Relatările unui martor ocular: Ziua de 23 august 1944 la SSI

Din luna martie 1944, Nicolae Trohani, fiind înaintat în grad de director în Serviciul Special de Informatii de pe lânga Presedintia Consiliului de Ministri, a fost atasat de catre directorul general de pe atunci al SSI, Eugen Cristescu, pe lânga cabinetul sau, unde îndeplinea, propriu-zis, atributiuni de secretar. Sarcina era usurata si de împrejurarea ca redacta si scria singur diferitele materiale si note.

Zi si noapte, la serviciu

Dupa primul bombardament anglo-american asupra Capitalei, din dimineata zilei de 4 aprilie 1944, Eugen Cristescu a plecat din locuinta sa personala (din strada Horei) si s-a instalat în "dispersare"-dupa termenul consacrat atunci de limbajul oficial-, în comuna Joita, de lânga Bucuresti, situata în apropierea filtrelor pentru alimentarea cu apa potabila a capitalei de la Arcuda. La Joita, Eugen Cristescu s-a mutat cu familia sa, ocupând vila confortabila a unui domn Costescu. Cum imediat dupa primul bombardament locuinta din Calea Mosilor nr. 115 a devenit de nelocuit, familia lui Nicolae Trohani-sotia si fiul-s-a evacuat la Sinaia, el ramânând singur în Bucuresti. La propunerea lui Eugen Cristescu, N. Trohani s-a mutat, cu dormitul, la sediul SSI ce functiona într-unul din blocurile, foste locuinte particulare, din str. Ionescu-Gion (fosta Columbelor), din apropierea Bisericii Lucaci. Astfel el era aproape în permanenta, zi si noapte, la serviciu, iar E. Cristescu, în functie de trebuintele serviciului, venea cam la doua zile, spre amiaza, la sediul central, de unde pleca catre seara pentru a se reîntoarce la Joita. Asa a început ziua de 23 august

În ziua de miercuri 23 august 1944, E. Cristescu a venit la sediul din str. Ionescu-Gion catre orele 15. Situatia militara era dintre cele mai critice, rusii începusera o noua ofensiva în ziua de sâmbata 19 august, frontul fusese spart la Iasi, si de luni 21 august-data la care N. Trohani se reîntorsese în capitala dupa o zi petrecuta la Sinaia-tancurile sovietice înaintau pe mai multe coloane spre Bacau.

