Secretele îngrozitoare ale URSS
În timpul Uniunii Sovietice, autorităţile comuniste aveau o pasiune pentru a secretiza cât mai multe lucruri şi pentru a păstra cu sfinţenie aceste taine. Nu se ştia nici despre lucrurile la scară mare, precum programe de apărare şi cercetare la nivel de stat sau treburile primăriei unei localităţi cu câteva zeci de locuitori. Vă prezentăm câteva dintre cele mai îngrozitoare taine ale acestui imperiu, apus cu un sfert de secol în urmă.
Cea mai gravă catastrofă nucleară din lume
Când auzim despre cele mai grave catastrofe nucleare, majoritatea dintre noi ne ducem cu gândul la Cernobâl sau Fukushima. Puţini sunt cei care ştiu despre a treia cea mai gravă catastrofă nucleară-avaria de la Kâştâm din 1957, petrecută în apropiere de oraşul Kâştâm din sudul Rusiei. Ca şi în cazul avariei de la Cernobâl, cauza principală a catastrofei a fost proiectarea proastă a centralei nucleare şi anume construcţia sistemului de răcire, care putea fi reparată. Când avea loc vreo scurgere de lichid de răcire din rezervoarele de răcire, angajaţii îl deconectau pur şi simplu şi nu se atingeau de el un an întreg. Aceştia ironizau, întrebându-se cine ar avea nevoie de sisteme de răcire în Siberia. Răcirea era necesară pentru rezervoarele în care erau depozitate deşeurile radioactive. Astfel, în lipsa ei, temperatura în aceste recipiente a depăşit 350 de grade Celsius, declanşând o explozie care a aruncat în aer acoperişul de 160 de tone (care, iniţial, se afla la opt metri sub pământ). În urma deflagraţiei, materialul reactiv s-a împrăştiat pe o suprafaţă de 20 de mii de kilometri pătraţi. După evacuarea teritoriului din apropiere, casele a 11 mii de oameni au fost distruse, iar peste 270 de mii de persoane au devenit victime ale expunerii radioactive.
Despre această catastrofă prima oară a vorbit, abia în 1976, un emigrant sovietic în presa din Occident. Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din Statele Unite ştia despre această tragerie încă din anii ’60, însă, de teama unei atitudini negative a americanilor faţă de propria industrie nucleară, a decis să minimalizeze gravitatea avariei. Detaliile despre catastrofa din Kâştâm au devenit cunoscute publicului larg abia în anul 1989, după trei ani de la avaria de la Cernobâl.
Programul de pregătire a piloţilor spaţiali
În luna mai a anului 1961, preşedintele SUA, John Kennedy, declara că Statele Unite ar trebui să trimită un om pe lună până la sfârşitul deceniului. În acel moment, URSS conducea în cursa pentru cucerirea spaţiului cosmic-avea deja primul obiect lansat pe orbita Pământului, primul animal adus pe orbită şi trimisese primul om în spaţiu. Pe 20 iulie 1969, însă, americanul Neil Armstrong a devenit primul om care a ajuns pe lună, învingând astfel Uniunea Sovietică în această cursă. Oficial, URSS nega participarea în această competiţie. Până în 1990, Moscova tot susţinea că nu are propriul program de pregătire a piloţilor spaţiali. Această strategie făcea parte din politica de stat potrivit căreia fiecare program spaţial era ţinut în secret până când se încheia cu succes.
