Schimburile de mărfuri între România și Marea Britanie, în anul 1931

Marea Britanie era o putere economică în plin proces de căutare de materii prime ieftine și de piețe pentru plasarea mărfurilor industriale. Oamenii de afaceri și autoritățile nu puteau să doarmă cu gândul la pierderea unor debușee comerciale, concurența pe piața globală fiind din ce în ce mai înverșunată.

Colaborarea din timpul primei conflagrații mondiale a dus la o dezvoltare a schimburilor de mărfuri pe o piață unde se puteau face tranzacții cu valută forte, marfă ce nu era niciodată suficientă pe plaiurile carpatine în raport cu datoriile statului și cu proiectele autorităților. Ambele părți aveau bunuri care erau interesante pentru celălalt partener, dar patronii englezi erau greu de mulțumit în ceea ce privește calitatea mărfurilor și cele britanice aveau prețul cam ridicat și se prefera înlocuirea lor cu cele de pe alte piețe.

Marea Britanie era un stat industrializat și avea nevoie de cereale și 197.929 t au pornit spre arhipelag în anul 1931. Mult mai interesant era petrolul și 973.213 t au fost achiziționate pentru a satisface cererea în creștere a motoarelor ce făceau trecerea de la combustibil solid la cel lichid. Era o decizie impusă de evoluția tehnică, dar țițeiul nu se găsea în adâncurile teritoriilor englezești. Vapoarele de mari dimensiuni ale marinei militare sau navele comerciale consumau deosebit de multă păcură și rezervoare gigantice erau construite pentru orice eventualitate. Chiar dacă Anglia era deficitară la capitolul lemn, numai 4.450 t de mărfuri au fost plasate pe piața unde se căuta lux și calitate.

Mult mai interesante erau produsele asamblate în Anglia și care erau necesare în procesul de industrializare a României, o problemă legată de colaborare fiind diferența dintre sistemele de măsuri, ceea ce complica în mod deosebit utilizarea mașinilor englezești. Totuși, au fost aduse 1.306 tone de aparate și motoare necesare în fabrici și 220 t de autovehicule, cam puține în raport cu ceea ce ar fi fost necesar în țară.

Erau importate 6.400 t de materiale textile pentru o industrie românească în plin avânt. Fabricile locale începeau să limiteze importurile de textile finite și scumpe. Cele 3.037 t de produse chimice și medicamente au contribuit la o mai bună stare de sănătate a populației, dar erau cam puține în raport cu cererea și cu necesitățile populației. Luxul în România începea să fie o adevărată povară pentru balanța comercială și numai 826 tone de fructe și produse coloniale au costat 41,5 milioane de lei.

Potențialul economic al ambelor state n-a fost valorificat în acest an zis al Marei Crize Economice, dar partea română a reușit să realizeze o balanță comercială excedentară și intrările de lire sterline în economie erau potrivite pentru dezvoltarea afacerilor și a statului. Partea română a cumpărat bunuri cu o valoare de 1,3 miliarde de lei și a realizat exporturi de 2,245 miliarde, ceea ce era bine din punct de vedere financiar. Din păcate, mărfurile românești erau în continuare livrate neprelucrate sau prea puțin industrializate, ceea ce menținea un preț scăzut pe tonă. Petrolul și cerealele rămâneau bunurile de bază pentru comerțul cu Londra.

_{Foto
sus: Londra în perioada interbelică (© delcampe.net)}