În anticamera si în biroul lui N. Trohani asteptau mai multi sefi de serviciu si salariati care formau obisnuitul anturaj al directorului general. Primul, care intra de obicei, era lt. col. Traian Borcescu, seful sectiei de contrainformatii. În miercurea aceea, primul care literalmente "s-a repezit" în cabinetul directorului general a fost avocatul Florin Begnescu, mobilizat pe timpul razboiului cu gradul sau de locotenent de rezerva. Acesta era fiul unui cunoscut medic veterinar, autor a numeroase lucrari de specialitate si de popularizare, originar din Galati si care daduse fiului sau acelasi prenume pe care-l avea.  Fl. Begnescu activase în politica si facea parte din apropiatii lui Mihai (Misu) Ghelmegeanu, fost national-taranist si ministru de interne în ultimii ani de domnie ai lui Carol al II-lea. Eugen Cristescu, care în timpul guvernarii lui Armand Calinescu cultivase relatii cu cercurile apropiate de fostul prim-ministru, era în termeni buni cu M. Ghelmegeanu-în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, dar si mai înainte înca, o garda sub conducerea unui ofiter din SSI asigura paza personala a fostului demnitar în locuinta sa din Piata Gogu Cantacuzino (Gradina Icoanei) si mentinea, prin Fl. Begnescu, contacte în diferite cercuri politice. Audienta lui Fl. Begnescu la E. Cristescu a fost scurta. Iesind de la Cristescu, Begnescu a intrat în biroul lui N. Trohani, despartit prin hol de cel al directorului general, si, de fata fiind si lt.col. T. Borcescu si-a început relatarea cu urmatoarele cuvinte: "i-am spus sefului una ca i s-a oprit ceasul" si în câteva cuvinte i-a pus la curent pe cei de fata cu cele întâmplate-ca maresalul Ion Antonescu si Mihai Antonescu se aflau arestati la Palat. Borcescu, fara a declara sau a se trada ca stie ceva, a facut urmatoarea remarca, mai mult în forma de monolog: "de asta de azi dimineata garda a fost întarita la Palat si toti umbla forfota". Convorbirea nu a mai putut fi continuata. E. Cristescu, dupa ce încercase zadarnic sa intre în contact cu cele câteva posturi ale centralei secrete, nimeni neraspunzând, a plecat de îndata cu masina. N. Trohani nu l-a revazut decât mai târziu, seara. N. Trohani a ramas mai departe la birou, care între timp se depopula. Pe la orele 17 a venit în persoana Richter, seful Gestapoului din Bucuresti, care s-a interesat unde este Eugen Cristescu. Negasindu-l, a plecat. Catre orele 19, 30, printr-un telefon dat de un interpus, E. Cristescu îl roaga pe N. Trohani sa se întâlneasca cam "în dreptul încrucisarii Caii Mosilor cu Bd. Carol I".  Începuse sa se însereze, iar pe strazi era obisnuitul vacarm de vara. E. Cristescu si sotia sa se aflau într-o masina, iar în urma lor venea o a doua masina în care se afla generalul de jandarmerie Tobescu, ajutorul generalului Piki Vasiliu, subsecretarul de stat de la Ministerul de Interne. E. Cristescu confirma pe scurt cele relatate de Begnescu cu câteva ore mai devreme si spune ca din motive de siguranta personala nu avea intentia sa mai plece, în seara aceea, la Joita si ca ar vrea sa ramâna, momentan, în Bucuresti. Întelegându-i gândul, N. Trohani s-a oferit, spontan, sa-l gazduiasca-ceea ce Cristescu s-a si grabit sa accepte-si a fost condus, împreuna cu sotia si generalul Tobescu, în apartamentul sotilor Trohani din Calea Victoriei nr. 128 A, etajul II., apartamentul 13, în care locuiau parintii sotiei, dar care erau plecati la Sinaia. Din masura de precautiune, pentru ca soferii sa nu cunoasca locul de refugiu al lui E. Cristescu, s-a coborât din masini în Piata Amzei, spunându-li-se soferilor sa astepte acolo. Pe drum, sotia lui E. Cristescu, Teodora, spune confidential ca era multumita ca a putut sa-l scoata, din localul legatiei Reichului, pe sotul sau care se dusese acolo în dupa amiaza aceleiasi zile pentru a lua legatura cu diplomatii Germaniei. Dupa instalarea în respectivul apartament, E. Cristescu l-a mai rugat pe N. Trohani sa scoata din casa de fier a biroului sau toate dosarele si mapele ce le avea acolo si sa le puna într-un loc sigur, predându-le eventual mai târziu noilor autoritati ce se vor institui. Servieta cu dosarele   

