Regele Mihai: Nu am vândut Ordinul de la Stalin familiei Rockefeller
Săptămânalul Moskovskie Novosti a publicat, în numărul său din 3 mai 2005, interviul pe care Regele Mihai l-a acordat corespondentului Veaceslav Samoșkin.
Înălțimea Voastră, Regina Maria, bunica Domniei Voastre, a fost nepoata lui Aleksandr al II-lea. Ați simțit rădăcinile rusești?
- Majoritatea caselor regale europene sunt unite între ele prin legături de rudenie. Nu pot spune că am simțit o legătură deosebită cu Casa Imperială a Rusiei. Dar, bunica mea a scris deseori despre Rusia, iar soarta tragică a familiei țariste a făcut-o să sufere mult. Să nu uităm că Nikolai al II-lea a fost aliatul nostru. Am crezut în sprijinul lui și am încredințat averea noastră - atât cea personală, cât și de stat - spre păstrare Rusiei. Toate astea au dispărut fără urmă. Și mai țin foarte bine minte repulsia profundă a bunicii față de grozăviile stalinismului.
- Ați avut ocazia să vizitați până acum Rusia?
- O singură dată și numai până în Crimeea, în timpul războiului. Mareșalul Antonescu m-a însărcinat să întreprind o inspecție a trupelor românești. Din considerente de principiu am refuzat, însă, să merg în Transnistria, unde se afla administrația românească. Nici eu, nici principalele partide nu au fost de acord cu participarea României la război dincolo de granițele Basarabiei. Antonescu avea însă alte înțelegeri cu Hitler.
- În ce circumstanțe ați preluat conducerea complotului împotriva lui Antonescu? Care este, în general, importanța datei de 23 august 1944 în istorie?
- Nu o dată am spus că actul de la 23 august a fost nu doar o schimbare a aliaților - de la Germania la coaliția antihitleristă. Pentru mine, a fost un act de factură morală. România nu dorea să fie parte a coaliției hitleriste. Ea a fost obligată, mai ales după Pactul Ribbentrop - Molotov. Iar tatăl meu (Carol al II-lea, înlăturat de la tron de mareșalul Antonescu la 6 septembrie 1940 - n. MN), până în ultima clipă, a încercat să prevină atragerea României în război și chiar a încercat să încheie o alianță cu URSS. Actul de la 23 august a scurtat războiul și a salvat multe vieți. Dar nu a salvat România de dictatura comunistă. Principala mea grijă a fost să păstrez independența țării. Nu am cerut nici un fel de avantaje din partea aliaților, am cerut doar respect. Dar nu a fost să fie: Stalin a hotărât să impună României un guvern care-i era străin, iar țările occidentale nu au fost pregătite să prevină acest lucru. Conștiința mea este curată: am făcut tot ce am putut pentru a împiedica instaurarea dictaturii comuniste.
- Ați fost unul dintre cei cinci străini care au primul Ordinul Victoriei, cea mai înaltă distincție sovietică. Au circulat zvonuri că ați vândut-o familiei Rockefeller...
- Întotdeauna am privit Ordinul Victoriei ca pe o recunoaștere a ceea ce a făcut România în numele coaliției antihitleriste. Am primit distincții înalte și de la alți aliați. Ordinul Victoriei l-am purtat mereu la manifestări oficiale legate de URSS, așa cum, de altfel, protocolul o cere. Și nu l-am vândut nimănui, este întreg- întreguț și se păstrează în biroul meu de la Versoix.
- Au existat numeroase speculații legate de averile scoase, se spune, de Majestatea Voastră după abdicare...
- Una din invențiile regimului comunist se referă la evacuarea patrimoniilor din țară. Realitatea este foarte simplă: o mare parte din proprietățile mele a fost furată de regimul comunist. România a devenit săracă nu pentru că bogățiile ei au fost duse peste hotare, ci pentru că au fost prost gospodărite. Mi s-a permis să-mi iau doar lucrurile personale.
- Păstrați vreo supărare pe Rusia, ca moștenitoare a URSS?
- Nu am nici un fel de sentimente urâte față de Rusia de astăzi. Dar aș fi vrut ca ea să recunoască: unele dintre acțiunile Uniunii Sovietice au fost deosebit de îngrozitoare pentru români. Și, firește, aș dori condamnarea oficială a pactului Ribbentrop - Molotov.
- A existat posibilitatea restaurării monarhiei după căderea regimului Ceaușescu?
- Am spus mereu că restaurarea monarhiei este problema românilor. Singurul lucru asupra căruia am insistat: ca această chestiune să fie dezbătută liber, fără condiții preliminare și fără falsificarea istoriei.
- În ce constau, în opinia dumneavoastră, avantajele sistemului monarhic?
- Monarhul este echidistant de partidele politice. Este arbitru în bătălia politică. Grija lui cea mai mare sunt interesele naționale ale statului.
- Cum apreciați colaborarea cu Rusia?
- Nu există piedici pentru bune relații. A trecut vremea împărțirii Europei pe sfere de influențe. Putem colabora, putem fi vecini buni, în pofida faptului că nu mai avem graniță comună - cu condiția să ne respectăm unii pe alții.
- Ce faceți toată ziua? Vă scrieți memoriile?
- Dimineața citesc presa, parcurg corespondența. Îmi scriu mii de români din toată lumea. Multe rugăminți, inclusiv ajutor material. Dar, din păcate, nu am asemenea posibilități. În privința memoriilor, în general nu prea am înclinații spre scriere. Au ieșit câteva cărți cu amintiri, dar ele au fost scrise de ziariști.
- Cum vă simțiți după prăbușirea comunismului și revenirea în țară - învins sau învingător?
- Nu privesc istoria țării ca pe o bătălie personală, și, de aceea, nu m-am considerat niciodată nici învins, nici învingător. Cred că, într-un final, întreaga națiune română a ieșit învingătoare - după ce a fost înlăturată dictatura comunistă și și-a redobândit independența absolută. Când, după mulți ani de refugiu, m-am întors la Palatul Elisabeta, chiar în acea încăpere unde am fost silit să abdic de la tron, am simțit triumful istoriei. Și mă aflu aici ca simbol, dacă vreți, al eliberării țării noastre de toate necazurile și relele care s-au abătut, cândva, asupra ei.
Cine au fost personalitățile internaționale decorate de Stalin cu Ordinul Victoriei
L-am întrebat pe corespondentul săptămânalului Moskovskie Novosti, Veaceslav Samoșkin (foto dreapta), de unde i-a venit ideea acestui interviu:
- Regele Mihai este una dintre cele cinci personalități internaționale pe care Stalin le-a decorat cu Ordinul Victoriei, ce simbolizează înfrângerea Germaniei hitleriste.
- Care sunt celelalte patru personalități internaționale care au primit acest Ordin?
- În același an, 1945, au fost decorați generalul Dwight D. Eisenhower (devenit președinte al SUA, în 1953), generalul Bernard Montgomery (care a condus trupele britanice), Iosip Broz Tito și generalul polonez Rol-Jimerski. Regele Mihai a primit, cu aceeași ocazie, și un avion sport - PO-2 -, pe care l-a lăsat în țară.
- Se spune că este un ordin cu multe briliante. Cum arată decorația?
- Este o stea în cinci colțuri, care are în mijloc, înscrisă într-un cerc, imaginea Pieței Roșii. Pe margini și în centru, steaua este bătută în briliante.
(A consemnat Eugenia Cristea)