Războiul Rece: Ofensiva diplomaţilor-spioni …a atins, după al Doilea Război Mondial, cote din cele mai înalte.

Sub „acoperirea” de consul general al URSS la New York (1941-1946), principala sarcină a lui Anatoli Antonovici Iatscov (1913 – 1993), a fost de a obţine informaţii referitoare la “proiectul Mannhattan”. În cadrul acestor acţiuni, a condus o reţea de „spioni atomici”, între care Harry Gold, Alexander Feklisov, Klaus Fuchs. A conlucrat cu soţii Rosenberg. În momentul judecării şi condamnării celei mai mari părţi din membrii acestei reţele, faptul că se bucura de imunitate diplomatică a făcut ca Iatscov să nu compară în faţa instanţelor americane, dar a trebuit, în 1946, să părăsească SUA. Ulterior, Iatscov a continuat să activeze în domeniul spionajului ştiinţific şi tehnic, în unele ţări din Europa şi Asia. Informaţiile obţinute de Iatscov au permis producerea în URSS de armament nuclear pe bază de uraniu şi plutoniu. I s-a acordat titlul de “Agent onorabil al securităţii de stat” a URSS.

DiplomatulVitali Iurcenko, agent KGB, a acţionat ca fals defector în SUA. „Cazul Iurcenko” a fost folosit apoi de sovietici pentru a ridiculiza CIA, capacitatea si mijloacele sale, dar şi administraţia Reagan.

EvgheniIvanov (1926 –1994), agent în Marea Britanie, a fost implicat în cazul “cazul Profumo”.

Acţionând sub acoperirea de membru al Misiunii comerciale a URSS la Londra, Ghenadi Kotov obţine succese în domeniul spionajului tehnico-ştiinţific, transmiţând 600 de rapoarte.

În acelaşi timp, s-au înregistrat şi numeroase cazuri de defectare ale unor diplomaţi-spioni sovietici.

Unul dintre primele a fost acela al lui Vladimir Petrov (1907-1966) care activaseactivează ca spion în cadrul ambasadelor URSS din China şi Australia. Defectează pentru serviciul de informaţii australian. Ca represiune, KGB o arestează pe soţia lui Petrov, care nu ştiuse nimic de intenţiile de defectare ale acestuia, şi o urcă cu forţa într-un avion al liniilor australiene, dar, la prima escală, gărzile australiene, prevalându-se de faptul că şi doamna Petrov solicitase azil, o eliberează. În 1956, Vladimir Petrovîşi publică memoriile sub titlul Empire of Fear.

Un diplomat de rang înalt care a spionat pentru serviciul de informaţii englez MI5, defectând apoi a fost Oleg Antonovich Gordievski(1938-). După ce urmează Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova, Gordievskyeste recrutat de KGB în 1963 şi trimis în misiune sub acoperire diplomatică în Danemarca. Dezamăgit de politica sovietică, mai ales după invazia în Cehoslovacia (1968), contactează serviciul MI6, cu care colaborează în perioada de după 1982, când este numit rezident în Marea Britanie, conducând activitatea agenţilor pentru URSS din această ţară. O importantă contribuţie a sa este preîntâmpinarea unui conflict nuclear care risca să se declanşeze în urma exerciţiului NATO „Able Archer 83”, ca reacţie a politicii „paranoide” a conducerii sovietice cu privire la o eventuală „primă lovitură” a NATO. Cu privire la acest pericol este informat Mihail Gorbaciov, devenit conducător al PCUS. În mai 1985, Gordievskyeste rechemat la Moscova şi interogat cu duritate. Este posibil ca de defectarea sa să fi informat agentul infiltrat („cârtiţa”) Aldrich Ames. I se aduce la cunoştinţă că nu va mai lucra niciodată în exterior. Gordievsky reuşeşte să avertizeze MI6 cu privire la situaţia sa. Este elaborat un plan de evadare care este pus în aplicare în iulie 1985, când, cu ajutorul unui membru al Ambasadei Marii Britanii la Moscova, reuşeşte să treacă în Finlanda şi apoi în Norvegia. În URSS, este condamnat la moarte, sentinţă care nu va fi anulată nici de autorităţile post-sovietice. Familia lui Gordievsky este adusă în Anglia şase ani mai târziu, la intervenţia primulului-ministru, Margaret Thatcher, într-o întâlnirecu Gorbaciov. În anii 1990, Gordievskypublică o serie de volume despre KGB, în colaborare cu Christopher Andrew:KGB:The Inside Story (1990), Instructions from the Centre:Top Secret Files on KGB Foreign Operations, 1975–85 (1991), precum şi autobiografia Next Stop Execution (1995). Este decorat cu ordine britanice. În 2007, Gordievskyprezintă simptome de otrăvire, susţinând că această acţiune se datorează serviciilor secrete ruse.

