Războiul roşu începe
22 iunie 1941. Putea să fie o zi obişnuită dintr-un război mondial, dar conducătorul Germaniei a decis că a sosit momentul confruntării ideologice cu lumea comunistă din URSS. A început o nouă formă de confruntare militară în care singura regulă valabilă era că nu existau reguli şi se dorea nimicirea completă a celeilalte părţi. Nu exista nimic sfânt şi nu exista noţiunea de milă pentru femei, bătrâni sau copii. Germania a aruncat în luptă, împreună cu aliaţii, 3, 5 milioane de oameni. Iosif Vissarionovici Stalin s-a pregătit temeinic şi a mobilizat peste patru milioane. Tancul urma să fie arma manevrelor rapide şi se înfruntau 3.500 cu peste 8.000 sovietice. Atacul german, zis prin surprindere, a dus la nimicirea a 1.489 de avioane cu stele roşii numai la sol. Luftwaffe a deschis drumul armatei germane adânc în teritoriul sovietic şi astfel s-a putut ajunge până la Moscova. Se pune întrebarea logică asupra cauzelor ce au dus la îngrămădirea aparatelor de zbor pe aerodromuri de lângă frontieră, în locuri imposibil de apărat în cazul unui atac inamic în forţă. Răspunsul este unul simplu:Iosif Stalin a dorit cucerirea Europei pentru răspândirea universală a comunismului. Planul era perfect realizabil dacă se trecea de armata germană, restul continentului urmând să cadă ca un măr copt. Agenţii Cominternului erau pregătiţi să asigure diversiuni şi apoi să preia puterea în noile republici socialiste. Au fost deplasate, după date comuniste, 34 de divizii de tancuri spre vest, echipate inclusiv cu temutele T-34 şi KV-1. Divizia 22 de tancuri se afla pe graniţă şi corpuri întregi de paraşutişti erau mobilizate. Corpul 3 desant aerian era orientat spre România. Tancul a fost şi este o maşină a marilor ofensive, apărarea fiind ceva trecător. Spre frontieră erau împinse şi masivele KV-2, tunurile de calibrul 152 mm fiind perfecte pentru nimicirea fortificaţiilor germane. Tunurile grele ar fi deschis drumul maselor de BT-uri, tancuri concepute special pentru a manevra în mare viteză pe drumuri bune. Flota Mării Negre era gata să debarce în România divizii de infanterie. Dictatorii de la Moscova şi Berlin doreau o Europă plină de lagăre şi s-au pregătit intens pentru nenorocirea oamenilor de rând. Au reuşit să provoace aproape patru ani de masacre poate fără precedent în istoria umanităţii. Războiul era dus împotriva armatelor inamice, dar poliţiile politice se ocupau de purificarea populaţiilor cucerite, eliberate în limbajul epocii.
România a intrat în conflict alături de Germania pentru eliberarea teritoriilor ocupate în 1941. Nu exista altă soluţie pentru o ţară mică, prinsă între coloşi opuşi ideologic. Fusese atacată în 1940 fără să existe vreo provocare şi pierduse două provincii. Neutralitatea? Ar fi fost o soluţie perfectă dacă în regiunea Prahova n-ar fi existat ţiţei din belşug pentru maşina de război germană. Uniunea Sovietică a făcut totul pentru a demonstra că Prutul nu înseamnă decât o simplă gârlă în calea viitoarelor expediţii triumfătoare ale Armatei roşii a muncitorilor şi ţăranilor. Împuşcarea grănicerilor români, raiduri de recunoaştere cu aviaţia şi aducerea a şase divizii de tancuri demonstrau că neutralitatea era un vis frumos doar pentru naivi. Corpul 9 infanterie era pregătit în Crimeea pentru a fi debarcat pe litoralul românesc. Nici Dunărea nu era mai prietenoasă. Exista o flotilă fluvială compusă din vreo 70 de nave militare. Diviziile 25 şi 52 infanterie ar fi copleşit în mod sigur apărarea românească din Dobrogea. Cele patru distrugătoare româneşti reprezentau a forţă nesemnificativă în comparaţie cu flota maritimă sovietică. Iosif Stalin era un conducător meticulos şi a împins spre Prut unităţi NKVD pentru escortarea viitorilor sclavi români ai socialismului. Întreaga Divizie 4 a NKVD se afla la fruntariile României. Diviziile poliţiei politice sovietice erau motorizate şi aveau în dotare autoblindate şi obuziere. Se ştie că obuzierul este o gură de foc cu o mare putere de distrugere, perfect pentru neutralizarea luptătorilor aflaţi în tranşee. Era o armă perfectă pentru ofensivă împotriva detaşamentelor izolate deja de valul Armatei Roşii.
Luna iunie 1941 a fost marcată de o adevărată cursă a înarmărilor pentru o invazie în adâncimea teritoriului inamic şi ambele tabere au neglijat apărarea sau au făcut unele dezinformări prin lucrări de fortificaţii în raioane secundare. Sârma ghimpată, ieftinul obstacol din calea infanteriei, a fost scoasă de militarii germani şi sovietici chiar pe 21 iunie. Încurca deplasarea coloanelor de atac. Industria sovietică realiza noi nave de mari dimensiuni pentru dezvoltarea ofensivei la nivel continental. Planul ofensiv a fost recunoscut chiar de către Iosif Stalin într-o scrisoare către aliaţii occidentali. A recunoscut că trupele sovietice au primit atacul german în poziţii prea avansate, ceea ce a dus la pierderi grele. Teoriile cu lipsa de pregătire şi cu asaltul prin surprindere rămân simple poveşti ale aparatului de propagandă.
Ideile politice nenorocesc civilizaţia şi fericirea.
