⬆

Castelul de la Hunedoara. Gravură de epocă

„Spaima și zăpăceala nobililor refugiați” în Castelul Corvinilor, în timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan

În 1784, teribilul an pentru nobilime, când țăranii ardeleni s-au răsculat sub conducerea lui Horea, Cloșca și Crișan, împotriva robotei, maltratărilor și asupririi și când nobilimea din ținuturile locuite de moți, din comitatele Zarandului și Hunedoarei, fuge îngrozită care încotro de apriga mânie a țăranilor, mulți se refugiază la Hunedoara, „căutând siguranță în castelul de aici”.

Din rapoartele administratorului domeniului, Iosif Leithner, întocmite în 6, 10 și 14 noiembrie 1784, se cunoaște desfășurarea evenimentelor cu destule amănunte, notează Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.

„Mai mult de trei mii de persoane de ambe sexe se află în castel, aducând cu ei spre păstrare bunuri a căror valoare depășește o sută de mii de florini. Încăperile și magaziile acestui castel sunt pline cu avutul și mărfurile celor prigoniți” – adică ale nobilimii.

Administratorul relatează măsurile pe care le-a luat pentru paza castelului, având în vedere „foarte probabila și cu siguranță apropiata răscoală a țăranilor de dincolo de Mureș”. Astfel, „au fost închise și întărite toate porțile castelului, întregul praf de pușcă aflat în târg și la mine a fost ridicat și depozitat în castel”.

Au fost aduși aici șase mineri germani pentru pază și, în același scop, s-au obținut, după multe insistențe, șapte soldați de la unitățile de graniță.

Peste câteva zile, Leithner raportează: „Toate curțile nemeșești, dintre care unele la o depărtare de numai un sfert de ceas de aici, zac în cenușă. În fiecare noapte vedem flăcări strălucitoare și pârjoluri izbucnind din câte trei-patru locuri și de ieri am observat că focul s-a îndreptat spre valea Hațegului, fiindcă în aceste regiuni și locuri mai joase nu a mai rămas nimic de pârjolit”.

„Spaima și zăpăceala nobililor refugiați aici și a familiilor lor nu suntem în stare a o descrie”.

Se iau noi măsuri de siguranță. Nu se mai îngăduie românilor să intre în castel. „Chiar trabanții de aici, care par a se bucura de fuga înspăimântată a nobililor, au fost îndepărtați din castel”.

„În noaptea de 7 spre 8 ale lunii, răscoala a cuprins comunele Peștișul de Sus și de Jos, Buituri și Tămășești, din apropierea castelului”.

La Peștișul de Sus s-au adunat „vreo 500 de rebeli”, care urmau să atace castelul de la Hunedoara. Ceata aceasta „neînarmată” a fost însă risipită și alungată de cei 190 de soldați sosiți, după repetate cereri de ajutor, în seara de 8 noiembrie.

Soldații aduc cu ei 48 de „rebeli”, la care se adaugă „opt persoane suspecte”, prinse de tinerii nobili care patrulau în jurul castelului. În ziua de 9 au mai fost aduși de la Cinciș, unde izbucnise răscoala, alți 48 de prizonieri.

Numărul țăranilor arestați la castel era de 115, printre care preoții Mihail din Băcia și Dumitru din Cinciș.

Arestații au fost judecați de vicecomitele comitatului Hunedoara, Varodi, refugiat și el în castel, și condamnați la moarte, dar, pentru că exista „temerea că o astfel de execuție ar putea spori ura și răzbunarea răzvrătiților împotriva castelului”, s-a protestat împotriva acestei intenții și s-a oprit execuția, cerându-se ca sentința să fie îndeplinită la Deva.

Între timp, venind ordinul ca toți cei prinși să fie eliberați, prizonierilor li se dă drumul în ziua de 12 noiembrie. Totuși, se cere ca ostașii trimiși la castel să mai rămână, „liniștea fiind doar aparentă”. (Oliver Velescu, Castelul de la Hunedoara, Editura Meridiane, București, 1968)

_{Foto sus: Castelul de la Hunedoara. Gravură de epocă (© iMAGO Romaniae)}