28 noiembrie 1918: Cum s-a făcut unirea Bucovinei cu România

Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă, după Basarabia. La data 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei - la 27 Martie - şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

Pentru a realiza unirea Bucovinei cu România, la data de 27 octombrie 1918, mişcarea naţională a românilor bucovineni a organizat la Cernăuţi o mare adunare politică „în scopul de a se proclama Constituanta şi de a alege un Consiliu Naţional, ca organ reprezentativ al românilor bucovineni”.

Consiliul Naţional a fost format din 50 de membri, majoritatea români, preşedintele acestui consiliu fiind ales Iancu Flondor, un mare patriot din zona Bucovinei. Acest Consiliu Naţional a condus practic Bucovina timp de o lună de zile până când s-a unit cu România. Cu ocazia declaraţiei de unire a Bucovinei cu Regatul României, ce a fost citită de Iancu Flondor, au avut loc tot felul de manifestări cultural – patriotice, care mai de care mai deosebite.

„Declaraţia a fost primită cu unanimitate şi aclamată delirant de întreaga adunare, stând în picioare şi bătând din palme aproape zece minute. Nu era ochi care să nu fie copleşit de lacrimi, drept urmare a marii însufleţiri care domnea spiritele prezenţilor”, a arătat profesorul Constantin Marinescu.

Harta a Bucovinei în anul 1901 (© Wikimedia Commons)

La data de 12 noiembrie 1918, a avut loc cea de-a doua şedinţă a Consiliului Naţioal din Bucovina, ocazie cu care s-a înfiinţat guvernul condus de Iancu Flondor, din care mai făceau parte şi 11 secretari de stat. După această şedinţă, Consiliul Naţional a devenit autoritatea unică peste întreg teritoriul Bucovinei.

În ziua de 25 noiembrie 1918, Consiliul Naţional s-a adunat din nou, de această dată discutându-se despre părerea minorităţilor (polonezi, germani şi evrei) în legătură cu unirea Bucovinei cu Regatul Bucovinei. Marea lor majoritatea au fost de acord cu unirea, însă au dorit în schimb ca învăţământul să se poată dezvolta liber în Bucovina.

După această nouă întâlnire a urmat alegerea delegaţilor, ţinându-se cont de ponderea fiecărei naţionalităţi. Astfel, au fost aleşi 74 de delegaţi români, 13 ruteni, şapte germani şi şase polonezi. În afara acestor delegaţi, în ziua de 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi s-au deplasat mii de bucovineni ce au dorit să fie prezenţi la evenimentul istoric ce a marcat unirea Bucovinei cu România.

În procesul – verbal al Congresului general al Bucovinei au fost menţionate următoarele observaţii ce au stat la baza unirii Bucovinei cu România, după cum se arată în Arhivele Statului Bucureşti: „La fundarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; În cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale”.

Tot la data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a anunţat puterile Antantei că locuitorii acestui teritoriu au decis să revină la vechile hotare, respectiv la Regatul României, „în virtutatea drepturilor popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”.

Delegaţia Bucovinei a ajuns la Iaşi în ziua în care regele Ferdinand, împreună cu guvernul şi celelalte autorităţi ale statului au plecat la Bucureşti, după ce au fost nevoiţi să se refugieze din cauza ocupării capitalei de către armata germano – austro – ungare. Bucovinenii s-au alăturat regelui Ferdinand şi au luat parte la revenirea triumfală a acestuia în capitala ţării întregite.

_{Sursa: adevarul.ro}