Prosecco, o băutură cu o istorie de peste 2000 de ani

Prosecco e o băutură mai veche decât ar crede multă lume. Deşi în Occident e un „fenomen” relativ nou, oamenii au impresia greşită că acesta e un vin nou apărut, în ultimele decenii. De fapt, prosecco e prezent în paharele noastre de peste 2000 de ani.

Chiar dacă descendenţa e un pic neclară, istoricii sunt de părere că prosecco datează din timpul romanilor, când strugurele din soiul Glera se cultiva în viile ce înconjurau satul Prosecco, o zonă cândva cunoscută drept Puccino. La începutul secolului 18, producătorii de vin de aici au reînceput să cultive Glera iar popularitatea soiului s-a răspândit rapid în toată regiunea. Pe de altă parte, în timpul secolului 16, în mica regiune Trieste a apărut un vin, Ribolla, care a fost „anunţat” drept re-crearea celebrului vin Pucinian din antichitate.

Acest vin fusese excelent primit de către Plinius cel Bătrân şi de către Livia, soţia împăratului Augustus, care credea că are proprietăţi vindecătoare, folosindu-l pentru a alina diverse suferinţe ale stomacului sau pur şi simplu pe cele provocate de accidente.

Problema care a apărut apoi a fost faptul că localnicii nu aveau cum să facă diferenţa între vinul Ribolla din Trieste şi celelalte vinuri cu acelaşi nume, dar care nu aveau acele proprietăţi „magice”. Acele vinuri erau inferioare, fiind produse în Gorizia şi vândute la preţuri mult mai mici în Istria. Oamenii de marketing ai epocii şi-au dat seama rapid că era nevoie de o schimbare a numelui vinului, pentru a-l diferenţia de poşircile ieftine.

Şi cum adevăratul Ribolla fusese făcut cunoscut drept un vin istoric, i s-a spus „castellum nobile vinum Pucinum”, fiind numit după un castel de lângă sătucul Prosecco. Din fericire, sub noua denumire, vinul a avut un succes instant, fiind cunoscut rapid de vizitatorii regiunii. Englezul Fynes Moryson nota în 1593, după ce a vizitat zona, că:

„Aici am găsit vinul numit Prosecho, mult apreciat de către Plinius”.

Acesta a fost primul document în care e menţionat prosecco. Moryson a început apoi să documenteze vinul, trecându-l în categoria celor superioare: „Acestea sunt cele mai bune vinuri ale Italiei: Lagrima di Christo, vinurile de lângă Cinque Terre, din Liguria: La Vernaza şi albul Muskadin, în special cel din Montofiaschoni, în Toscana, Cecubum şi Falernum din Regatul Napoletan şi Prosecho din Histria”.

A fost o victorie colosală pentru prosecco. Vinificarea a început să se răspândească mai întâi în Gorizia, apoi prin Venezia în Dalmaţia, Treviso şi Vicenza. Prosecco a devenit o băutură populară printre scriitorii din regiune, Până recent, prosecco a fost un vin dulce, similar cu Asti, produs în Piemont. Abia după 1960, când s-au schimbat metodele de producţie, au apărut diferenţe care l-au individualizat şi l-au făcut din ce în ce mai popular.

E drept, reţetele acestui vin fuseseră schimbate considerabil încă de la începutul secolului 20, când Şcoala de Oenologie din Conegliano Veneto şi-a perfectat propria metodă. De atunci, vânzările prosecco au continuat să crească, din 1998 luând chiar un avânt deosebit, e drept, pe undeva şi datorită preţului mai scăzut ca al altor vinuri spumante. În ziua de azi sunt mai mult de 8000 de mărci şi aproape 300 de producători care aruncă pe piaţă circa 200 milioane de sticle de prosecco anual.

Potrivit unui articol din anul 2008, al “New York Times”, Prosecco a crescut brusc în popularitate în pieţele de desfacere din afara Italiei, crescând în vânzari cu procente semnificative pe tot mapamondul încă din anul 1998, fiind ajutat in acelaşi timp ţi de preţul său relativ scazut. A fost introdus publicului larg pe piaţa americană în anul 2000 de “Mionetto”, unul dintre cei mai mari importatori de Prosecco din S.U.A. Consumul a crescut în Marea Britanie, care a devenit la mijlocul anilor 2010 cea mai mare piaţă de export pentru Prosecco, importând un sfert din toată producţia italiană.

Pâna în anul 2008, Prosecco-ul vintage a fost protejat ca şi DOC – Denominazione di origine controllata, in Italia, sub denumirile Prosecco di Conegliano -Valdobbiadene, Prosecco di Conegliano si Prosecco di Valdobbiadene. Din 2009, acesta a fost promovat la statutul de DOCG – Denominazione di Origine Controllata e Garantita. Pentru a-i proteja în continuare numele, o asociaţie a cultivatorilor traditionali de Prosecco, s-a adresat UE pentru a obţine statutul de PDO – Protected designation of origin – pentru acest Prosecco din regiunea Nordica a Italiei.

Începand cu 1 ianuarie 2010, Prosecco este, în conformitate cu Ordinul Ministrului Italian al Agriculturii din 17 iulie 2009, nu doar numele unui soi de struguri (acum numit Glera), ci exclusiv o indicatie de natura geografică. Acest lucru a fost confirmat în reglementarea Uniunii Europene cu Nr. 1166/2009 din 30 noiembrie 2009. Spre deosebire de ţampanie, care foloseşte metoda tradiţională, iar a doua fermentaţie are loc direct în sticlă, cei mai mulţi producatori de Prosecco folosesc metoda Charmat, care presupune ca cea de-a doua fermentaţie să aiba loc în cisterne din oţel inoxidabil (este o metoda mai accesibilă ca preţ).

Cu toate acestea, producătorii din zona Conegliano Valdobbiadene DOCG au voie săutilizeze şi metoda tradiţională, folosită în regiunea Champagne din Franţa. Prosecco este un vin făcut din soiul de struguri Glera, cunoscut în trecut chiar sub numele de Prosecco, preluat după oraşul cu acelaşi nume de lângă Trieste, de unde provine. Numele i s-a schimbat în 2010, după un ordin al Ministerului Agriculturiia Italian care a decis ca “Prosecco” să reprezinte indicaţia geografică, şi nu soiul de viţă, care altfel ar fi putut fi folosit în orice colţ al lumii pentru a produce vin sub denumirea de Prosecco.

Citește despre „războiul Prosecco” dintre italieni, sloveni şi croaţi pe adevarul.ro.