Românii, o enigmă şi un miracol
O enigmă şi un miracol istoric, spunea Gheorghe I. Brătianu în celebra sa lucrare despre poporul român. În cu totul alt context, afirmaţia rămâne valabilă şi pentru ziua de azi, dacă ne luăm după datele livrate de instituţiile serioase ale ţării, cele care lucrează numai cu cifre.
Numărătoarea populaţiei României realizată în 2011, ale cărei rezultate au fost date publicităţii după o muncă susţinută de aproape doi ani, te duce vrând-nevrând la vorbele marelui istoric. Este vorba şi despre o enigmă, şi despre un miracol.
De ce o enigmă? Pentru că, după această titanică operaţiune de recensământ, nimeni nu poate spune câţi români sunt în România şi câţi români au ales să plece şi să trăiască în străinătate. Rezultatele finale arată că populaţia stabilă a României era la data recensământului, octombrie 2011, de 20.121.641 de persoane. Recenzorii au mai aflat că 727.500 de persoane s-ar afla în străinătate. Dar tot ei afirmă că nu pot face nicio estimare privind această categorie de persoane. De asemenea, se mai afirmă că populaţia României a scăzut, de la ultimul recensământ, din 2002, cu 1.559.300 de persoane. Rezultatele parţiale date publicităţii anul trecut spuneau că suntem 19 milioane de români în ţară. Între timp, s-a mai găsit un milion printre hârtii. Dar să luăm de bun, aşa cum este firesc, rezultatul final, care ne arată că 20 de milioane de români sunt în ţară. Datele oficiale privind străinii din Italia spun că în această ţară s-ar fi instalat peste un milion de români. În Spania mai sunt 800.000, conform autorităţilor de acolo. Emigraţia românească nu se opreşte în aceste două ţări. Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, Canada şi multe alte state mai găzduiesc sute de mii de conaţionali. Dacă îi adunăm, nu putem decât să constatăm că populaţia României a crescut semnificativ în ultimul deceniu, dacă 20 de milioane suntem în ţară şi încă două milioane, poate mai mult, sunt plecaţi în străinătate.
De ce un miracol? Pentru că toate datele demografice arată că din 1989 până în prezent, tendinţa a fost de scădere a populaţiei. Sporul negativ a caracterizat deceniile de după 1989, numărul naşterilor a fost mai mic decât cel al deceselor. În urma acestor evoluţii, estimări demografice cât se poate de oficiale arată că, în următoarele decenii, populaţia României va scădea dramatic, undeva la 15 milioane de persoane. Atunci, e cu adevărat un miracol că, după două decenii de scădere demografică, românii din ţară, 20 de milioane, plus cei din străinătate, 2, 5 milioane, sunt, în 2013, la fel de mulţi, dacă nu mai mulţi, decât cei 22 de milioane raportaţi pe vremea lui Ceauşescu, după zeci de ani de politică pro-natalitate forţată.
Între enigmă şi miracol, se întrezăreşte totuşi o explicaţie. Nu cumva statul român, membru al UE, nu este capabil să facă recensământul populaţiei? Nu cumva autorităţile nu sunt în stare să-şi numere locuitorii, o operaţiune care se făcea în alte părţi încă din Antichitate, plecând de la simpla nevoie de a şti câte taxe trebuie să strângă respectivul stat? Atunci, de ce să ne mai mirăm că se spune despre noi că avem mari decalaje istorice?
