Șantierul Naval Tulcea în perioada comunistă, între planuri și realitate
La începutul anilor 1970, planurile statului român de dezvoltare în domeniul sectorului de pescuit economic, respectiv crearea unei flote de pescuit oceanic, făceau necesară înființarea unui șantier naval care să asigure logistic atât construcția cât și reparațiile unor nave dedicate unei asemenea activități.
Pentru realizarea unei astfel de investiții a fost ales orașul Tulcea, datorită așezării sale strategice la gurile Dunării. În septembrie 1974 au fost aprobați principalii indicatori economici al investiției numite „Șantierul Naval Tulcea” (SNT), a cărui deschidere era anunțată pentru luna februarie 1975, notează Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției.
Antrepriza era plasată în subordinea Centralei Industriale navale Galați, parte a Ministerului Industriei Constructoare de Mașini, iar unitatea de producție era prevăzută pentru finalizare în cursul anului 1980. Coordonarea proiectului general era asigurată de Institutul de proiectări de întreprinderi constructoare de mașini București.
În martie 1975, pentru o eficiență sporită, autoritățile au decis, prin hotărâre de guvern, ca realizarea investiției să fie coordonată de Ministerul Apărării Naționale prin intermediul unui comandament operativ condus de Gen. Col. Ionel Vasile, adjunct al ministrului, cu participarea altor factori de răspundere din diverse ministere.
Forța de muncă necesară (lucrătorii cu pregătire superioară plus muncitorii specialiști) urma să fie transferată de la Șantierele navale din Galați și Brăila în timp ce muncitorii propriu-ziși urmau a fi recrutați din zonă și școlarizați, calificați la locul de muncă. În cadrul acestui proiect de școlarizare au fost prevăzute deplasări în Germania Democrată, pentru instruirea unor ingineri și subingineri.
Lucrările pentru SNT au fost executate de Grupul de șantiere construcții industriale Tulcea, pentru partea de uscat a investiției și Șantierul hidrotehnic Tulcea, componentă a G.S.L.H. Galați, pentru lucrările hidrotehnice.
Securitatea urma să-și aducă aportul la „bunul mers” al lucrurilor prin cunoașterea tuturor faptelor și fenomenelor care ar fi împiedicat buna desfășurare a derulării investiției, ori a unor eventuale prejudicii aduse avutului obștesc. Astfel, urma să deschidă un dosar de obiectiv, coordonat de Serv. 2 – contrainformații economice din I.J. Securitate Tulcea, prin care să fie supravegheate lucrările.
Dar drumul de la un plan la executarea lui este lung și anevoios. La fel ca multe alte proiecte din epocă, și acest șantier s-a confruntat cu diverse aspecte negative care au făcut ca mai toate dezideratele inițiale să alunece în stări neproductive pentru economia națională. Lipsa de implicare din partea factorilor de decizie, atât locali cât și naționali, lipsa de profesionalism, proasta organizare, în general, a lucrărilor, a făcut ca această investiție sa nu-și atingă scopurile propuse inițial. În continuare vom prezenta documente care descriu episoade puțin sau deloc cunoscute din evoluția acestei importante întreprinderi naționale.
În martie 1978, conform unei note informative (ACNSAS, D 9963, f. 149), când investiția era, teoretic, în mare parte realizată și se presupunea că lucrările ajunseseră la un grad avansat de implementare, realitatea venea să contrazică toate planurile.
Conform zicalei românești: „e păcat sa pui șurub acolo unde poți lega cu sârmă", la Șantierul naval Tulcea se dorea construcția de nave maritime, destinate flotei de pescuit oceanic dar lipseau ciocane, rașchete, role de vopsit, vopseluri etc… Instalația electrică a șantierului nu făcea față la unele agregate mai puternice, existând pericolul declanșării unor incendii. Lipsa vestiarelor, a grupurilor sanitare (spălătoare, WC-uri etc. ) făcea, de asemenea, parte din trista realitate.
În octombrie 1978, o altă notă informativă (ACNSAS, D 9963, f. 171), punea pe tapet probleme grave de organizare a muncii în cadrul șantierului și, totodată, de „educare a tinerei generații prin muncă”, așa cum își propuse Partidul. Muncitorii, majoritatea oameni tineri, nu erau prea implicați în procesul de producție. Se sustrăgeau de la activitățile profesionale, consumau alcool și practicau jocuri de noroc – toate acestea în timpul programului. Maiștrii, cei desemnați pentru instruirea și supravegherea lor, preferau să ignore actele de indisciplină. La fel și faptul că unii muncitori erau folosiți pentru rezolvarea unor probleme personale ale persoanelor cu funcții de conducere.
Concluzia venea ca o ghilotină peste „realizările mărețe”: „reparațiile la nave nu se execută corespunzător și în termenele stabilite.” Ofițerul de securitate responsabil de obiectiv și superiorul său și-au asumat sarcina să informeze conducerea șantierului. De asemenea, trebuiau să urmărească dacă se iau măsuri pentru remedierea situației și pentru informarea organelor de miliție cu atribuțiuni pe această linie.
