Rolul KGB în perioada lui Nichita Hruşciov
Comitetul securitatii statului(KGB) a fost serviciul de spionaj care a succedat, în 1954, celelalte agenţii de informaţii existente până atunci:Ceka, NKGB şi MGB. Acest ultim serviciu secret din existenţa URSS –ului a deţinut supremaţia în cea ce priveste gestionarea problemelor de securitate internă, spionaj extern şi poliţie politică.
Aprecieri în ceea ce priveşte influenţa politica internă a KGB
Rolul KGB-ului ca instrument de represiune în politica internă sovietică a variat în funcţie de viziunea fiecărui lider sovietic în parte. Toleranţa manifestată de KGB faţă de disidenţii politici din timpul lui Hruşciov a fost una pasageră. O dată cu venirea liderului sovietic Leonid Brejnev, arestările pe motive politice au crescut constant, manifestând o temporara scădere după invadarea Afganistanului de către trupele sovietice în decembrie 1979. Din 1986, în al doilea an de la venirea lui Gorbaciov la putere, KGB începe să reducă arestările politice.
Pe lângă arestări şi alte măsuri coercitive, KGB aplica pe scară largă metoda internării în ospicii a oponenţilor politici. Se urmărea prin această metodă discreditarea disidenţilor politici în ochii opiniei publice, prin etichetarea lor ca bolnavi psihici. Serviciile secrete au jucat un rol activ in indoctrinarea politica şi propagandă. Contactele cetăţenilor sovietici cu persoane venite din Occident trebuiau prin toate mijloacele restricţionate pentru a evita pătrunderea de spioni străini. Cenzura lucrărilor literare şi a întregului spaţiu mediatic era o altă activitate supervizată de agenţii KGB.
Tinând cont că doar KGB-ul era însărcinat cu adunarea de informaţii legate de mişcările dizidente, acest lucru a contribuit la o creştere enormă a influenţei sale în politica URSS. În timp ce biroul politic de conducere Politburo trasa strategii generale, KGB-ul beneficia de autonomie în luarea deciziilor cotidiene.
Chestiunea defectorilor
Succesele multor misiuni de spionaj întreprinse de KGB în perioda lui Nikita Hruşciov s-au datorat în mare parte defectorilor din serviciul american de informaţii CIA. Strategia de a infiltra spioni în agenţia de spionaj americană s-a dovedit pentru o lungă perioadă un mare eşec, mai ales după arestarea ofiţerului sovietic sub acoperire Willie Fisher de către FBI în 1957.
Din acest motiv, pentru un timp, defectorii au fost vitali pentru KGB. Cel mai de seamă dintre ei este considerat a fi agentul CIA din Berlinul de Vest, Alexandr Grigorievici Kopatzky, care a purtat diferite nume conspirative precum Erwin, Herbert şi Richard. Kopatzky a fost contactat de sovietici înca din 1949 şi antrenat de KGB în scriere secretă şi microfotografie. Pricipalul său scop în postul cheie ocupat la misiunea CIA din Berlinul de Vest, a fost să saboteze încercarea agenţiei de a recruta defectori sovietici. O altă contribuţie majoră a defectorului din Berlinul de Vest a fost să divulge numele a peste o sută de agenţi şi ofiţeri de informaţii americani detaşaţi în Germania de Est. Ca să scape de arestare, unii spioni americani au ales să devină agenţi dubli.Tot Kopatzky s-a ocupat şi de sprijinirea unor operaţiuni KGB de înşelare a CIA prin trimiterea de falşi defectori. În 1954, Kopatzky este arestat pentru conducere în stare de ebrietate, iar CIA a fost nevoită să-i schimbe numele în Igor Orlov pentru a-i păstra curat cazierul. Sub noul nume de Orlovreuşeşte să obţină cetăţenia americană şi să se mute cu familia în Washington. Cu toate că este identificat abia în 1961 ca fiind un defector, Kopatzky alias Orlovreuşeşete să scape din lipsă de probe.
Un alt defector american foarte util KGB-ului a fost şi sergentul American Robert Lee Johnson care defectat din Berlinul de Vest în 1953. Ulterior a fost convins de ofiterii KGB să revinăîn Occident ca spion. Între anii 1961 şi 1964, Johnson a reuşit să fotocopieze peste 1600 de documente militare strict secrete. Printre ele erau documente referitoare la planurile operaţionale ale trupelor SUA staţionate în Europa precum şi documente legate de producţia de arme nucleare americane. Johnson e arestat abia în 1964 după o informaţie venită de la defectorul KGB, Iuri Nosenco.
