Prizonierii de război germani în Anglia postbelică
În 1946, la un an după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, 400.000 de prizonieri de război germani erau încă ținuți în Marea Britanie, în lagărele de prizonieri de la marginea marilor orașe. Guvernul postbelic al lui Clement Attlee a ignorat cu bună știință Convenția de la Geneva refuzându-le germanilor dreptul de a se întoarce acasă cu mult timp după terminarea ostilităților.
În 1946, până la 1/5 din munca agricolă din Marea Britanie era efectuată de prizonierii de război germani. Aceștia munceau de asemenea la construcția de clădiri și drumuri. Practic, a fost vorba de folosirea muncii forțate, înțeleasă ca metodă de „reparații”. În plus, se dorea reeducarea politică a celor aflați în lagăre. În 1947, guvernul condus de Clement Attlee s-a opus repatrierii prizonierilor germani apți de muncă, pe care dorea să-i folosească pentru reconstrucții și munci agricole și în următorul an. Având în vedere situația prizonierilor germani, presa a contribuit la sensibilizarea opiniei publice, ziarele scriind despre „sclavii” germani, despre „munca forțată” sau „munca sclavilor”. În cele din urmă, guvernul a trebuit să ia măsurile necesare pentru eliberarea prizonierilor.
Fraternizarea dintre soldați și populația locală era strict interzisă de către guvernul britanic, iar repatrierea prizonierilor s-a dovedit a fi un proces extrem de încet. Ulterior, ordinul privind interzicerea fraternizării a fost anulat, cu puțin timp înainte de Crăciunul anului 1946. În orașele din țară, mulți britanici au ales să îngroape securea războiului și i-au invitat pe prizonierii germani să petreacă sărbătoarea Crăciunului împreună cu ei, în familie, lucru pe care soldații nu-l mai experimentaseră de ani de zile.
Crăciunul anului 1946-englezii îi invită în casele lor pe prizonierii de război germani
În Oswaldtwistle, Lancashire, un preot metodist i-a întrebat pe enoriașii săi dacă ar dori să invite câte un german în casele lor în ziua de Crăciun, iar englezii i-au răspuns cu generozitate și căldură. În acea zi, 60 de prizonieri germani au fost primiți cu brațele deschise în case britanice.
Mary Clarke și familia ei au primit în casă doi germani. La fel a făcut și un anume Fred Haworth, întors de curând după șase ani petrecuți în slujba RAF. „Niciunul nu vorbea engleză, iar noi nu vorbeam germană. Dar am reușit [să ne înțelegem] prin semne. Limba poate uneori să nu fie o barieră.”
Unul dintre germanii invitați în acele zile în casele britanicilor, Heinz Hermann, își aduce aminte că „a fost minunat. După toți acei ani de război și captivitate, [a fost minunat] să fii într-o casă din nou. Primit de oameni buni. A fost o zi de Crăciun frumoasă, pe care nu o voi uita până în ziua morții.” Mama lui Heinz, care se afla în Germania, a fost teribil de surprinsă și emoționată atunci când a primit pachete cu alimente trimise de prietenii britanici pe care Heinz și-i făcuse la Oswaldtwistle.
Bert Trautman era, în acei ani, un tănâr soldat ajuns prizonier de război. După eliberare, el a rămas în Marea Britanie și a ajuns un foarte apreciat portar pentru echipa de fotbal Manchester City. El relata că „am crescut în timpul lui Hitler, și m-am oferit voluntar, ca mulți alții, la 17 ani. Când am ajuns prizonier de război, aveam 22 de ani. Nu eram încă un bărbat. Cred că educația mea a început în Marea Britanie, pentru că oamenii au înțeles situația dificilă în care eram. Cred că englezii ne-au acordat un soi de iertare. Știi, ceva de genul «războiul s-a terminat, voi sunteți prizonieri de război și înțelegem cum vă simțiți»”.
Până la sfârșitul anului 1947, circa 250.000 de prizonieri de război fuseseră repatriați, dar 24.000 de germani au ales să rămână în Marea Britanie. Hans Siegfried Vallentin s-a numărat printre aceștia. Ca mulți alții, el fusese un suporter al lui Hitler. Chiar mințise în privința vârstei sale pentru a fi primit în Aviație. Avea doar 17 ani când avionul lui a fost doborât și a fost luat prizonieri. Dar apoi, trei ani mai târziu, nu a mai vrut să se întoarcă acasă. Se îndrăgostise de Irene, o localnică din Oswaldtwistle. În 2011, cei doi erau încă în viață, având cinci copii, 11 nepoți și 2 strănepoți.
Ultimii prizonieri de război germani au fost repatriat în noiembrie 1948. Mulți ajunseseră în Marea Britanie ca naziști, iar după câțiva ani s-au întors acasă ca să ajute la construirea unei noi Germanii democratice.
Sursa:http://www.bbc.co.uk