Anatoli N. Filatov a fost recrutat în Algeria, în 1976, cu ajutorul unor fotografii compromiţătoare care ilustrau „aventurile” sale sexuale. Activând în cadrul Ministerului de Externe sovietic, a fost arestat, în 1978, sub acuzaţia de spionaj pentru Ambasada SUA de la Moscova, cu care comunica cu un echipament tehnic deosebit de performant. A fost executat.

Arkadi Nikolaievici Şevcenko (1930 –1998)a fost diplomatul sovietic la ONU cu cel mai înalt grad care a defectat în Vest.

Trădători

Lista diplomaţilor-spioni din diferite ţări vestice care au acţionat pentru URSS, care pot fi consideraţi trădători, este deosebit de amplă.

Diplomatul britanicWilliam Christopher John Vassal (1924-1996) a fost spion pentru URSS (KGB). Ofiţerul, diplomatul suedez Stig Wennerström (1906-2006)a fost spion pentru Germania (Abwehr), URSS (GRU), SUA în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi Războiul Rece. Activitatea de spionaj a lui a fost considerată drept „cea mai grea lovitură suferită de Suedia în toată istoria sa”.

Activitatea de spion a diplomatului american Stephen FelixBloch pentru URSS (KGB) a dat loc la „cel mai mare scandal de spionaj”, după chiar expresia Departamentului de Stat al SUA. Bloch îndeplinise funcţia de însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA în Austria (1983-1987). În această calitate, avusese acces la unele din cele mai secrete documente, referitoare, de exemplu, la strategiile prevăzute de americani în negocierile de dezarmare cu URSS, comunicări informative despre situaţia din URSS, documente referitoare la ajutorul economic pe care SUA urma să îl acorde ţărilor din Estul Europei în cazul ieşirii lor din sfera de influenţă sovietică. De asemenea, Bloch a jucat un anumit rol şi în transmiterea de tehnologie de vârf către statele din Blocul de est. Se pare că el acţionase din motive personale, simţindu-se frustrat că nu fusese numit la conducerea Ambasadei SUA din Austria. Şi totuşi, el nu a apărut în faţa justiţiei pentru activitatea sa de spionaj, căci organele de anchetă nu au reuşit să descopere documente care să se refere direct la activitatea sa de agent. Ulterior, B. a fost judecat în SUA pentru furturi din magazine.

Diplomatul norvegianArne Treholt (1942-) a activat ca agent pentru URSS (KGB) şi Irakîn calitate de consilier diplomatic în cadrul delegaţiei Norvegiei pe lângă ONU şi în conducerea Ministerului de Externe. Potrivit declaraţiei ministrului Apărării al Norvegiei, el„cauzase prejudicii ireparabile sistemului de securitate” al ţării sale. În 1992, Treholteste eliberat şi emigrează în Rusia, unde devine un prosper om de afaceri. În 2004, îşi publică memoriile sub titlul Boundary lines .

Ofiţer CIA, David Barnett (1933-), a fost trimis, sub acoperire diplomatică, în Indonezia.

În perioda 1976-1977, în schimbul unor sume de bani, a dat informaţii clasificate sovieticilor, între care lista celor 30 de agenţi CIA care operau sub identităţi false în URSS. A fost arestat în 1981 şi condamnat la 18 ani închisoare. Cazul lui Barnetta fost considerat mulţi ani cea mai adâncă penetrare în interiorul CIA.