Nicolae Trohani a luat apoi din Piata Amzei una din masinile lasate, celeilalte dându-i drumul, si s-a dus la sediul din str. Ionescu-Gion de unde a luat toate dosarele din locul indicat, facând doua pachete, iar restul l-a pus într-o servieta mare, de culoare maron, a lui E. Cristescu, cu care acesta circula când avea de prezentat dosare mai voluminoase. Aceasta servieta se pastreaza si astazi. Cum pe lânga dosare se aflau si câteva cutii cu tigari de foi-E. Cristescu nu era fumator, dar pastra astfel de tigari pentru a le oferi interlocutorilor de vaza-, le-a pus la un loc si pe acestea. Toata aceasta mica arhiva a fost transportata, pastrând aceeasi regula de precautiune prin parasirea masinii la o anumita departare de locul ales pentru depozitare, în strada Cometei nr. 60 (actualmente Caderea Bastiliei) într-un apartament locuit de bunul prieten si fost coleg de facultate Radu N.P. Guran, apartament a carui cheie o avea. Cu toate aceste misiuni, peste program, îndeplinite, N. Trohani s-a considerat liber si a dat urmare invitatiei la masa, în oras, primita cu câteva zile înainte de la varul sotiei sale, avocatul si conferentiarul universitar Jean H. Vermeulen. Întâlnirea era fixata în jurul orei 9, 30 seara la restaurantul gradina Mon Jardin,  care era în acele vremuri unul dintre localurile dintre cele mai la moda si în consecinta dintre cele mai scumpe. J. Vermeulen astepta la o masa împreuna cu un ofiter în uniforma, pe care l-a prezenta drept medicul militar Scarlat Longhin, cunoscut de pe atunci ca un bun dermatolog. Respectivii comeseni aflasera câte ceva, când la orele 10 seara radioul a transmis Proclamatia Regelui Mihai si lista noului guvern constituit de generalul Sanatescu. În jurul megafonului restaurantului se adunase un mic grup de tineri, din rândul carora a fost distins Radu Lebei-fostul director de cabinet al prim-ministrului ucis în septembrie 1939, Armand Calinescu, si mai apoi candidat la postul de director general al Sigurantei Statului, în iarna 1944-1945. Grupul în cauza s-a multumit sa aplaude mesajul regal, fara ca aceasta manifestare sa aiba vreun ecou deosebit în rândurile  numerosilor, la ora aceea, clienti ai restaurantului. Dimpotriva, se poate zice mai de graba ca auzindu-se confirmarea oficiala a ceea ce mai fiecare apucase sa afle, cel putin în parte, sub forma de zvon sau soapta, un sentiment de îngrijorare si-a facut loc în cugetul fiecaruia izvorât mai ales din necunoasterea a ceea ce va urma. Sub aceasta impresie s-a terminat mai repede masa. J. Vermeulen si N. Trohani s-au despartit de dr. S. Longhin si au plecat cu masina pâna în Piata Rosetti, de unde N. Trohani s-a dus pe jos în str. Ionescu-Gion, dormind de unul singur la sediul ramas pustiu al SSI. Peste noapte, N. Trohani a vorbit la telefon cu sotia sa, aflata la Sinaia, sfatuind-o insistent sa se mute din vila lor, situata în plin centru, pe Bd. Ghica nr. 12, la niste veri ce locuiau în Cumpatul, mai retras de principala artera de circulatie de pe Valea Prahovei. În dimineata de joi 24 august, considerând de datoria sa sa-si îndeplineasca oficiile de gazda fata de familia Cristescu, s-a dus pe jos la acestia, a trecut prin Piata Amzei, de unde a luat câteva lucruri pentru un mic dejun si s-a dus sa le ureze buna-dimineata musafirilor sai. Bombardamentele germane de represalii

Din primele cuvinte s-a dedus ca telefonul fusese intens folosit pentru diferite contacte. În timp ce se lua micul dejun au început primele bombardamente de represalii ale aviatiei germane, comandate de atasatul militar al aerului, Gerstenberg. Un obiectiv al acestui bombardament era Palatul principelui Barbu Stirbei, situat pe Calea Victoriei, peste drum de blocul în care înnoptase familia Cristescu. Barbu Stirbei se afla la Cairo si era emisarul Palatului pentru ducerea tratativelor cu aliatii în vederea încheierii unui armistitiu. Pe la ora 10, în mai multe valuri, avioane usoare germane au aruncat bombe incendiare si au atins cladirea anexa din fata Palatului Stirbei, distrugând-o.  În acea cladire functiona un magazin pe a carei firma scria "Desfacerea produselor de pe proprietatile principelui Barbu Stirbei". Lânga acea cladire se afla o alta, numai cu parter, în care locuia arhitectul G.M. Cantacuzino, casatorit cu una din cele doua fete ale principelui George Stirbei. Ambele cladiri au fost incendiate, în timp ce cladirea principala, din fund, a scapat aproape neatinsa.  E. Cristescu, sensibil la orice atac aerian, s-a hotarât sa grabeasca plecarea si mergând pe jos, strecurându-se pe strazi, printre alarme si bombardamente, a ajuns în blocul de pe strada Gogu Cantacuzino nr. 3 (azi str. Jean Louis Calderon, bloc prabusit la cutremurul din 4 martie 1977), unde la ultimul etaj avea un splendid apartament, ce ocupa doua niveluri, comandorul de marina Teodoru, atunci casatorit cu o suedeza, prieten intim al familiei Cristescu. Dupa o scurta sedere, N. Trohani si-a luat ramas bun de la familia Cristescu, pe Eugen Cristescu ne-maifiindu-i dat sa-l revada. Dupa o zi sau doua, N. Trohani a plecat cu masina lui J. Vermeulen, prin Târgoviste, la Sinaia unde a stat câteva zile, reîntorcându-se apoi în Bucuresti. Prezentându-se la serviciu, s-a dus împreuna cu T. Borcescu, la Prefectura Politiei Capitalei. Aici, noul prefect, numit la 23 august, lt.col. N. Cristea, l-a declarat retinut si l-a dus la etajul V, transformat în arest politic. Dintre functionarii SSI mai erau acolo sau au venit în scurt timp Eugen Haralamb si Fl. Begnescu. Se mai afla acolo guvernatorul Transnistriei, prof. Gh. Alexianu si doi dintre colaboratorii sai apropiati-Verencu si Romniceanu. La cererea lui N. Cristea, pe care-l cunostea înca de pe vremea când sef al Serviciului de Informatii era Mihail Moruzov, au fost predate dosarele încredintate de catre Eugen Cristescu, dosare adapostite în locuinta de pe str. Cometei. A fost retinuta, de catre N. Trohani, numai copia dactilografiata a memoriilor lui Armand Calinescu. Aceasta copie a fost mai apoi ridicata, din locuinta de pe Calea Mosilor a lui N. Trohani, cu prilejul unei perchezitii efectuate pe 20 martie 1945. La Prefectura de Politie a fost retinut aproximativ doua saptamâni, dupa care întregul grup a fost restituit serviciului, unde a continuat sa functioneze pâna în data de 20 martie 1945, când a intervenit o a doua arestare si internare în lagar, la Caracal, ce a durat pâna pe 22 decembrie 1945. Temporara eliberare a fost pusa în legatura cu arestarea lui Eugen Cristescu si a generalului Tobescu, gasiti în regiunea muntoasa din jurul Câmpulungului Muscel. Retinerea ar fi fost facuta cu scopul de a se împiedica o eventuala stabilire de contacte între fugarul E. Cristescu si alte persoane apropiate lui, dar ramase în Capitala. (Pe baza unor însemnari facute pe 19 martie 1979 de catre Nicolae Trohani) Nicolae Gh. Trohani-scurta biografie

