Rusia imperială și presupusa lipsă de industrie
Economia dictează puterea unui stat prin potențialul deosebit la export și mărfurile industriale prelucrate superior aduc multă valută forte la buget și sporește nivelul de trai. Rusia este prezentată de către istorici ca o țară cu o economie slab dezvoltată și cercetătorii sovietici au accentuat acest primitivism tehnologic. Țara avea resurse din belșug, dar nivelul de trai nu dorea să crească, mai ales în mediul rural. Erau prea mulți țărani obtuzi, căzuți în misticism religios și care nu puteau să înțeleagă ideea de modernizare. Fabricile nu se dezvoltau pentru că nu exista suficient capital și se făcea apel la investitorii străini, aliații francezi fiind cei mai favorizați. Nici măcar armament pentru oștire și marină nu erau în stare să fabrice din belșug la nivelul anului 1914.
Totuși, dacă existau fabrici la nivel de mare putere și nu se dorește spunerea adevărului din diferite motive? Cercetătorii sunt plătiți de state și este normal să se lanseze interpretări pe gustul celor ce dețin fondurile. Tot politicienii sunt cei ce controlează acordarea de titluri științifice și nu este bine să dai dovadă de prea multă gândire în lumea contemporană dacă vrei să fii în fruntea ierarhiei științifice.
Studierea unor date despre industria țaristă te duce imediat la concluzia că o puternică industrie metalurgică era dezvoltată în locurile unde existau minereuri de fier și cărbuni de calitate. Oțelul brut era apoi trimis la fabrici pentru transformarea în diferite mașini. Partea proastă pentru populația imperiului a fost că metalul prețios pentru economie era transformat în armament scump ce intra în dotarea flotei militare. Au apărut prima dată tunurile de calibrul 305 mm Model 1877, o singură piesă având 51,3 t. Tehnica a evoluat și a apărut Modelul 1895, de numai 42,8 t. Să nu se creadă că fabrica Obukhov producea puțin. Au rezultat 68 de guri de foc și alte 20 au fost livrate în timpul primei conflagrații mondiale. Piesele de același calibru pentru cuirasatul Împărăteasa Maria erau montate în turele triple ce aveau o masă de 872 t. Crucișătorul de bătălie Goeben, trecut sub pavilion otoman, era de origine germană, dar echipajul n-a avut curaj să înfrunte proiectilele cu o masă de 470,9 kg prin cele de 302 kg de la bord.
Industria chimică era generoasă cu livrările pentru proiectilele navale și fiecare tragere implica o încărcătură de azvârlire de 100 kg. Această cantitate a crescut la 125 kg pentru noile modele din 1911. Puterea de lovire este direct proporțională cu masa obuzului, dar la armele moderne contează forța de explozie și specialiștii ruși nu s-au zgârcit când au pus câte 61,5 kg de explozibil în fiecare corp metalic.
Armamentul greu este util pentru obținerea supremației pe mare, dar există situații în care nu este rentabilă folosirea muniției scumpe sau țintele sunt prea mici și rapide. Au fost comandate piese de calibrul 152,4 mm și tehnologia venea de la aliatul francez. Numai în cinci ani (1897 – 1901) au fost furnizate flotei 219 tunuri și alte 304 în perioada 1909 – 1916. O șarjă de propulsie consuma numai 12 kg și azvârlea un proiectil de 41,6 kg. Un singur sistem de tragere avea un stoc de cel puțin 120 de lovituri.
Sunt numai câteva exemple despre ceea ce construiau specialiștii ruși și totuși cum se explică insuficiența armamentului în timpul conflagrației mondiale. Soluția este una simplă: tehnica de luptă livrată nu era utilă trupelor de uscat. Ar fi fost nevoie de guri de foc pentru sprijinirea infanteriei și de muniție pentru aceste tunuri de câmp. Eventual, s-ar fi putut monta armamentul pe vagoane de cale ferată pentru tir de distrugere. Ce speranțe aveau autoritățile țariste? Piesele de calibrul 305 mm pentru cuirasatele din Clasa Gangut (foto sus - © Wikimedia Commons) pot prezenta ceea ce era în creierul conducerii supreme din anii premergători conflictului pentru hegemonie mondială și apoi în timpul ostilităților. Lungimea deosebită a țevilor arată clar o destinație pentru lupta navală și era dorită o dezvoltare a flotei de cuirasate pentru a avansa în ierarhia marilor puteri maritime. Conducerea țaristă avea o viziune mondială și când trupele rezistau cu greu marilor unități germane în tranșeele însângerate.
Iluziile au dirijat omenirea din cele mai vechi timpuri și este normal ca istoria să se repete.
Industrie a fost în Rusia țaristă, dar nu producea ceva util pentru oameni. Ce rost avea să produci cuie, coase sau tablă pentru acoperișuri? Istoria s-a repetat în perioada comunistă la o scară și mai mare, conducerea de la Moscova visând la cucerirea lumii în numele ideologiei comuniste. Este interesant că oamenii erau sacrificați numai și numai pentru tezele unor intelectuali ce pieriseră de mult și care nici măcar nu admiraseră Rusia. Fantomele din oțel ale trecutului au apărut în 2022 sub forma tancurilor sovietice din Ucraina și sub cea a muniției de care nu se duce lipsă. Minereul de fier a fost extras cu greu, a ajuns oțel și a luat forma proiectilelor de toate calibrele. Popoarele din Rusia au fost nenorocite de către conducători plini de fantezii politice, cei ce visează la cucerirea planetei și nu contează cât sânge se varsă. Era absolut normal să se formeze armate de prădători care să jefuiască tot ce le cădea în mână, de la inamici și aliați.
Conducerea Rusiei țariste a fost obsedată de politica internațională dusă cu tunurile grele ale marinei și a uitat să se ocupe de nevoile reale ale supușilor. Aceste idei au fost preluate de către liderii comuniști în forme și mai agresive și popoare întregi au fost îngropate pentru o utopie politică. Din păcate, puterea morților depășește rațiunea și un alt conflict a fost dezlănțuit în Ucraina anului 2022.