Diplomatul norvegianGunvor Galtung Haavik(1912 –) a fost demascat ca spion pentru URSS pe baza depoziţiilor lui Oleg Gordievski.

Şi membrii ai „grupului de la Cambridge” au spionat din posturile diplomatice pe care le-au ocupat la un momemnt dat.

Astfel Kim Philbyactivează în domeniul diplomatic în Turcia, Albania, iar, din 1949, este secretar I la Ambasada Marii Britanii în SUA. George Blake şi-a început cariera la misiunea diplomatică a Marii Britanii din Seul, capitala Coreii de Sud. Este capturat de trupele nord-coreene şi, împreună cu ceilalţi diplomaţi vestici, este internat într-un lagăr, unde se pare că a fost supus, cu voie sau nu, unei operaţii de „spălare a creierului”, de fapt de îndoctrinare, acţionând ulterior ca spion în MI5.

Şi Donald Duart Maclean a spionat pentru URSS din postura de diplomat la Paris din din interiorul Ministerului de Externe.

Şi Stasi a folosit „metoda” diplomaţilor-spioni. Din cadrul Ministerului Federal de Externe Helga Berger a spionat pentru RD Germană.

„Performanţele” spionilor români

Au fost destul de multe cazurile în care spionii români, care acţionau în cadrul DIE şi CIE, s-au făcut remarcaţi prin rezultatele activităţii lor, prin„performanţele” lor informative.

Sub acoperirea diplomatică, la Ambasada României de la Paris, Mihai Caraman (1928-)a activat ca agent al Direcţiei de Informaţii Externe. Din 1960, reuşeşte să constituie o reţea de „corespondenţi”, agenţi care transmiteau informaţii din cadrul ministerului de Externe, Apărării, Finanţe ale Franţei, dar şi din birourile NATO care funcţionau, în acea perioadă, la Paris. Documentele au fost livrate sovieticilor, care realizau astfel cea mai importantă penetrare a secretelor NATO. Demascarea „reţelei Caraman” are loc în 1969. A urmat rechemarea a 16 diplomaţi români de la Ambasada României de la Paris şi de la UNESCO.

Agent al Serviciul de informaţii externe al RS România (DIE) Ion Iacobescu

este trimis în Franţa, sub „acoperirea” de diplomat, prima sa misiune fiind infiltrarea emigraţiei române. Din 1964, Iacobescu s-a aflat în subordinea directă a Mihai Caraman, pe linia activităţilor de penetrare a organismelor NATO. În 1966, a devenit funcţionar internaţional la UNESCO din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Este recrutat de „Intelligence Service”. În 1969, Iacobscu a dezertat, stabilindu-se ulterior, împreuna cu familia, în SUA. Informaţiile puse la dispoziţie de Iacobescu au dus la demascarea a 11 spioni DIE sub acoperire diplomatică. În 1974, s-a întocmit un plan pentru lichidarea lui care nu a fost aplicat, la intervenţia ambasadorului SUA la Bucureşti. Ulterior, Iacobescu a devenit om de afaceri în SUA.

Viitorul general şi al doilea om din ierarhia spionajului român, consilier prezidenţial Ion Mihai Pacepa a desfăşurat, la începutul carierei sale, activităţi de agent sub „acoperire” diplomatică. Astfel, în 1960, a fost numit la Misiunea economică română de la

Frankfurt/Main, îndeplinind funcţia de şef al rezidenturii de spionaj din RF Germania, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1960.

Cifror la Ambasada Română din Viena, Ovidiu Florian Rotaru, a defectat, în 1980, reuşind să iasă din sediul Ambasadei pe un geam dosnic al clădirii. A luat cu el un sac de 50 kg de documente secrete, pe care le-a predat organelor speciale americane din Germania Federală. Pe baza acestor documente, au fost demascaţi şi au trebuit să fie retraşi numeroşi agenţi ai serviciilor române de informaţii din Occident.