Nicolae Gh. Trohani s-a nascut la 6/20 martie 1912, în Braila, si a decedat la 15 noiembrie 2003.

A urmat Liceul "Nicolae Balcescu" din Braila, absolvindu-l în 1930. În 1933 absolva Facultatea de Drept din Bucuresti, cu calificativul Magna cum laudae. Între 1934-1936 a fost avocat stagiar în Baroul Braila, iar din 1937, avocat definitiv. Din primavara anului 1936 s-a angajat ca functionar public la Serviciul de Informatii, pendinte pe atunci de Ministerul de Razboi, iar ulterior de Presedintia Consiliului de Ministri. În primavara anului 1944 a ajuns la gradul de director în cadrul respectivului serviciu. În timpul razboiului a fost trimis pe front din prima zi (22 iunie 1941) pâna în martie 1944-cu doua întreruperi:prima în iarna 1941/1942 si a doua în iarna 1942/1943 din cauza ranirii, la 11 noiembrie 1942, prin schija de avion, la Rostov. Pentru întreaga activitate din aceasta perioada a fost distins cu diferite medalii si ordine:ordinul Coroana Italiei, cu gradul Ufficiale (24 nov. 1938), Medalia de merit germana (14 aprilie 1942), Medalia Aeronautica, clasa III de pace (5 mai 1942), ordinul Coroana României cu spade, cavaler cu panglica de Virtute Militara (27 febr. 1942), ordinul Steaua României cu însemne civile, în gradul de cavaler (9 mai 1942), ordinul Steaua României cu spade, gradul cavaler (12 martie 1943), Scutul Crimeii (25 sept. 1943), panglica de Virtute Militara la distinctiunile de razboi (27 sept. 1943), medalia germana Lupta de iarna din Rasarit, medalia Crucea Comemorativa a celui de al doilea razboi mondial 1941-1945 (1996) si medalia Ordinului pentru Merit al Poloniei (1996). În cadrul Serviciului Special de Informatii a functionat pâna în ziua de 20 martie 1945 când a fost arestat, din consideratiuni politice. Dupa o internare de doua luni în lagarul de la Caracal a fost transferat în închisoarea politica de la Malmaison (Bucuresti), de unde a fost eliberat pe 22 decembrie 1945. În ziua de 10 iunie 1948 a fost ridicat de autoritatile de ocupatie sovietice si dus în URSS, în diferite lagare din regiunea Mordvina. Pe 1 decembrie 1955 a fost restituit României, internat la Gherla, si eliberat în ziua de 5 iulie 1957. Dupa eliberare a lucrat în cadrul centralei România-film, mai întâi la serviciul contabilitate, iar apoi ca economist. Dupa pensionare, în 1974, a lucrat ca translator la Ambasada Greciei din Bucuresti, pâna la 30 iunie 1999... muncind astfel pâna la vârsta de 89 ani... dar întotdeauna cu placere si constiinciozitate. O COMPARAŢIE 1.Pe baza celor consemnate de Cristian Troncota în lucrarea "Eugen Cristescu asul serviciilor secrete românesti.Memorii 1916-1944", Bucuresti, 1995:

