Shah Jahan, povestea împăratului care a dus Imperiul Mogul la apogeul puterii sale și a ridicat Taj Mahal

Mirza Shabab-ud-Din Muhammad Khurram, cunoscut și ca Shah Jahan a fost unul dintre cei mai importanți și faimoși împărați ai Imperiului Mogul, perioada domniei sale fiind numită „Epoca de Aur” a acestui stat. Acesta a fost Împărat al Imperiului Mogul între 1628-1658.

I.Copilăria și tinerețea lui Shah Jahan

Un portret ce-l înfățișează pe Shah Jahan la maturitate, realizat de pictorul indian Bichtr, c.1630 (Sursa:https://en.wikipedia.org/wiki/Shah_Jahan#Birth_and_background)

Shah Jahan se naște la 5 ianuarie 1592, în orașul Lahore (din Pakistanul de astăzi), fiind cel al-9-lea copil (6 fete și 3 băieți) al Prințului Salim (ce va fi cunoscut mai târziu, odată cu accederea sa la tron drept „Jahangir”) și al soției sale, Jagat Gosain, o prințesă rajpută[1] din statul Marwar, având la naștere numele de Khurram (el va primi numele de Shah Jahan mult mai târziu și vom vedea și în ce context...). Acesta îi este dat la naștere de bunicul său, Împăratul Akbar, micul prinț având o relație foarte strânsă cu acesta.[2] Mai mult decât atât, Împăratul Jahangir avea să rememoreze mai târziu că Khurram îi era foarte drag lui Akbar și că acesta îi spunea lui: „Nu se poate face niciun fel de comparație între el și alți fii ai tăi. Pe el îl consider adevăratul meu fiu.”[3]

La nașterea lui Khurram, Akbar considerând că asta ar fi de bun augur pentru dezvoltarea viitorului împărat al Imperiului Mogul, insistă ca acesta să fie crescut mai degrabă în casa lui decât în cea a lui Salim și astfel, Khurram ajunge în grija Sultanei Ruqaiya Begum, soția lui Akbar, aceasta asumându-și pe deplin această responsabilitate principală a ei și crescându-l cu multă afecțiune pe băiat.[4]

Cu toate acestea, după moartea bunicului său, Akbar (în 1605), el se întoarce în grija mamei sale, Jagat Gosain, de care acesta va avea grijă și o va iubi extrem de mult. Cu toate că fusese separat de ea la naștere, acesta îi va fi foarte devotat mamei lui și i se va adresa cu titulatura de Hazrat (titlul de mare valoare, existent în limbile turcă, persană, afghană și pakistani, ce înseamnă , , Majestatea Voastră”) în cronicile de la curte.[5] La moartea mamei sale, pe 8 aprilie 1619, cronicile consemnează faptul că acesta era de neconsolat de către tatăl său, Jahangir și că a jelit-o timp de 21 de zile.[6]

În ceea ce privește educația sa, Khurram a primit o educație aleasă, pe măsura statutului său de prinț mogul, ce cuprindea antrenarea în Arta Războiului, precum și cunoștiințe din domenii vaste, precum Literatura, Poezia și Muzica, majoritatea acestora fiindu-i oferite, potrivit cronicarilor curții, de către tatăl său, Jahangir.[7] Potrivit cronicarului său, Qazvini, Prințul Khurram era familiarizat cu doar câteva cuvinte din limba turki (vechea uzbecă, limba stră-stră-străbunicului său, Babur, fondatorul Imperiului Mogul) și nu era prea interesat de studierea acestei limbi. Pe de altă parte, Khurram e atras de literatura hindusă încă din copilărie, iar scrisorile sale în hindi sunt menționate în biografia tatălui său, Tuzuk-e-Jahangiri.

II. Rebeliunea Khusrau. Khurram devine „ mâna dreaptă” a tatălui său

În urma morții lui Akbar și a zdrobirii rebeliunii conduse de prințul Khusrau, în 1605, pe tronul Imperiului Mogul ajunge Jahangir, tatăl lui Khurram.[8] După terminarea acestei rebeliuni, el pleacă de la Ruqaiya și se întoarce în grija mamei sale. În calitate de al treilea fiu, Khurram nu vrea să provoace în niciun fel cele 2 blocuri principale de putere ale timpului, al tatălui său și al fratelui său vitreg, astfel că, el încă se poate bucura de beneficiile protecției imperiale și bogăției în timp ce îi este permis să-și continuie educația și instruirea în ale Artei Războiului. Această perioadă relativ liniștită și stabilă din viața lui îi va permite acestuia să-și construiască propria bază de putere la Curtea Mogulă, fapt ce-l va ajuta mai târziu în viață. Jahangir îl însărcinează pe Khurram să-i păzească Palatul și Trezoreria, în timp ce el se duce să-l urmărească pe Khusrau.[9] Mai târziu, tot el îi ordonă lui Khurram să o aducă pe Mariam-uz-Zamani, bunica lui, precum și haremul acesteia.

