Războiul țăranilor germani
Ideile lui Martin Luther se răspândeau într-un ritm rapid, grație atât tiparului, cât și strădaniilor autorului care avea grijă să își popularizeze ideile constant, prin pamflete sau foi ilustrate. Iar ideile au prins la public, deși erau departe de a fi strict logice și coerente.
Au prins în principal pe fondul contextului socio-economic, marcat de o creștere a populației și scădere a resurselor, precum și de numeroasele conflicte politico-religioase dintre cavaleri, prinți, orașe și împărat. Se dezvoltase în bună măsură o atitudine antipapală și anticlericală care a dus la mișcări în multe orașe, cerându-se reformarea clerului și a vieții religioase și sociale. Mișcările s-au extins mult în perioada 1521-1524, culminând cu o mare răscoală socială și politică. Protestantismul era doar una dintre fațetele acestui eveniment.
Între 1524-1526 se revoltă țăranii, și nu numai, din sud-vestul până în nord-estul Germaniei. Războiul țărănesc german, cum este cunoscut în cărțile de istorie, a fost multă vreme sursa unor ample dezbateri. Dacă istoricii marxiști îl considerau un fel de revoluție burgheză timpurie, cu timpul a început să se pună accent pe un concurs de factori economici, politici și ideologici.
Mișcarea a început cu o serie de revolte mai mici, precum cea condusă de Piper von Niklashausen, chiar cu mult mai devreme, în 1476, suprimată de peiscopul de Würzburg, sau răscoalele Bundschuh, izbucnite periodic între 1493-1517, revolta lui Conrad din 1514 și altele. Tumultul s-a făcut apoi simțit în regiunea Pădurea Neagră, în zona Lacului Constanz, iar în cursul anului 1525 s-a răspândit în Suabia, Franconia, Thuringia și Saxonia, ba chiar și în Prusia estică.
Pe la 1525, aproximativ 300.000 de țărani erau înarmați, iar armatele nu erau tocmai dezorganizate. Ba dimpotrivă, unele erau conduse chiar de nobili, cum ar fi faimosul Götz von Berlichingen. Succesele nu au întârziat să apară. În sud-vestul Germaniei, autoritățile au fost cuprinse de frică și au capitulat rapid, în mare parte și pentru că prinții șvabi erau prin Italia alături de împăratul Carol al V-lea care se afla în luptă cu Francisc I al Franței. După victorie, prinții s-au întors însă acasă, organizarea lor net superioară asigurându-le victoria și împotriva țăranilor, spulberați pe câmpul de luptă.
Unii dintre liderii acestor răscoale proveneau din straturile de jos ale populației urbane, ba mai mult, țăranii avuți, nu membrii păturilor sărace au fost cei care au stat în fruntea oștilor. Cauzele acestor mișcări au fost multiple. Pe de o parte, elementele economice au jucat un rol decisiv:presiunea privind exploatarea resurselor și mai ales a pământului, inegalitățile din rândul comunităților țărănești, încercarea stăpânilor de a creste taxele și asuprirea politică a comunităților (Gemeinde).
De asemenea, transformările pe plan religios au fost și ele esențiale. Luther a pus sub semnul îndoielii legea divină, ceea ce aavut desigur un impact asupra percepției statutului claselor de jos. Influența reformei este vizibilă de pildă într-un document numit “12 articole ale țăranilor șvabi”, lege pe care o adoptă parlamentul țăranilor de la Memmingen în 1525. Primul articol stipula dreptul comunității de a-și alege propriul pastor care să predice Evanghelia. Apoi urma o mulțime de articole legate de rente, arende, muncă, folosirea resurselor, pedepsirea crimelor etc. Un alt articol menționa faptul că totul ar trebui organizat conform Scripturii, carte de căpatâi pentru legislație.
Fiecare zonă avea însă particularități în program. Șvabii erau moderați. Franconii atacau mai tare privilegiile nobililor și ale clerului, ceea ce le-a adus și aliați, și anume pe orăsenii din Rothenburg-ob-der-Tauber. Catedrala Chapter din Würzburg a fosr asediată, dar salvată în ultima clipă prin intervenția prinților. În Thuringia, Thomas Müntzer înființeaza un fel de regim teocratic egalitarist, cu multe prevederi radicale, dar din nefericire alianța dintre țărani și orăseni a fost înăbușită într-un mod brutal, iar liderul acesteia imediat executat.
Țăranii din zona Rinului Superior au încercat în zadar să încheie o pace cu autoritățile, majoritatea împărtășind soarta lui Müntzer. Orașele libere imperiale din sudul Germaniei au reușit să mențină ordinea, dar cele teritoriale din nord s-au aflat într-o permanentă agitație. Michael Gaismar, care a elaborat la Tirol un soi de constituție egalitară creștină, va conduce ultima revoltă țărănească, în 1526 pe domeniile Habsburg și Salzburg.
Ce au dorit țăranii și orășenii în toată această poveste? Au dorit schimbări sociale și economice care să-I favorizeze și care să fie în spiritul noilor idei dezvoltate de luteranism, anume o ordine bazată pe litera Scripturii. Într-un fel acțiunile lor se fondau pe viziunea unei ordini divine care trebuia aplicată și pe plan laic, dar nu prin filtrul clerului. Până la un punct am putea spune că era într-un fel o mișcare medievală utopică, dar fiind cereri atât de diverse și legate de modificări de amploare, mai degrabă am numi-o o încercare de revoluție socială. Date fiind durata și relativa coerență în programe și desfășurare, nici niște simple rebeliuni nu le putem considera.
Revolta împotriva abuzurilor sistemului existent a eșuat, una dintre consecințe fiind creșterea puterii conducătorilor teritoriali. Dacă Reforma religioasă a direcționat războiul țărănesc, la rândul său razboiul a deviat Reforma. Chiar Luther i-a criticat pe țărani din pricina acțiunilor intreprinse, dar și pe prinți, scriind lucrarea “Prevenirea păcii”.
Pe vremea când predica la sud de Harz și era cât pe ce să fie ucis, mai scrie o puternică diatribă, de data aceasta aducându-I întro lumină foarte bună pe țărani. “Impotriva jefuirii și uciderii maselor de țărani” este lucrarea care a încheiat opera de popularizare întreprinsă de Luther. În esență, Luther pleda pentru egalitarism. Adresându-se în mod egal tuturor claselor, acesta s-a folosit de Biblie pentru a-și argumenta ideea unei ordini lumești care se putea susține prin autoritatea laică, nu religioasă. Dar aceste idei egalitare destul de radicale pentru vremea respectivă vor rămâne oarecum sectare, spre deosebire de reforma princiară a lui Luther.
