Primele ore de libertate ale lui Dej: „Într-un boschet mai mare din parc“

Cu puţin timp înainte de 23 august, Gheorghe Gheorghiu-Dej e ajutat de comunişti să evadeze din lagărul de la Târgu Jiu. Urmează o noapte şi-o zi conspirative petrecute în boscheţi, în claie de fân, în cimitir, pe văile şi pe dealurile din nordul Olteniei. Aceasta este fuga spre putere a celui ce avea să fie unul dintre cei mai siniştri dictatori ai României.

„Subsemnatul, Gheorghe Gheorghiu, în prezent internat în Lagărul Tg. Jiu, cu profund respect supun solicitudinii Domniei Voastre cererea de faţă, rugându-Vă să bine-voiţi a aproba favorabila ei rezolvare. [...] Se împlinesc aproape unsprezece ani de când îmi petrec viaţa în regim de închisoare, zdruncinându-mi serios starea sănătăţii mele. [...] Sufăr de ulcer duodenal care necesită o intervenţie chirurgicală urgentă, iar după aceasta – lucru principal – un regim alimentar de durată, imposibil de asigurat în condiţiile pe cari Lagărul le oferă. Recent, m-am supus la spitalul din Tg. Jiu şi unei operaţii de hemoroizi, o altă boală contractată în timpul detenţiunii mele. Un reumatism cronic mă chinuieşte în ultimul timp de nesuferit, iar starea mea nervoasă – fireşte – a suferit şi ea. [...] Doresc să mă stabilesc la Bucureşti, unde am o soră şi unde îmi voi putea câştiga uşor mijloacele de existenţă, fiind maistru electrician“.Scrisoare către comandantul lagărului Târgu Jiu. Data:19 decembrie 1943. Semnat:Gheoghe Gheorghiu, zis Dej, deţinut politic.

După cereri de graţiere, după câteva tentative eşuate de evadare şi după multe, multe zile în care e încercat de boli şi frustrat de gratiile penitenciarului, Gheorghiu-Dej face acest gest aparent disperat, totuşi inutil. Răspunsul comandantului nu va veni niciodată.

Dacă pare curios ca marele, despoticul, necruţătorul Gheorghiu-Dej să-şi afişeze cu aşa dezinvoltură neputinţele e doar pentru că acesta nu făcea decât să urmeze directivele de partid. Ştefan Foriş, secretarul general al Partidului Comunist din România (PCdR), voia ca eliberarea lui Dej din închisoare să se facă numai prin „mijloace legale“. Dej fusese informat de această decizie, la 12 octombrie 1943, de Emil Bodnăraş, chiar în spitalul din oraş. Aşadar, lui Dej îi rămânea să bată la porţile închise ale penitenciarului şi să aştepte.

„Angajamentul în faţa întregii familii“

Situaţia politică din România şi disensiunile dintre comuniştii împărţiţi în „grupul din închisori“ şi „grupul din libertate“ îl fac însă pe Dej să-şi exerseze abilităţile de complotist:stabileşte cu acelaşi Bodnăraş un plan în două episoade. 1. Înlăturarea „provocatorului“ Foriş de la conducerea partidului. 2. Organizarea planului de evadare din puşcărie. La 16 aprilie 1944, Dej primeşte scrisoare:„O parte a [...] angajamentului pe care mi l-am luat în faţa voastră şi, prin voi, în faţa întregii familii, a fost îndeplinit“. Foriş fusese eliminat. Urmează evadarea!

Sunt desemnaţi să organizeze cealaltă parte a „angajamentului“ avocatul Ion Gheorghe Maurer şi Mihail Roşianu, secretarul Regionalei Oltenia a PCdR în ilegalitate, inspector şcolar în legalitate. În cel mai scurt timp, aceştia pregătesc terenul, stabilesc rute, case conspirative, vorbesc cu ajutoare şi cu deţinuţi. Evadarea are loc undeva între 9-17 august, însă data exactă nu poate fi stabilită de istorici întrucât mărturiile participanţilor conţin date contradictorii. Acestea se găsesc în colecţia „Gheoghe Gheorghiu-Dej“, de la Arhivele Naţionale, ca urmare a iniţiativei Institutului de Istoria a Partidului de a crea o variantă „oficială“ cu privire la evadarea lui Dej. Totuşi, majoritatea celor care au cercetat evenimentul e de acord că ziua a fost 16 august, a doua după Sântămăria Mare.