În timpul celei de A doua revolte a lui Khusrau (din 1606), spionii săi îl informează pe Khurram despre 3 nobili, aliați ai acestuia (Fatehullah, Nuruddin și Muhammad Sharif) ce adunaseră în jur de 500 de oameni la instigarea lui, pe care îi pusese să-l aștepte pe împărat pentru a se lupta cu acesta. El îi transmite această informație tatălui său care îl laudă pentru rapiditatea de care a dat dovadă în dejucarea acestui complot și ajutorul acordat.

Drept răsplată pentru ajutorul oferit tatălui său, Jahangir va pune să i se cântărească greutatea lui Khurram în aur, argint și alte nestemate (fapt ce arăta elevarea statutului său social) la conacul său din Orta.[10]

III.Un prinț rebel. Khurram devine Împărat al Imperiului Mogul (1619-1628)

Moștenirea tronului în Imperiului Mogul nu era determinată, la fel ca în Imperiul Otoman, prin dreptul de primogenitură (al întâiului născut), ci prin numărul de succese militare obținute de un prinț în competiția cu frații lui (el participând déjà pe când avea în jur de 32-33 de ani, la Campania împotriva statului rajput Mewar, ce s-a încheiat cu victoria lui împotriva lui Rana Amar Singh al Mewarului și primind, în 1616, titlul de Shah Sultan Khurram de la tatăl său[11]) și mai ales, consolidarea puterii lui la curte, acest fapt ducând deseori la rebeliuni și războaie de succesiune. Ca atare, Curtea Mogulă va fi înconjurată de un climat politic complex în anii de formare ai lui Khurram. În 1611, tatăl său se va căsători cu Nur Jahan, fiica văduvă a unui nobil persan.[12] Aceasta devine rapid o membră importantă a curții lui Jahangir și împreună cu fratele ei, Ashaf Khan exercită o influență considerabilă. Mai mult decât atât, Arjumand era fiica lui Ashaf Khan, iar căsătoria ei cu Prințul Khurram va consolida pozițiile lui Nur Jahan și Asaf Khan la curte.[13]

Totuși, intrigile de la curte, incluzând aici și decizia lui Nur Jahan de a-și căsători fiica din prima căsătorie cu fratele mai mic al Prințului Khurram, Shazada Shahryar și susținerea pe care ea i-o oferă lui Shahryar pentru a ocupa tronul, toate acestea vor duce la slăbirea situației interne. Prințul detesta influența pe care Nur Jahan o avea asupra tatălui său și era înfuriat de faptul că trebuia să joace rolul de vioara a doua în fața favoritului acesteia, Shahryar, a fratelui său vitreg și a cumnatului ei. Când perșii asediază Kandaharul, în 1619, Nur Jahan era la conducerea ostilităților. Ea îi ordonă lui Khurram să vină în Kandahar, dar acesta refuză. Ca rezultat al faptului că Khurram refuză să se supună ordinelor lui Nur Jahan, Kandaharul va fi pierdut în fața perșilor după un asediu de 45 de zile.[14] El se temea că în absența lui, Nur Jahan ar încerca să-l întărâte împotriva lui și să-l convingă pe Jahangir să-l numească pe Shahryar moștenitor în locul său. Această frică îl va face pe Khurram, mai degrabă, să se revolte împotriva tatălui său decât să lupte împotriva perșilor.