Februarie 1979. Instruirea elevilor de liceu care desfășurau orele de practică în cadrul șantierului era lăsată la voia întâmplării. Viitorii angajați ai șantierului erau abandonați prin diverse hale industriale – improprii desfășurării unor lecții, fără a li se arăta sau explica ceva. Mai mult, erau supuși pericolului inhalării de gaze toxice rezultate în urma diverselor activități industriale. Indiferența și lipsa de răspundere din partea conducerii șantierului era adevărata literă de lege. Conducerea întreprinderii chiar a afirmat în dese rânduri că „nu mai vor sa vadă picior de elev”. (ACNSAS, D 9963, f. 172, vezi mai jos )
La sfârșitul anului 1979, șeful inspectoratului județean de Securitate Tulcea se hotărăște să îl informeze pe primul secretar P.C.R. al județului despre o seamă de situații necorespunzătoare din cadrul șantierului, care amenințau să genereze evenimente negative, capabile să amenințe desfășurarea activității pe mai departe. Suplimentar, pentru a pune presiune pe cei responsabili, a fost informată și presa, respectiv ziarul „Delta”. Acest demers nu era unul uzual în practica de zi cu zi a colaborării instituționale. El seamănă cu un gest disperat, făcut în urma ignorării de către conducerea întreprinderii a realităților din teren și a mai multor sesizări rămase fără măsuri concrete de îndreptare a lucrurilor. Astfel, organizarea șantierului, depozitarea materialelor erau făcute complet defectuos, existând pericolul blocării liniei ferate de aprovizionare a șantierului sau de producere a unor accidente mortale. Fabrica de oxigen, obiectiv cu grad ridicat de pericol, era lăsată fără pază, cu acces neîngrădit pentru oricine ar fi dorit să intre. (D 9963, f. 209).
Chiar și atunci când se reușea finalizarea unei comenzi, dezorganizarea completă, dusă la rangul de artă, făcea ca pericolele eșecului să planeze asupra situației. Un exemplu este lansarea la apă a navei „Putna”, în martie 1980. Șantierul naval a înștiințat beneficiarul (Întreprinderea de Pescuit Oceanic - IPO) despre această operațiune. IPO trebuia să trimită specialiști, ofițeri cu experiență pentru preluarea navei. Lipsa de implicare și dezinteresul au făcut ca lansarea să se desfășoare cu peripeții, existând momente în care s-a evitat la limită deteriorarea navei sau a unor instalații portuare implicate în lansarea navelor la apă. (ACNSAS, D 9963, f. 111).
Episoade de acest fel erau omniprezente pe șantierele sau în cadrul fabricilor și uzinelor din România Socialistă. Propaganda și factorii politici cosmetizau permanent realitatea, însă în spatele realizărilor declarate se ascundeau disfuncționalități și pierderi uriașe.
***
Insp. Jud. Tulcea
Lt. Ciuprescu Tudorel
Rez. „Haralambie”/Mihaela
Nr. 0097/ 006/ 15.02.79
Notă informativă privind unele aspecte ale practicii școlare
În ultima perioadă de timp se constată o delăsare din partea conducerii Șantierului Naval în ce privește organizarea practicii școlare a elevilor.
În acest sens menționez că la atelierul de strungărie din incinta halei de dezarmare s-au produs mai multe fenomene ce au împiedicat desfășurarea practicii elevilor, astfel s-a introdus un motor al cărui loc putea fi găsit și în hala propriu zisă, motor al cărui zgomot face imposibilă predarea unei teme. Un alt exemplu este că în ziua de 14-02-1979 începând cu orele 9:00 în imediata apropiere a atelierului s-au ars niște țevi a cărui (sic!) fum în afară că a împiedicat vizibilitatea în lucrările de așchiere și inhalarea gazelor respective de către elevi.
Deși aceste aspecte au fost aduse la cunoștința șefului de atelier maistru [...], acesta a tratat cu indiferență practic neluând nici o măsură.
Indiferență și chiar spus lipsă de răspundere manifestă și conducerea Șantierului Naval în pregătirea viitoarelor cadre. De menționat este faptul că atât inginerul șef cât și șeful de personal au afirmat în dese rânduri că nu doresc să vadă în față picior de elev.
Nici în prezent față de alte Grupuri Școlare de la mari întreprinderi care au plan de producție, nu s-a stabilit planul de executat de către S.N. Tulcea, deși în mare se cunoaște că liceul va trebui să realizeze 1.200.000 lei.
Nu cunosc cine se face răspunzător, cert este faptul că echipamentul de protecție lipsește de la elevi.
15-02-1979
Haralambie.
N.O. Aspectele semnalate vor fi discutate cu conducerea Liceului naval și a Șantierului naval, pentru luarea unor măsuri concrete de îmbunătățire a practicii elevilor.
A fost instruit a semnala și alte deficiențe din activitatea liceului, precum și cu sarcini în DUI „AURORA”.
25.02.79
Aspectele au fost discutate cu cond. S.N.T. și s-au luat măsuri de îmbunătățire a situației.
Foto sus: Vizita de lucru a lui Nicolae Ceaușescu, a Elenei Ceaușescu în județul Tulcea, 27-28 august 1976 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 178/1976)
Mai multe pentru tine...
