Șantajul cu imaginea în timpul Războiului Rece: „Media din Vest exercita o mare influență în Est”
Multe dintre acţiunile disidenţilor din Est, înainte de prăbuşirea comunismului, s-au bazat pe scandalul provocat de mass-media din Occident. Scenariul era simplu. O arestare abuzivă, o hărţuire poliţienească, un manuscris interzis beneficiau de indignarea întregii prese mondiale.
În acel moment, dictatorii din Est se executau. Ce-i făcea să fie atât de iuţi? Ne răspunde Lothar de Maizière, ultimul şef de guvern al Germaniei de Est, în volumul Requiem pour la RDA (Recviem pentru RDG), tipărit la Editura Denoël.
Potrivit autorului, şantajul îşi avea cauza în grija conducătorilor estici de a avea o bună imagine în lume: „Da, dar acest «şantaj» reuşea, pentru că media din Vest exercita o mare influență în Est”.
Niţel bizară, preocuparea asta de a trece în Vest drept democraţi, liberali, moderni! Teoretic cel puţin, presa ccidentală era burgheză. Lenin a denunţat-o cât a putut de tare. Nepoţii lui Lenin sunt obsedaţi de a intra în graţiile acestei prese „senzaţionaliste”, despre care învăţaseră la şcoală că-i în slujba celor bogaţi. Bolşevismul a dat buzna în istorie cu pretenţia de a fi nu numai superior capitalismului, dar şi groparul lui.
Cum se explică atunci febra care-i cuprinde pe toţi dictatorii din Est la gândul că vor fi criticaţi la televiziunile şi în jurnalele occidentale? Cum se explică pregătirile lor minuţioase, înainte de a lua avionul spre Londra sau Paris? Răspunsul trebuie căutat în însăşi prăbuşirea comunismului.
Grija dictatorilor din Est faţă de imaginea lor în Occident sta sub semnul unei evoluţii ireversibile în interiorul nomenclaturii. Mai-marii comunismului nu mai aveau credinţa primilor bolşevici. Cel dintâi guvern sovietic trecea drept unul dintre cele mai cultivate din lume. Şandramaua ţaristă căzuse nu sub topoarele muncitoreşti, ci sub săbiile intelighenței.
Socialismul s-a ivit dintr-o răzvrătire mijită şi amplificată în chiar burta capitalismului. Copiii de mari şi mici burghezi se săturaseră până în gât de bunăstarea capitalistă. Voiau altceva. Urmaşii lor, liderii comunişti din anii ’80, tânjeau după aceste privilegii. Îi fascina tot ce punea capitalismul în vitrina sa sclipitoare.
Mulţi dintre ei porniseră din straturile de jos. O dată ajunşi la vârf, respectivii trec printr-un proces de şlefuire. Ca şi în cazul capitalismului, treptat-treptat, clasa de temelie a societăţii – nomenclatura – simte nevoia de a fi onorabilă. A trăi în stil occidental era semnul distinctiv al acestei onorabilități.
Mitocanii îmbogăţiţi sunt de un complex desăvârşit la serbările lumii înalte. Se mişcă stângaci şi greoi, ca nişte urşi ieşiţi din hibernare, îşi simt gâturile roase inexorabil de gulerele tari, îi strâng ucigător pantofii.
Stau sub teroarea de a nu comite o gafă. A face o bună impresie gazdelor rămâne idealul lor arzător. Adevăraţii bogaţi sunt însă lejeri. Îşi permit să vină îmbrăcaţi neglijent, să spună ce nu trebuie, să stea cu picioarele pe masă.
În Jurnalul său, Mihail Sebastian povesteşte de prinţul Bibescu, personaj excentric, având conştiinţa aristocraţiei sale, şi, drept urmare, permiţându-şi să vină la teatru în pijama.
Mitocanii privesc cu spaimă profundă, marcată de invidie, pe aceşti aristocraţi aiuristici. Nomenclaturii din Est, Occidentul îi apărea ca o recepţie în lumea înaltă. De aici strădania de a-şi ferchezui imaginea. Adică de a face totul pentru a trece drept occidentali. De aici spaima faţă de ceea ce se scria despre ei, despre ţările lor, în presa occidentală. De aici posibilitatea şantajului cu imaginea.
Foto sus: Președintele american John F. Kennedy, vizitând Zidul Berlinului, la 26 iunie 1963 (© Robert Knudsen, White House, John F. Kennedy Presidential Library and Museum, Boston)
