Primul Război Mondial şi pierderile Germaniei

Conflictul mondial a fost definit ca o încleştare totală pentru hegemonie. Berlinul a aruncat iniţial în luptă 3.822.000, a ajuns în final 13.000.000 de militari şi pierderile au început să crească pe măsură ce aliaţii au început să folosească arme cu mare putere de distrugere.

Anul 1914 a fost marcat de pierderea a 142.502 luptători, ceea ce nu părea îngrijorător. Se observă că se trece de pragul psihologic de 1%. Anul 1915 a însemnat ajungerea la 628.445 de militari, dar 1916 a rămas în istorie prin atacul frontal de la Verdun şi s-a ajuns la cota 963.501. Chiar dacă Rusia a început să devină pasivă, creşterea a continuat în 1917 până la 1.271.273. Asaltul final din 1918 a însemnat dispariţia dintre cei vii  până la totalul de 1.900.876 militari.

Dacă se ţine cont de cei 4.807.568 răniţi şi de 772.522 prizonieri sau răniţi, armata germană arăta din ce în ce mai rău. Circa un milion de oameni purtau pe corp semnele unor răni grave.  Nu mai erau nici oamenii de la începutul conflictului, calitatea recrutului scăzând permanent. Se acceptau chiar şi cei cu uşoare tare psihice. Unităţile erau măcinate de boli digestive din cauza produselor alimentare de proastă calitate. Au fost înregistrate 4.138.384 de cazuri.

Chiar dacă au fost istorici ce au susţinut că jaful din România a reuşit să salveze situaţia aprovizionării trupelor pe front, statisticile medicale infirmă teoria. Medicii au reuşit totuşi să lungească conflictul prin tratarea a peste 19.000.000 de cazuri. N-a fost înfipt cuţitul în spatele bravei armate germane de către politicienii evrei, dar țara era la capătul puterilor.

Forţa Antantei a fost copleşitoare sub aspect uman şi material. Numai lipsa unui comandament unic a permis Germaniei să reziste până la 11 noiembrie 1918, generalii Antantei fiind depăşiţi de situaţia manevrării marilor mase de soldaţi în condiţiile evoluţiei armamentului automat şi artileristic.