Ziua de 23 august 1944

Ora 11.00     -Snagov, Consiliu de Ministri (p. 289) cca 14.00-Eugen Cristescu primit de maresalul Ion Antonescu, expune situatia. -Eugen Cristescu se duce acasa, îsi ia sotia si manânca la Cina (p. 290) 17.00-E. Cristescu merge acasa, pentru tratament la o masea (p. 290) -informat ca M. Antonescu si Maresalul sunt în discutii la Palat (p. 290) -Borcescu stia ceva, dar confuz 18.00-conferinta E.C. cu sefii de sectie, la SSI, aranjata prin telefon de la Snagov -suna la telefon gral Tobescu, chemându-l pe E. Cristescu la el (p. 290)    -col. Siminel continua discutiile în conferinta (p. 291)  E. Cristescu se duce la gral Tobescu (p. 291) -printr-un telefon de la un agent afla ca discutiile continua la Palat (p. 291) -gral Vasiliu îl cheama la Palat pe E.C. în numele Maresalului, dar E.C. nu se duce (p. 291) -E. Cristescu se duce la Legatia Germana, mai târziu vine si sotia sa precum si gral Tobescu (p. 292-295) 22.00-22.30-E. Cristescu pleaca de la Legatia Germana cu sotia si gral Tobescu (p. 296) -E. Cristescu se duce la Istrate, la Wagons Lits, apoi pe la ing. Melinte care nu era acasa (p. 296) -telefon la SSI pentru a se întâlni în oras cu N.T. (p. 296) -E. Cristescu cu sotia si gral Tobescu se duc în apartamentul din calea Victoriei al lui N.T. unde dorm peste noapte (p. 296)

Ziua de 24 august 1944

Ora

9.30-se da alarma aeriana, încep bombardamentele (p. 296) -N.T. comunica prin telefon de la servici de atac aerian german de la Focsani (p. 296) -E. Cristescu cu sotia se duc la comandorul Aurel Teodoru, unde stau pe 24 si noaptea lui 24 spre 25 august. Sunt vizitati în doua rânduri de N.T. (p. 296) -vorbeste la telefon cu Borcescu (p. 297) -25 august dimineata, pleaca cu o masina a fratelui Mircea Cristescu la Joita (p. 297) 2. Dupa însemnarile lui Nicolae Trohani, 19 martie 1979 Ziua de 23 august 1944 15.00-Eugen Cristescu vine la SSI  -Florin Begnescu intra primul la Eug. Cristrescu, anunta arestarea Antonestilor de catre Rege  -cca 15.20-E. Cristescu pleaca cu masina. -17.00-vine Richter, seful Gestapoului german din Bucuresti. Il cauta pe Cristescu, dar negasindu-l pleaca imediat  -spre ora 19, 30-telefon printr-un interpus de la E. Cristescu de a se întâlni cu N.T. la intersectia Mosilor cu Bd. Carol  -întâlnirea E. Cristescu cu sotia într-o masina, gral. Tobescu în alta masina, cu N.T. -instalarea în apartamentul lui N.T. din Calea Victoriei  -N.T. se întoarce la SSI pentru a lua dosarele din casa de fier  -Ducerea dosarelor de catre N.T. pe strada Cometa. -21.30-N.T. la Mon Jardin -22.00-Comunicatul regelui la radio  -cca 23.00-N.T. se întoarce la SSI pentru a dormi  -N.T. vorbeste la telefon cu sotia, la Sinaia  Ziua de 24 august 1944 -a.m.-N.T. merge în Calea Victoriei unde se aflau E. Cristescu cu sotia -încep bombardamentele germane pe când luau micul dejun  -10.00-valuri de avioane germane care bombardeaza  -se duc la comandorul de marina Teodoru de pe str. G. Cantacuzino nr. 3 -despartirea lui N.T. de familia Cristescu. Nu se vor mai revedea niciodata