În 1969, Mircea Răceanu (1935-), a fost acreditat la Ambasada României din Washington. Din 1982 până la arestarea sa, a îndeplinit funcţia de director adjunct al Direcţiei a V-a din Ministerul de Externe-Direcţia de Relaţii cu America de Nord şi America de Sud. Informat că Răceanu ar avea contacte cu agenţi ai SUA, Nicolae Ceauşescu a dispus organizarea unui flagrant, pentru a obţine „proba trădării”. După zile de interogatorii, Răceanu a recunoscut că a desfăşurat activităţi informative în perioada în care se afla la post în SUA, din 1975. Ancheta a stabilit, de asemenea, că, şi în perioada de după revenirea în Centrală, ar transmis informaţii unor agenţi americani cu privire la poziţiile României în cursul dezbaterilor de la ONU. A fost condamnat, la 20 iulie 1989, la pedeapsa capitală. În urma intervenţiei preşedintelui american George Bush, Ceauşescu a dispus schimbarea pedepsei cu moartea în cea de detenţie pe viaţă. La 23 decembrie 1989,

Răceanu a fost eliberat odată cu ceilalţi deţinuţi politici. A plecat în SUA, unde, vreme de mai mulţi ani, a colaborat cu Institutul de Relaţii Internaţionale din Washington. A publicat volumul România împotriva Statelor Unite:Diplomaţia absurdului, 1895-1989, şi a activat, în calitate de consilier la Departamentul de Stat al SUA.

La începutul carierei, Liviu Turcu a făcut parte din Divizia politico-economică, serviciul pentru America de Nord (V 2) a Ministerului de Externe. Ajunge şef al serviciului operativ pentru SUA/Canada şi al serviciului Europa de Vest, grupul de spaţii Germania, Austria, Elvetia.

Din 1976, Turculucrează în Serviciul de informaţii externe (DIE, ulterior CIE) din Departamentul Securităţii Statului, avansând până la gradul de maior. A fost implicat în activităţi informativ-operative în domeniul politico-economic, sub „acoperirea” diplomatică în SUA, Austria, Elvetia, Spania, Danemarca şi pe lângă organismele internaţionale ONU. În ianuarie 1989, pe când se afla în misiune temporară la Viena, a decis să nu se mai întoarcă în România şi a solicitat azil politic in SUA. A fost ultimul defector important din CIE. Este condamnat la moarte. Ulterior se angajează într-o asiduă activitate critică la adresa regimului de la Bucureşti prin interviuri acordate unor importante ziare, posturi de radio şi de televiziune, susţine conferinţe. La 1 octombrie 1990, în urma recursului extraordinar al procurorului general, Curtea Supremă de Justiţie de la Bucureşti a rejudecat procesul lui Turcu care a fost achitat şi repus in drepturile sale civile.

Diplomaţii-spioni încă activi

O serie de informaţii care au fost făcute publice în perioada actuală demonstrează că „metoda” diplomaţilor-spioni nu a fost abandonat.

În 2005, revista „Time” a publicat informaţia după care peste 100 de spioni ruşi acţionează în SUA sub acoperirea de diplomaţi.

Diplomatul spaniol Alberto Saiz a fost arestat în 2007 pentru a fi transmis informaţii Federaţiei Ruse, fiind remunerat cu 200.000 dolari. A declarat că are admiraţie pentru „profesionalismul” serviciului secret rus.

În 2007, diplomatul Vladimir Vojov, fratele soţiei premierului Putin, a fost acuzat de spionaj în Austria.

În 2009, Vahtang Maisaia, din cadrul misiunii diplomatice a Georgiei la NATO a fost arestat pentru spionaj pentru Federaţia Rusă.

În acelaşi an, ambasadorul Republicii Kazahstan în Marea Britanie Kairat Abusseitov a fost suspectat că a întreţinut timp de 20 de ani legături cu fostul serviciu de informaţii sovietic.

În aprilie 2013, diplomatul olandez Raymond Poeteray a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru a fi transmis serviciilor de informaţii ale Federaţiei Ruse documente confidenţiale ale NATO şi Uniunii Europene.

În luna mai a aceluiaşi an, serviciul de contraspionaj al Federaţiei Ruse a anunţat arestarea diplomatului american Ryan Foglepentru tentativa de recrutare a unui agent.

Din volumul „Biografiile secrete ale spionilor. Viaţa personală a agenţilor” apărut la Editura Cetatea de scaun”.