Defectori americani au fost şi din rândul Agenţiei Naţionale de Securitate(NSA). Este vorba de perechea de defectori Mitchell şi Martin, care obţin în 1960 azil politic în URSS. Cei doi sunt faimoși pentru declaraţia lor de presă prin care au dezvăluit că SUA sparge codurile de comunicare ale unor state aliate precum Italia, Franţa şi Turcia.
Defecţiunea din KGB a lui Anatoli Goliţîn din decembrie 1961 ce a avut loc la ambasada SUA din Helsinki, pe lângă celelalte defecţiuni din tabară CIA, a avut un efect negativ mult mai mare pentru serviciile secrete sovietice. Goliţîn a demascat o întreagă reţea de agenţi KGB infiltraţi în structurile CIA, precum şi metodele de recrutare şi antrenare folosite de spionii sovietici. Lovitura la adresa imaginii şi credibilităţii KGB era una deloc de neglijat.
Spionajul ştiinţific şi tehnologic al KGB
Când punem în discuţie extragerea de informaţii secrete din Occident din sfera ştiinţifică şi tehnologică KGB-ul avea rezultate destul de bune. Complexul militar-industrial a URSS din anii ’60a beneficiat de informaţii clasificate legate de avioane de vânătoare Phantom, rachete, motoare cu reacţie, cercetarea nucleară, computere, tranzistori, aparatură radio, produse chimice şi din metalurgie.
Toţi spionii erau mercenari şi nu aveau nici un aţasament politic faţă de URSS. Spionii aveau strânse contacte în compania General Electric. Pentru cercetările guvernamentale legate de energia nucleară, agenţii KGB au apelat şi la mercenari din cadrul Brookhave National Laboratory din New York. Compania NORTON era o altă sursa de informaţii pentru ansamble electronice, telecomunicaţii şi echipament militar. Pentru a perfecţiona producţia proprie de tranzistori, KGB a apelat la sursele sale din cadrul IBM.
Problema mai mare pentru KGB era să pună rapid în practică aceste noi informaţii. Nu erau suficienţi specialişti care să ştie să manipuleze aceste informaţii.
Pe ansamblu misiunea de spionaj ştiinţific şi tehnologic demarată de KGB poate fi considerată una de succes deoarece era de fapt singura cale de a obţine informaţii noi despre tehnologiile din Occident, având în vedere că URSS era într-un embargou tehnologic instaurat de SUA şi aliaţii săi europeni.
Influenţa KGB în politica externă promovată de Hruşciov în Cuba
În ceea ce priveşte culegerea de informaţii de la înaltul nivel al Administraţiei americane, KGB-ul nu a avut succes. Se pare că epoca de aur a fost atinsă o dată cu administraţia Roosvelt, când s-areuşit infiltrarea în proiectul Manhattan de obţinere a primei bombe atomice americane. Această lacună a KGB vine chiar în contextul crizei rachetelor din Cuba, cel mai periculos moment al Războiului Rece.
În lipsa unor rapoarte de calitate, KGB-ul a început să dea informaţii superficiale din tot felul de surse dubioase. Este şi cazul vestit al raportului eronat emis de directorul KGB, Alexandr Nicolaevici Şelepin la 29 iunie 1960. Directorul KGB îi transmitea lui Hrusciov o informaţie complet neverificată de la un oarecare ofiţer din NATO, precum că SUA este gată să declanşeze un război nuclear cu URSS având ca bază avantajul unui arsenal nuclear mult mai mare. Mesajul alarmist este luat în considerare de Hruşciov care începe să ameninţe pe americani cu rachetele sale cu rază lungă de acţiune.
Până la momentul izbucnirii crizei rachetelor în octombrie 1962, KGB-ul îşi va pierde o bună parte din influenţa sa exercitată asupra politicii lui Hruşciov în Cuba . Momemtul este marcat chiar de înlăturarea din funcţia de director KGB al lui Şelepin în decembrie 1961. Hruşciov la numit în funcţia de director KGB pe Vladimir Semiciastnii, în mare parte pentru a asigura o loialitate din partea KGB pentru deciziile luate în Cuba şi mai puţin pentru expertiza în politica externă. De altfel Hruşciov nu a solicitat nici macăr o evaluare a KGB cu privire la reacţia americană în legătură cu amplasarea rachetelor în Cuba. Singura intervenţie a KGB a fost pe 25 octombrie, când a recomandat Prezidiumului URSS retragerea instalaţiilor de rachete pentru a putea soluţiona criza. Cu toate acestea, Hruşciov a hotărât retragerea rachetelor abia după incidentul cu doborârea avionului de spionaj U-2.
Rolul KGB devine dn ce în ce mai confuz, iar acest aspect va afecta iremediabil politica externă a URSS, lipsind-o de viziune.
Surse:
Andrew, Christopher Maurice;Mitrochin, Vasili, The Sword and the Shield:The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB, New York, Ed. Basic Books, 1999, pp.176-189.