„Maurer a cheltuit toţi banii“

Cum s-a întâmplat? În ziua şi la ora stabilită, Maurer şi Roşianu pleacă din Craiova spre Târgu Jiu într-un autoturism Citroen vechi, cu multe piese lipsă, aparţinând şoferului Mihail Dugăşescu. La orele 17:00, după doar 18 kilometri de mers, apar însă primele dificultăţi:maşina face pană la 3 cauciucuri, iar şoferul trebuie să se întoarcă în Craiova pentru a remedia situaţia. Maurer va spune ulterior că, deşi a primit şi autoturism nou, şi bani de la partid, a „recurs la soluţia de reconstrui o maşină“ pentru a nu atrage atenţia. Gheorghe Apostol, apropiat al lui Dej, are însă altă explicaţie:„Maurer a cheltuit toţi banii“. În plus, spune Apostol, ca să mai câştige ceva bani, nu a cumpărat nici cauciucuri bune.

În vreme ce comuniştii liberi stăteau pe marginea drumului, la Târgu Jiu totul decurgea conform planului:Gheorghiu-Dej şi Vania Didenco, spion sovietic, sunt preluaţi din închisoare de subofiţerul de poliţie Ion Pripaşu şi duşi la locul de întâlnire. Întârzierea celor doi i-a speriat însă pe evadaţi. Ion Pripaşu:„Maşina [...] trebuia să sosească la ora 21 însă [...] a venit cu o întârziere de mai multe ore. [...] Am luat hotărârea să-i conduc la un loc sigur având în vedere că apărea luna şi ne descoperea locul unde eram ascunşi, într-un boschet mai mare din parc“. Într-un boschet mai mare, de acolo a început libertatea viitorului lider al României.

Pe un maldăr de paturi, tov. Gheorghiu dormea

Târziu, în noapte, formaţia s-a reunit într-un depozit de armament şi muniţii pe care îl avea în pază Pripaşu. Gheorghe Maurer descrie această întâlnire:„Pe un maldăr de paturi, Tov. Gheorghiu şi Vania dormeau. [...] «Ghiţă, scoală! Bine că te-am găsit!» [...] Mi-am dat seama că vrea să mă lovească cu ceva în cap. I-am spus:«Ghiţă, sunt eu, Maurer!». În sfârşit m-a recunoscut. Ne-am îmbrăţişat“.

Echipa clandestină completă pleacă în aceeaşi maşină înspre casa mecanicului Constantin Ţundrea din comuna Miloştea şi, de acolo, sunt conduşi de învăţătorul Ioniţă Bărbulescu într-un cimitir, de unde sunt preluaţi, din nou, de Ion Simionescu. Ioniţă Bărbulescu:„După ce am traversat două râuri, cu văile şi dealurile respective, [...] cu scopul de a nu fi descoperiţi, grupul evadaţilor s-a strecurat prin grădini, [...] au mers pe fundul văii, iar după aceea peste livezi [...]. Din prudenţă, i-am adăpostit pe tov. Gheorghiu şi ceilalţi [...] într-o claie de fân din apropierea cimitirului, iar eu am mers în căutarea tov. Simionescu, în cimitir (n.r. – comuna Vaideeni)“. Bărbulescu a tuşit de două ori, Simionescu a spus „Recea“, s-au găsit, iar schimbul a fost făcut.

Căraţi în spate peste râu

Din cimitir, Ion Simionescu i-a dus pe fugari la casa învăţătorilor Dumitru şi Maria Ionescu din localitatea Râmeşti. Simionescu povesteşte că nu au fost incidente, întrucât, ca un bun tovarăş, s-a ocupat, a avut grijă, s-a purtat cu evadaţii precum s-ar fi purtat cu nişte domnişoare:„am făcut un scurt popas şi, pentru că cei trei erau încălţaţi în bocanci şi trecerea direct prin apă (n.r. – apa Râmeşti) i-ar fi expus răcelii, fiind vorba de apă rece de munte, i-am luat pe rând pe fiecare în spate şi i-am trecut apa pe celălalt mal“.

În casa învăţătorilor, spune Ion Simionescu, condiţiile perfecte pentru reabilitarea fizică a foştilor deţinuţi – casa avea chiar WC interior! Evadaţii au stat acolo până în dimineaţa zilei de 24 august, când şi-au dat seama că actul de la 23 august fusese deja făcut. Trebuia să fie în Bucureşti, în mijlocul evenimentelor, aşa că au găsit repede şofer pe Petrişor Iliescu şi pe tovarăşul Petre Gutt. Cei doi i-au dus pe comunişti, de această dată fără incidente, în cea mai importantă cursă din viaţa lor:cursa pentru putere.

„Apostolii lui Stalin”: un serial-documentar despre cei care au adus comunismul în România. Din 22 august, în fiecare vineri, în „Weekend Adevărul”.