În 1622, Prințul Khurram se decide să ridice o armată împotriva tatălui său și a lui Nur Jahan, dar va fi înfrânt în Bătălia de la Bilochpur, un an mai târziu, în martie 1623. Mai târziu, acesta se va refugia în statul Udaipur Mewar împreună cu Maharana (conducătorul) Karan Singh al-II-lea. El a fost găzduit mai întâi în Delwada Ki Haveli și ulterior, mutat la Palatul Jagmandir, la cererea lui. Prințul Khurram își va schimba turbanul cu cel al maharanei (iar acel turban e în continuare păstrat la Muzeul Pratap din statul Udaipur). În noiembrie 1623, Khurram se refugiază în regiunea Bengal, după ce acesta fusese condus prin Agra și Podișul Deccan. Acesta avansează prin statele Midnapur și Burdwan. La Akbarnagar, el îl înfrânge și omoară pe subahdar-ul[15] Begalului, Ibrahim Khan Fath-I-Jang, la 20 aprilie 1624.[16] El intră în Dhaka, iar „toți elefanții, caii și 4.000 de rupii în speță aparținând Guvernului au fost livrați lui”[17]. După o scurtă ședere acolo, el se mută la Patna. Revolta sa este înăbușită, în cele din urmă, iar Khurram este forțat să se predea necondiționat după ce este înfrânt la Allahabad.[18] Cu toate că prințul va fi iertat pentru erorile sale în 1626, tensiunile dintre Nur Jahan și fiul ei vitreg vor continua să crească la suprafață.

Predarea lui Rana (conducătorul) Amar Singh al Mewarului în fața Prințului Khurram (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Shah_Jahan)

Cu puțin înainte de moartea împăratului Jahangir, în 1627, wazir-ul[19] Asaf Khan, ce fusese un susținător tăcut al lui Khurram , acționează cu o forță neașteptată și determinare de a-i împiedica planurile surorii acestuia de a-l pune pe Prințul Shahryar pe tron. Totodată, el o pune pe Nur Jahan în strict izolare. Mai mult decât atât, el va obține controlul celor 3 fii ai lui Khurram, pe care îi va închide și executa

Astfel, în urma morții împăratului Jahangir, Prințul Khurram devine, în 1628, Împărat al Imperiului Mogul, primind numele de Abu ud-Muzzafar Shihab ud-Din Mohammad Sahib ud-Quiran ud-Thani Shah Jahan Padsah Ghazi sau mai simplu, Shah Jahan (ce înseamnă în limba hindi „Regele Lumii”).[20]

IV.Domnia lui Șah Jahan (1628-1658)

Prima decizie pe care Șah Jahan o ia ca Împărat al Imperiului Mogul este aceea de a-i executa pe liderii rivali și a o trimite la închisoare pe mama sa vitregă, Nur Jahan. La ordinele noului împărat, câteva execuții vor avea loc pe 23 ianuarie 1628. Printre cei condamnați la moarte s-au numărat Shahryar (fratele său vitreg), Dawar și Gharshap (nepoții lui), fii fratelui său, Khusrau (pe care îl executase anterior), precum și Tahmuras și Hoshang (verii săi).[21] Toate aceste execuții îi vor permite lui Shah Jahan să conducă fără niciun fel de opreliști.

Cu toate că perioada domniei lui Jahangir a fost una liniștită pentru Imperiul Mogul, acesta a avut parte de numeroase provocări la sfârșitul domniei sale. Însă Shah Jahan decide că e momentul să stopeze această tendință (de instabilitate politică), înăbușind o rebeliune islamică în Ahmednagar, respingând prezența portughezilor în Bengal și cucerind Regatele rajputane Baglana și Bundelkhand (aflate în vestul, respectiv nord-vestul Indiei de astăzi, după Pasul Khyber).[22] Sub conducerea lui, statul mogul devine o adevărată mașinărie militară, de o forță extraordinară, contingentele militare ale nobililor crescând de aproape 4 ori, punând povara creșterii taxelor pe umerii țăranilor indieni.[23] Stabilitatea politică și economică sunt cuvintele de ordine în evoluția Imperiului Mogul, acestea fiind asigurate printr-o administrație centralizată și un sistem judecătoresc bine reglementat. Istoriografia și Artele devin instrumente ale propagandei, în care operele de artă frumoase sau poezia exprimă anumite ideologii de stat și al căror mesaj este că numai printr-o putere centralizată și o ordine ierarhică s-ar putea crea echilibrul și armonia.[24] Imperiul Mogul continuă să se extindă moderat în perioada domniei lui, însă primele semne ale declinului său vor apărea în următorii ani...

