncă, astfel încât  voia ca evreii care care mai rămăseseră să fie ţinuţi în viaţă[20].

Auschwitz-lagărul morţii

Cu un an înainte ca Hiltler să invadeze Uniunea Sovietică, 1940, Auschwitz era un lagăr de concentrare pe teritoriul polonez pe care îl anexase Germania. A evoluat pe măsură ce se schimbau politicile germane în privinţa evreilor şi a altor categorii de persoane considerate „asociale”. După inavadarea U.R.S.S, polonezilor li s-au adăugat în lagăr prizonieri de război sovietici, iar lagărul a fost folosit ca loc de execuţie pentru toţi. Era bine alimentat cu apă şi legat de calea ferată, de aceea Himmler l-a considerat un loc ideal pentru producerea de cauciuc artificial, a căutat muncitori evrei în Slovacia (au fost deportaţi 57.000 de cetăţeni evrei din Slovacia).În 1942, s-a adăugat al doilea centru important, Auschwitz s-a transformat pe lângă lagăr de concentrare şi spaţiu de execuţii, într-o adevărată fabrică a morţii. Aici erau aduşi muncitori neevrei, obligaţi să muncească în condiţii îngrozitoare, iar evreii erau selectaţi pentru muncă, cei consideraţi inapţi de muncă erau gazaţi imediat. 140.000 au fost gazaţi în sălile cunoscute sub numele de buncărul 1 şi buncărul 2. După 1943, evreii erau gazaţi în camere noi construite la Birkenau[21].

Era principalul loc de exterminare a populaţiei evreieşti din afara graniţelor Poloniei. 1943, 220.000 de evrei, 1944, 600.000(majoritatea evrei maghiari). Un număr considerabil dintre cei care au murit la Auschwitz nu erau evrei:74.000 de polonezi neevrei, 15.000 prizonieri de război sovietici. Romii au fost supuşii politicii de exterminare în toate teritoriile în care s-a extins puterea germană:erau împuşcaţi de Einsatzgruppe(8000 cazuri), împuşcaţi de poliţie în Polonia ocupată, în Serbia, omorâţi într-un lagăr de concentrare în Croaţia(15.000), epuraţi etnic din teritoriile cucerite de România, gazaţi la Chelmno, în ianuarie 1942(4.400), la Auschwitz, în 1943(1.700), 1944(2.900). aproximativ 100.000 de romi au fost ucişi de germani[22].

Trebuie să mai aducem câteva precizări. Hitler a făcut din exterminare un principiu dar soluţia finală nu este unica perspectivă în care trebuie să fie văzut raportul dintre naţional socialism şi bolşevism.

 După opinia lui Ernst Nolte, bolşevismul şi naţionalismul au fost întotdeauna antagonice şi aşa au rămas până la sfârşit, însă niciodată n-au fost opuse într-un mod contradictoriu, iar cu cât războiul se apropia de final, cu atât evident apărea un „schimb de caracteristici”[23]. Alain Besançon consideră că  afirmaţia conform căreia „Gulagul  a precedat Auschwitz-ul” nu este falsă, dar asta nu o face mai lipsită de sens şi fără obiect, din cel puţin două motive fundamentale. „În primul rând, Shoah-ul, nu aparţine sistemului concentraţional nazist, exterminarea se face în gropile Einsatzgruppen, apoi în cele şase Sonderkommando, în al doilea rând, Gulagul nu a produs echivalentul centrelor de exterminare naziste[24].

Gulagul şi Holocaustul sunt două fenome complexe, dar diferite în acelaşi timp, din puctul de vedere al grupurilor vizate, în Gulag mergeau toţi cei care erau consideraţi duşmani din perspectiva ideologiei marxiste:burghezi, ţărani înstăriţi(culaci), dar si persoane care nu erau de acord cu regimul comunist. Pe parcursul războiului, în Gulag ajungeau prizonieri de război şi persoanele considerate o ameninţare la adresa statului sovietic. În ceea ce priveşte Holocaustul, acesta a afectat în special populaţia evreiască din Europa Occidentală şi Orientală, dar si aşa-numiţii „asociali”:ţigani, persoane cu dizabilităţi, homosexuali, membri ai unor culturi religioase (martorii lui Iehova), vagabonzi, prostituate, proxeneţi, persoane bolnave de maladii sexuale, alcoolici, psihopaţi, nemulţumiţi, cerşetori.

Dacă ne gândim cu atenţie la „schimbul de caracteristici”despre care vorbea Ernst Nolte, observăm că cele două fenomene au fost integrate în economia de război a Reich-ului şi Uniunii Sovietice. Atât deţinuţii din Gulag, cât şi cei din lagărele de concentrare naziste au fost folosiţi pentru a sprijini forţa de război. Dezbaterea privind Gulagul şi Holocaustul este încă actuală şi suscită interesul istoricilor, pentru a înţelege amploarea lor trebuie să le punem în relaţie cu ideologia şi politica statelor care au dus la apariţia şi dezvoltarea lor.

NOTE

[1]Adolf Hitler, Mein Kampf (trad. Iosua Călin), Craiova, Editura Beladi, 1997, vol.1, pp. 254-255.

[2]Stéphane Courtois, O noapte atât de lungă, trad. Doina Jela Despois, Bucureşti, Editura Vremea, 2008,   p.217.

[3]Ibidem, p. 241.

[4]Alexandru-Murad Mironov, Octavian Roske, „Gulag”, în România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. F-O, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012, p. 208.

[5]Jean-Jaques Marie, Gulagul(traducere, postfaţă şi note de Florin Constantiniu), Bucureşti, Editura Corint, 2001, p.2.

[6]Ibidem, pp. 23-24.

[7]Ibidem, pp.70-72.

[8]Ibidem, p. 87.

[9]Alexandru-Murad Mironov, Octavian Roske, „Gulag”, loc.cit, p.210.

[10]Jean-Jaques Marie, op.cit, p. 73.

[11]Stephane Courtois, Nicolas Werth, Cartea neagră a comunismului:crime, teroare, represiune(trad. Maria Ivănescu), Bucureşti, Editura Humanitas şi Fundaţia Civică, 1998, p.195.

[12]Alain Besançon,   Nenorocirea secolului:despre comunism, nazism şi unicitatea „Şoah”-ului(trad. Mona Antohi, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p.23.

[13]Ibidem, p.27.

[14]Stéphane Courtois, O noapte atât de lungă(trad. Doina Jela Despois), Bucureşti, Editura Vremea, 2008, p.238.

[15]Ibidem,  p.240.

[16]Ian Kershaw, Hitler, germanii şi soluţia finală(trad. Dan Criste), Bucureşti, Editura MeteorPress, 2011, p.130.

[17]O noapte..., p.349.                                                                                                                 

[18]Timothy Snyder, Tărâmul morţii:Europa între Hitler şi Stalin(trad. Dana-Ligia Ilin), Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, p. 259.

[19]Ibidem, p.287.

[20]Ibidem,  pp.300-301.

[21]Ibidem,  pp. 312-313.

[22]Ibidem, p.315.

[23]Ernst Nolte, Războiul civil european:1917-1945:naţional-socialism şi bolşevism(trad. Irina Cristea), Bucreşti, Editura Runa, 2005, p.401.

[24]Alain Besançon, op.cit., p.105.