Rolul surprinzător al copiilor în arta rupestră paleolitică: creatori, ucenici sau mediatori spirituali?
Un studiu recent realizat de Universitatea din Tel Aviv propune o nouă ipoteză privind prezența copiilor în siturile de artă rupestră preistorică. Până acum, cercetătorii credeau că aceștia îi însoțeau pe adulți în peșterile adânci pentru a învăța tradițiile culturale. Însă, potrivit unei echipe de arheologi, copiii ar fi putut avea un rol mai spiritual, acționând ca mediatori între lumea umană și cea supranaturală.
Înregistrările arheologice demonstrează prezența copiilor de până la doi ani în adâncurile labirintice ale peșterilor pline de artă preistorică. Dr. Ella Assaf, Dr. Yafit Kedar și Prof. Ran Barkai de la Universitatea din Tel Aviv, ale căror cercetări au fost publicate în revista Arts, evidențiază existența urmelor de pași, amprentelor de mâini și chiar desenelor realizate cu degetele de către copii, alături de cele ale adulților, în peșteri din întreaga Europă, în special din Franța și Spania. Astfel de dovezi sunt întâlnite în Peștera Basura din Italia, unde au fost descoperite urmele a cel puțin doi copii vechi de 14.000 de ani, și în Peștera Rouffignac din Franța, unde un copil mai mic de cinci ani pare să fi contribuit la desenarea unei antilope saiga.
Aceste descoperiri ridică o întrebare fundamentală: de ce erau copiii aduși în medii atât de periculoase și lipsite de oxigen? Explorarea acestor peșteri presupunea trecerea prin spații strâmte, coborârea prin puțuri și înaintarea în întuneric aproape complet. Explicația convențională a fost că aceste experiențe făceau parte dintr-un proces educațional, permițând copiilor să învețe despre arta și cultura comunității lor. Însă cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv propun o altă interpretare.
Potrivit acestui studiu, multe societăți antice considerau peșterile drept portaluri sacre către lumea de dincolo. Aceste locuri adânci erau văzute ca spații destinate ritualurilor șamanice, unde primii oameni încercau să comunice cu entități cosmice sau cu spiritele strămoșilor.
În acest context, copiii erau priviți ca ființe de tranziție – entități care existau la granița dintre lumea umană și cea spirituală. „Multe culturi indigene din întreaga lume, atât în istorie, cât și în preistorie, au considerat copiii drept ‘agenți activi’ – mediatori între această lume și entitățile care locuiesc în natura înconjurătoare, în lumea de dincolo și în cosmos,” explică Dr. Assaf.
Cercetătorii susțin că practici similare au existat în societăți indigene din Australia, în cultura San din deșertul Kalahari, precum și în civilizațiile Maya și Inca, unde copiii jucau un rol esențial în ritualurile de comunicare spirituală.
Această teorie este susținută și de dovezi provenite din societăți indigene în care copiii participă la căutări vizionare, ceremonii de vindecare prin transă și rituri de trecere. În anumite tradiții, se consideră că aceștia au o capacitate naturală de a percepe și interacționa cu forțele spirituale mai ușor decât adulții.
Un alt factor care ar fi putut contribui la experiențele mistice ale oamenilor preistorici în peșteri ar putea fi hipoxia – nivelul scăzut de oxigen cauzat de torțe și ventilația precară în adâncurile subterane. Unii cercetători propun că halucinațiile și stările alterate de conștiință provocate de lipsa de oxigen ar fi putut influența percepțiile primilor oameni, făcându-i să se simtă mai aproape de entitățile supranaturale.
Studiul subliniază faptul că majoritatea picturilor rupestre din paleolitic conțin modele geometrice și reprezentări de animale, în timp ce peisajele naturale sau plantele sunt rare. Această preferință pentru imagini simbolice sugerează un scop ritualic, mai degrabă decât unul pur artistic.
Descoperirile lui Assaf, Kedar și Barkai contrazic teoriile convenționale despre copilăria din epoca paleolitică. Dacă ipoteza lor este corectă, atunci copiii nu erau doar învățăcei pasivi, ci jucau un rol activ și semnificativ în cosmologia societăților preistorice. Prezența lor în peșteri ar fi avut un dublu scop: asigurarea armoniei spirituale și pregătirea lor pentru viitoarele roluri de conducere în comunitățile din care făceau parte.