Eforturile sale politice vor încuraja apariția unor mari centre de comerț și meșteșuguri (precum Lahore, Delhi, Agra și Ahmedabad), legate între ele prin drumuri și căi maritime, care la rândul lor făceau legătura cu alte locuri îndepărtate și porturi. Tot Shah Jahan este cel care decide să mute capitala de la Agra la Delhi.[25]. Mai mult decât atât, tot în timpul domniei lui Shah Jahan, Arta și Arhitectura se dezvoltă în mod spectaculos, el angajându-se în construirea unor monumente de o mare frumusețe precum Fortul Roșu din Agra, Moscheea Jama Masjid din Delhi, Grădinile Shalimar din Lahore, mausoleul tatălui său, însă cea mai importantă realizare arhitecturală a sa rămâne...palatul-mausoleu Taj Mahal din Agra, o mărturie eternă a iubirii pe care el a avut-o pentru cea mai iubită dintre soțiile sale, Mumtaz.[26]

V. Shah Jahan și Mumtaz Mahal, povestea unei iubiri nemuritoare

De-a lungul vieții sale, Șah Jahan s-a căsătorit cu mai multe femei (printre care Kandahari Begum și o prințesă persană pe nume Izz-Un Nissa Begum, acestea mariaje nefiind însă unele din dragoste, ci mai degrabă alianțe matrimoniale, ce aveau rolul de a asigura stabilitatea politică a Imperiului Mogul), însă marea lui dragoste a fost nimeni alta decât...Mumtaz Mahal.

În 1607 (anul 1025 după Hegira), Prințul Khurram (viitorul Shah Jahan), pe atunci în vârstă de 14 ani, se logodește cu Arjumand Banu Begum, nepoata unui nobil persan, ea devenind marea iubirea a vieții lui.[27] Apoi, după ce au așteptat 5 ani (după cum cerea tradiția hindusă), în 1612 (anul 1031 după Hegira), pe când Prințul Khurram avea 20 de ani, cei doi se căsătoresc. După celebrarea nunții lor, Khurram își schimbă numele, devenind Shah Jahan și întrucât „o găsea pe ea în înfățișare și caracter mai aleasă decât toate celelalte femei ale vremii sale”, Shah Jahan îi va da lui Arjumand numele de Mumtaz Mahal (ce înseamnă „Giuvaierul Palatului”).[28]

Un portret din sec al-XVII-lea al lui Mumtaz Mahal, marea iubire a lui Shah Jahan (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Mumtaz_Mahal)

În anii ce vor urma, Shah Jahan își va lua alte două soții, Akbaradi Mahal și Kandahari Mahal, însă după cum ne arată toate mărturiile, el o iubea cel mai mult pe Mumtaz, nearătând un interes prea mare față de celelalte două soții, decât cel de a avea un copil cu fiecare. Potrivit cronicarului oficial al curții, Qazvini, relația pe care el o avea cu celelalte soții „nu avea nimic mai mult decât statul de mariaj”.

Mumtaz moare la doar 38 de ani (pe 7 iunie 1631), după nașterea prințesei Gauhara Ara Begun, în urma unei hemoragii postpartum.[29] Shah Jahan va fi sfâșiat de durere la aflarea veștii că preaiubita lui soție a murit, iar pentru a arăta că povestea lor de iubire va transcede secolele, așa cum am spus și mai sus, decide…să construiască Taj Mahal, un monument al iubirii de o frumusețe inefabilă.

VI.Tristul sfârșit al unui mare împărat

În septembrie 1657, Shah Jahan se îmbolnăvește de dizenterie și strangurie, declanșând o luptă pentru putere între cei 4 fii ai săi: Dara Shikoh, Murad Baksh, Shah Suja și Aurangzeb.[30] Aceasta va fi câștigată de Aurangzeb (după ce acesta își execută un frate care era moștenitorul aparent al tronului Imperiului Mogul, Dara Shikoh), care se va declara el însuși împărat și-l va închide pe tatăl său în Fortul Roșu din Agra până la moartea acestuia.[31]

În cele din urmă, pe 22 ianuarie 1666, Shah Jahan moare, la vârsta de 74 de ani, în închisoare, astfel, încheindu-se în mod dezolant, viața unuia dintre cei mai puternici și faimoși împărați ai Imperiului Mogul, o personalitate marcantă din Istoria Indiei, atât datorită realizărilor sale politice, cât și a celor culturale.

Bibliografie

Surse web

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Rajput

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Shah_Jahan#Birth_and_background

3. https://www.merriam-webster.com/dictionary/subahdar

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Wazir

5. https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Shah_Jahan#Accession

6. https://www.britannica.com/biography/Shah-Jahan

[1] Rajput-Persoană ce face parte dintr-un grup mai mare,cu mai multe componente de caste,grupuri familiale și locale,ce trăiesc în centrul și nordul Indiei, fiind asociate cu profesia de războinic(https://en.wikipedia.org/wiki/Rajput)

[2] https://en.wikipedia.org/wiki/Shah_Jahan#Birth_and_background

[3] Pentru replica lui Akbar vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Shah_Jahan#Birth_and_background

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Ibidem

[13] Ibidem